OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Jocul de-a Shakespeare
Artistul: Razvan Mazilu
Vocea: Stefan Iordache
Regia, coregrafia, colajul muzical: Ioan Tugearu
Scenografia: Janine Fashion Design


Bucurindu-se de succes in stagiunea trecuta, spectacolul Jocul de-a Shakespeare a fost reluat la Teatrul National, intr-un spatiu potrivit acestui gen de reprezentatie (la sala Atelier).
Regizorul Ioan Tugearu l-a conceput ca proba de virtuozitate coregrafica a balerinului Razvan Mazilu, bazata pe variate si abile contorsionari ale trupului. Acestea compun un tip de scenariu in care expresia corporalitatii prevaleaza, dar este continuu dublata de un timbru inconfundabil (Stefan Iordache).

Modularile vocii sint pliate perfect pe cele ale trupului. Se creeaza astfel un melanj ingenios intre text si dans, miscarile tensionate si dinamice fiind alternate cu cele lente, uneori chiar patetice. Nu este vorba insa de un patetism ostentativ, fiecare gest avindu-si o motivatie bine determinata.
Predomina dansul stilizat, accentuat in iesirile la rampa ale personajelor-actori (Hamlet, Richard al III-lea, Othello, Falstaff), dezvaluind ipostaze diferite ale unei forme de creatie avind in subtext perpetua cautare. Rolul lui Razvan Mazilu este de fapt un joc cu multiple masti, o succesiune de roluri dozate inventiv, prin miscari adecvate compunerii fiecarui personaj.
Acest scenariu este construit in jurul unui rol-cheie – Hamlet – prolog si epilog al spectacolului, pendulind intre miscari lente, abia schitate (sugestie a visarii) si maxima mobilitate (simularea nebuniei). Dinamismul interpretarii reprezinta miza si principiul crearii personajului Fastaff, in acest caz comicul fiind si produsul costumatiei hilare, in acord cu natura personajului. Gesturile sacadate si frinte, adesea mecanice, contureaza portretul grotesc al lui Richard, intr-un joc straniu cu coroana, adulata si respinsa in acelasi timp. Obiectele decorului nu sint doar simple elemente figurative, ci devin modalitati de referire cit mai exacta la acest joc cu si de-a personajele. Acelasi rol il au si partiturile muzicale, bine alese (Puccini, Rossini, Mahler, Sostakovici), nuantind raportarea textului la dans. Detaliile decorului alcatuiesc un puzzle interesant, avind un liant comun: plasticitatea miscarii.