OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La un moment dat s-a intimplat ceva la televizor: o buna parte dintre comentatorii zilnici si-au schimbat atitudinea fata de Traian Basescu: dintr-una toleranta intr-una intransigenta, dintr-una favorabila intr-una vizibil acida. Schimbarea s-a produs aproape simultan si in presa scrisa. Dintr-odata parca au devenit vizibile si stringente toate defectele presedintelui. Fiecare stingacie a fost drastic taxata, nimic nu a mai fost trecut cu vederea, fata umana a presedintelui le-a aparut multora, subit, cam grosolana. Ce s-a intimplat oare? Sa fi fost criza CNSAS si incertitudinea privind raportul presedintelui cu perioada comunista? Sa fi fost cirdasia cu alde Becali? Frictiunea cu liberalii? Altceva? Sau poate, pur si simplu, saturatia?

Oamenii au inceput sa se sature de Basescu. Si primii care au aratat simptomele noului sindrom au fost ziaristii. Ei sint si cei mai expusi la fata si vorba jovialului sef de stat. Poate li s-a luat si lor. Si daca ei sint doar primii supraexpusi, saturati de basescianism, cu siguranta, pe masura ce va trece timpul, vor fi din ce in ce mai multi cei carora presedintele le va pica greu. Impresia generala pe care au lasat-o generatorii imaginarului public saptamina trecuta este ca abia asteptau un prilej ca sa se dezica de Basescu. Ceea ce trezeste interesul in aceasta cotitura este ca ea este simtita si taxata, dupa mintea fiecaruia dintre ei, chiar de catre oamenii imaginarului public. Cei care scriu, cei care sint manifestarea constiintei publice, cei care-si asuma si de la care pleaca mimetismul atitudinilor politice. Spre exemplu, comentatorul de la Cotidianul, Dan Tapalaga, demasca ferm faptul ca „clubul filfizonilor cu interese a lansat moda antibasescianismului“.

Tapalaga mi se pare nedrept cu noi, ceilalti, nefilfizoni si fara de interese. Cu mai putine certitudini si mai dilematic, colegul Cristian Ghinea readuce in prim-plan unul dintre subiectele sale preferate, respectiv clivajul pro/anti presedinte. Clivajul pro/ anti Iliescu s-a transformat in clivajul pro/ anti Basescu. Asa va sa fie de-acum si pina la alegeri. Gheorghe a simtit si el ceva si a facut la televizor schema psihanalitica a eului politicianului (numit generic cu titlul de „Traian“) parasit, prin divort, de comentatorul sau, fidelul partener. Multi au fost cei care, in aceste zile, inainte de a se uita la ce au scris pe propria foaie, s-au uitat in foaia altuia, dar cel mai bine a spus-o Traian Ungureanu: a devenit de bon ton sa-l iei peste picior pe Basescu. A devenit jenant sa-l lauzi.

Dragi ziaristi, hai sa nu mai scriem despre altceva. Sa scriem doar despre Traian Basescu! Sa publicam, sa-i umplem pagini, sa-l adoram, sa-l detestam, sa-l laudam, sa-l urmarim si sa-l urmam. Daca-i cearta pe liberali, sa-l ascultam; daca se duce la meci sa-l privim, daca merge la sprit, sa-l urmam; daca repara poduri, drumuri si diguri sa-l incurajam; daca ne integreaza, sa-i multumim. Exista o dependenta a presei fata de Basescu. Un jurnal de stiri fara el este un jurnal ratat. O pagina politica, sportiva sau mondena in care el nu apare, este o pagina goala.

Daca Basescu este prezent in context este ca si cum ai tras la carti joly-joker-ul. Esti cistigator. Ai subiect. Dar, de fapt, nu ai. Viata politica de dupa Basescu este viata politica a faptului divers. Nimeni nu mai are timp sa priveasca spre guvernare, temele legate de politici publice sint de mult uitate, marginale, ministrii apar in media mai cu seama in calitate de oameni politici cu functii in partide. E mai cu spor sa fii politician decit ministru. Esti mai vizibil. Un domeniu, un minister, un ministru, devin vizibili doar daca are timp Presedintele sa se ia de el.

Este un comportament politic gresit sa substitui constructiei institutionale o personalitate de tip gaulist de care sa depinda (cel putin si mediatic) intreaga societate. Suprasaturatia fata de un personaj are efecte nedorite chiar asupra respectivului. El contribuie mai mult sau mai putin entuziast la propria sa supramediatizare, la propria sa erodare. A fost cazul lui Adrian Nastase in perioada cind era prim-ministru. Cit despre Basescu, lumea a inceput sa-i ia peste picior „dilemele care ii ingroapa propria incultura“, dupa cum zice Dan Pavel. in acest fel Presedintele va ajunge sa fie ironizat copios, la fel ca Marele Licurici, George W. Bush, ajuns proverbial la nivel mondial in ceea ce priveste stupizenia sa.