Nu victoria stingii este marea surpriza a alegerilor din anul de gratie 2000. Nu sintem prima tara postcomunista unde are loc o asemenea schimbare. Polonia sau Ungaria au cunoscut si ele, dupa o dura perioada de tranzitie si de reforma facuta la singe, reveniri ale partidelor mostenitoare ale comunistilor. Nici procentul PDSR-ului si al lui Ion Iliescu nu sint, asadar, de mirare. Se pare ca acesta este un risc – calculat – al tranzitiei. In nici una din tarile pomenite mai sus insa, rezultatele alegerilor nu i-au transformat pe fostii comunisti in stindarde ale democratiei si garanti ai economiei de piata asa cum se pare ca o face deja rezultatul votului de la noi. Spectrul vadimist il transforma, uluitor, pe Ion Iliescu intr-un personaj sustinut in turul doi de nucleul dur al societatii democratice.
Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare si ale primului tur al alegerilor prezidentiale au confirmat procentajele anuntate de exit-poll-urile din seara zilei de 26 noiembrie. Daca PDSR-ul si Ion Iliescu au obtinut scoruri prevazute chiar si de sondajele din perioada campaniei, marea surpriza au fost PRM-ul si Corneliu Vadim Tudor. Desi anumite surse il indicau deja de vreo doua saptamini pe Tudor ca unul din finalistii pentru turul doi. E drept, nu cu 28, ci cu 21%! Duminica 26 noiembrie ne-am primit, cu alte cuvinte, dusul rece, desi mai exista inca voci care se leagana in dulcea inconstienta a refrenului „Europa ne vrea oricum, chiar si cu Vadim Tudor!“.
O analiza a compozitiei electoratului lui C. V. Tudor poate duce in mai multe sensuri. Departe de a fi unul fidelizat in totalitate si motivat (de altminteri, ce motivatii lucide poate sa suscite un demagog fara discurs?!), alegatorul lui Tudor este, in primul rind, unul resentimentar, razbunator, gregar, dar si unul infometat, disperat, debusolat. Un alegator ignorat si frustrat, care s-a gindit sa „se razbune“, fara sa se gindeasca foarte mult ca razbunarea la urne are efect de bumerang. Un lucru e limpede: in rindul tineretului – localizare sociologica – si in partea de vest a tarii – localizare geografica – s-a produs o mutatie la nivelul optiunilor, nu numai pentru un partid sau altul, ci mai ales pentru o directie sau alta in care trebuie sa se indrepte Romania. Saracia si debusolarea sint numai doua dintre sursele raului.
Este limpede ca o parte din romani au votat pentru certitudini: certitudinea dictaturii, a anarhiei, a urii, a razbunarii. E greu totusi de crezut ca toti alegatorii lui Vadim Tudor au avut in minte o reprezentare clara a ceea ce inseamna inscaunarea acestor certitudini. Sanctionind, aparent, partide si oameni care s-au dovedit – eufemistic vorbind – de o uluitoare inconstienta, tinerii care au mers la vot pe 26 noiembrie purtind in gind sloganul „Jos Mafia, sus Patria“, sau uitindu-se pur si simpu la C. V. Tudor ca la „cel mai tare“, au sanctionat, folosind din pacate aceleasi metode ca si cei incriminati de ei, joaca de-a politica la cele mai inalte nivele. Au dat in acelasi timp curs propagandei fara nuante (sustinuta de o presa careia incompetenta actorilor politici i-a dat apa la moara) indreptate, „nediscriminatoriu si obiectiv“, impotriva ideii de partid politic intr-un sistem democratic.
Frivolitatea votului de duminica ar trebui sa dea si ea – la fel ca si motivatiile mai grave – mult de gindit. S-a spus, inainte de alegeri, ca romanii ar putea sa traga anumite invataminte din rezultatele votului din Statele Unite si sa inteleaga, in fond, gravitatea ritualului desfasurat din patru in patru ani. Or, se pare ca joaca de-a votul a fost cuvintul de ordine pentru multi vajnici cetateni care au pus chicotind stampila pe reprezentantii extremismului. 11 ani si doua rinduri de alegeri nefericite nu au fost de-ajuns pentru ca romanii sa priceapa ca, intr-o democratie, votul nu mai este un gest lipsit de substanta sau de consecinte.
Partidele politice au inceput deja sa plateasca din greu – si profilul echilibrat al viitorului Parlament, o data cu ele – pretul propriului joc de-a politica: CDR 2000 – mai simplu spus, PNTCD-ul – nu a intrat in Parlament. Cind va veni scadenta si pentru celelalte vedete ale aceluiasi condamnabil infantilism politic, ramine de vazut. Cert este insa ca noi toti vom plati, intr-un fel sau altul, votul resentimentar si frivol din 26 noiembrie.

