Iată cum se face că nici în al doisprezecelea ceas (la a
Xll-a ediţie), n-am reuşit să merg la Gărîna. Anul trecut, în aceeaşi perioadă,
am fost invitat în juriul Concursului Lady Summertime din Finlanda. În acest
an, s-a ivit pe neaşteptate posibilitatea de a pleca în China. Şi asta pentru
că, pentru prima oară în istoria omenirii, o formaţie de jazz din România a
fost invitată/delegată să concerteze în aceste zile în Republica Populară
Chineză.
Prilejul fericit este oferit de manifestarea
cultural-artistică Celebrate With Us One Week Of Romanian Delights, una dintre
multiplele manifestări cu acest profil organizate ca preludiu la Olimpiada de
la Beijing din august.
Aşadar, în perioada 19-26 iulie, alături de Arcadia Quartet
(muzică clasică), Răzvan Mazilu (dans), Rozalb de Muro (fashion cu manechine
din ţara gazdă) şi DJ Vasile, jazzul românesc va fi reprezentat cu cinste de
Hariclea & Sorin Terinte Trio (Sorin Terinte – pian, Răzvan Cojanu – bas şi
Eugen Nichiteanu – baterie), care vor susţine 4 concerte la Song Bar &
Kitchen.
(Încă) multă lume se întreabă cine sînt aceşti artişti. Vina
că sînt prea puţin cunoscuţi aparţine atît publicului, cît şi promotorilor şi
artiştilor respectivi, care, deşi fac parte oarecum dintr-o generaţie mai
degrabă medie, nu sînt prea interesaţi să-şi facă publicitate. Ei preferă, ca
mulţi alţi artişti cu adevărat valoroşi, să se concentreze mai degrabă asupra
artei lor, şi asupra propriilor proiecte muzicale. Aşa se face că recunoaşterea
lor a venit cu o mică întîrziere, dar a venit de la sine şi cu siguranţă va
dăinui.
Dacă Eugen Nichiteanu, cel mai în vîrstă, poate fi
considerat deja un artist matur, cunoscut atît în ţară, cît şi în străinătate
datorită numeroaselor prezenţe scenice (cluburi, concerte, festivaluri,
studiouri de înregistrare) alături de muzicieni consacraţi, pianistul Sorin
Terinte a fost remarcat mai degrabă în Anglia (2000-2002, inclusiv la London
Jazz Festival, 2001) decît în propria ţară, basistul Răzvan Cojanu s-a impus în
ultimii ani ca unul dintre cei mai valoroşi muzicieni din noua generaţie.
Hariclea Bădescu reprezintă o nouă revelaţie a jazzului
vocal românesc.
Deşi a absolvit Academia de Muzică din Cluj în anul 2000,
pînă acum ea a activat mai degrabă în arta teatrală (rareori a fost prezentă pe
o scenă de jazz/club). Cu scena muzical-jazzistică a cochetat de vreo doi ani
şi jumătate de cînd se află în Capitală. În acest timp, a tăcut şi a studiat.
Abia în această primăvară a debutat la Art Jazz Club, alături de Sorin Terinte
Quartet, apoi, la Gala Premiilor de Jazz pe 2007 (31 martie 2008, Centrul
Naţional de Artă „Tinerimea Română“), proaspătul laureat cu titlul de
Muzicianul anului – pianistul Mircea Tiberian – a invitat-o să cînte o piesă în
duo. Acelaşi Mircea Tiberian, dar în calitate de director artistic al
festivalului Jazzy Spring, recunoscînd potenţialul creator-interpretativ al
solistei, i-a propus să susţină, în cadrul evenimentului, un recital împreună
cu Sorin Terinte Trio.
Am putea spune că acesta a fost momentul consacrării
definitive în jazz a (totuşi) tinerei interprete Hariclea Bădescu.
Şi publicul, şi comentatorii de specialitate au aplaudat cu
încîntare apariţia unei noi stele (care arde-cîntă-trăieşte-se transpune cu cea
mai mare intensitate posibilă), a unei noi vedete în jazzul vocal românesc. De
aici pînă la şansa extraordinară, atît pentru ea, cît şi pentru Trio Sorin
Terinte, de a cînta în China nu a fost decît un pas. Un pas important pentru
aceşti muzicieni, dar şi pentru jazzul românesc. Detalii, săptămîna viitoare.