OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Jacques Le GOFF
Sfintul Francisc din Assisi
Traducere de Mihai Ungureanu, Editura Polirom, Colectia „Plural. Religie“, Iasi, 2000, 178 p., f.p.


Dupa Omul medieval, o noua carte a lui Jacques Le Goff apare la Editura Polirom. Sfintul Francisc din Assisi nu se indeparteaza de problematica draga autorului (istoria Evului Mediu si a „omului medieval“), unind in mod organic intentia vulgarizatoare cu rigurozitatea stiintifica. Fascinatia pe care sfintul Francisc a exercitat-o asupra atitor generatii l-a condus pe autor la o „istorie totala“: „omul social“ si omul-pur-si-simplu conteaza mai mult decit ascetul in acest sfirsit de secol XII care anunta nu numai „nasterea Purgatoriului“, ci si inceputul Evului Mediu modern.

Sfint cosmopolit, Francisc din Assisi revolutioneaza atit raportul om-Dumnezeu (ce incepe sa renunte la medierea formala a Bisericii), cit si raporturile sociale. Fiu de negustor, el adauga sfinteniei o conditie care l-a facut celebru (si care tine tot de social): saracia. Il Poverello nu intemeieaza doar un ordin de calugari (autorul se intreaba daca sfintul „credea ca a fondat ultima comunitate monastica sau prima fratie moderna“), ci si un topos al martiriului (stigmatele), un model cultural (care se raporteaza la cel medieval – si autorul subliniaza referirile la valorile cavaleresti si folclorice in discursul sfintului Francisc –, dar se si desparte de el) si – cel mai surprinzator – o literatura. Cu Cintarea fratelui Soare incepe literatura italiana si, o data cu ea, posteritatea sfintului.

Cartea lui Jacques Le Goff stabileste un anumit raport cu hagiografiile „traditionale“: ea e o „hagiografie subiectiva“ („o tentativa de a-l apropia si de a-l prezenta pe adevaratul sfint Francisc sau, daca vreti – caci efortul meu de autenticitate obiectiva nu scapa totusi unei interpretari personale – sfintul Francisc al meu“ spune el in prefata) si o asa-zicind meta-hagiografie; ea pune in paralel viata sfintului Francisc (asa cum apare ea in documente) si „vietile“ sale mai mult sau mai putin fictionale (dintre care cea mai des citata e cea a lui Tommaso da Celano, desi singura canonica e a sfintului Bonaventura), astfel incit, in paginile cartii, Francisc devine contemporan cu biografiile sale postume. Incitant este modul in care istoricul porneste de la o (ipo)teza ce contrazice teza oricarei hagiografii: daca aceasta din urma vede in sfint o exceptie, Jacques Le Goff incearca sa integreze acest model uman intr-o paradigma culturala apartinind unei perioade istorice, sa-l vada cel mult ca pe o „exceptie ce confirma regula“, continuind o traditie social-culturala. Aceasta este concluzia spre care converg toate rindurile cartii de fata: „Asadar, daca Francisc a fost modern, este pentru ca insusi secolul sau a fost modern. Nu inseamna nicidecum ca-i diminuam originalitatea ori importanta atunci cind constatam, asa cum a facut-o, in mod admirabil, Luigi Salvatorelli, ca el n-a aparut ca un copac fermecat in mijlocul unui desert: el este produsul unui loc si al unui moment: Italia comunala la apogeul ei“.

Volumul cuprinde patru studii, scrise de autor intre 1967 si 1981, reprezentind texte sustinute la colocvii internationale si aparute in publicatii de profil. Desi punctul de vedere este istoric (Francisc din Assisi intre reinnoirile si asezarile din lumea feudala), biografic (Adevaratul sfint Francisc), lexicologic (Vocabularul categoriilor sociale la sfintul Francisc din Assisi si la biografii sai din secolul al XIII-lea) sau al antropologiei istorice si al istoriei mentalitatilor (Franciscanism si modele culturale in secolul al XIII-lea), studiile au in comun un anumit tip de privire asupra subiectului, care depaseste cliseele domeniului si ajunge la analize de o mare subtilitate. Nu aspectul religios este privilegiat in aceste studii, ci aspectul sociologic. Daca primul studiu contureaza imprejurarile istorice ale aparitiei sfintului Francisc, iar cel de-al doilea ii urmareste destinul, un destin ce insumeaza contradictiile omului medieval, dar le si depaseste, studiul privind Vocabularul categoriilor sociale… abordeaza discursul sfintului Francisc si pe cele ale biografilor sai la nivelul la care ele se intilnesc: cel lingvistic. Gasim originile acestei metode in studiul privind Gesturile in Purgatoriu (Imaginarul medieval, Editura Meridiane, Bucuresti, 1991), unde autorul desprinde o anumita imagine a crestinismului medieval asupra gesticii prin inventarierea termenilor specifici din Purgatoriul Sfintului Patriciu. In volumul de fata, termenii desemnind categorii sociale sint supusi mai multor interpretari: in raport cu schemele ideologice medievale, cu vocabularele sociale concrete din epoca, cu viziunea franciscana si, in fine, „in raport cu o problematica a istoricului“. Ultimul studiu clasifica modelele culturale impuse de franciscanism dupa multiple criterii: de la spatiu si timp pina la evolutia sociala, economica si religioasa.

Concluziile ar privi atit comunitatea franciscanilor: „putine miscari religioase au fost mai bine integrate ca aceea a minoritilor s…t in actualitatea profunda a timpului lor, adaptindu-se unei societati noi, in progresele, ca si in refuzurile sale, exprimind ideologic si spiritual trecerea de la feudalism la capitalism…“, cit mai ales personalitatea lui Francisc din Assisi: „Francisc este contemporan cu zimbetele gotice. El apartine timpului sau, cu toate avinturile si refuzurile sale, prin ezitarile si prin ambiguitatile sale“.