OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Scurt şi instructiv respiro la Cluj, după doar 6 ore şi jumătate de mers cu maşina – semn, poate, al recesiunii care, iată, împuţinează TIR-urile de pe şoselele patriei. Recesiunea se descurcă acolo unde administraţia este neputincioasă şi rezolvă problemele pe care infrastructura le creează traficului. În oraş, vreme amestecată, aglomeraţie. Lectură, pădure, televizor. Reîntîlnire cu 4,3,2-ul lui Cristian Mungiu. Devotament aproape cazon, funcţional, demonstrat cu preţul supremei umilinţe. Gestiune perfectă, cumva neverosimilă, a unei situaţii de criză. Ştiri. Realitatea TV şi un fel de nişă a nişei, adică Realitatea TV Cluj, într-o alternanţă pe care doar operatorul de cablu o ştie. La postul local, veştile sînt alarmante. Cutare societate va concedia 300 de angajaţi, alta urmează să disponibilizeze 200. Deranj şi în paradisul Nokia de la Jucu. Reprezentanţii firmei finlandeze anunţă că doi dintre furnizorii săi, care urmau să vină pe platforma industrială din zonă, şi-au abandonat planurile. Reintră brusc, pe frecvenţă, postul-mamă, locul în care se fabrică informaţia, iar apoi evenimentelor li se pune punctul pe „i“. Fişa clinică a sistemului medical este nesfîrşită. După Slatina bărbatului care nu a supravieţuit plimbărilor prin diverse secţii, urmează Satu Mare, unde o bătrînă căreia i s-a refuzat internarea moare de inimă. Realitatea priveşte acuzator spre responsabilii din Minister. Sub reflector, Ministerul organizează un desant la Satu Mare, soldat cu sancţiuni. Harta culpei medicale se extinde.

 

Alt caz la Comăneşti, unde o gravidă moare în spital. Medicul plecase acasă după o gardă prelungită, de 36 de ore. Dezbatere obligatorie, în care blamul asupra corpului medical îşi pierde din vigoare şi din forţa generalizatoare, devenind nuanţat. Alt sistem – cel judiciar –, acelaşi faliment. Gorbunov este, deopotrivă, victimă şi profitor. Apariţie providenţială, Gorbunov poate dispărea din nou, oricînd, pentru că şi-a făcut datoria. Justiţia este Glina neecologizată. În metastază, sistemul judiciar primeşte un ajutor tardiv de la Adrian Năstase, care lasă, în sfîrşit, garda parlamentară jos şi se predă Curţii Supreme. Paleativ. Onoarea fostului premier este pierdută, asemenea armelor sustrase din depozitul de la Ciorogîrla. Subiectul Adrian Năstase – preludiul sau pretextul unei noi incursiuni TV în lumea magică a PSD. De ce social-democraţii se dau în stambă cu un Minister pe care şi l-au dorit atît? Motivul adevărat al plecării lui Dragnea sînt numirile de la direcţia informativă. E Vanghelie noul Obama? Mircea Geoană a vrut neapărat un Serviciu Secret – ne lămureşte Vasile Blaga, frustrat de pierderea Internelor.

 

Cum se împarte puterea între centru şi baroni? Hrebenciuc este toxic pentru PSD şi pentru România – spune apostatul Miron Mitrea, pregătindu-şi colţii pentru gîtlejul lui Geoană. Instabilitatea PSD grevează guvernarea nonideologică. În plină tensiune generată de soarta social-democraţiei, revine Realitatea clujeană, cu ştiri electorale. Sînt alegeri parţiale pentru Primăria oraşului, lăsată de Emil Boc pentru a izbăvi ţara. Clujul e portocaliu, dar fără opulenţă, pentru că e sărăcie, iar adversarii sînt modeşti. Tot la Realitatea TV locală, fiul urbei, adoptat acum de întreaga ţară, explică celor neavizaţi circuitul fondurilor europene nerambursabile prin economia românească suferindă. Estimp, tot în Cluj, viitorul său purtător de cuvînt la Guvern, acelaşi care îi purtase vorbele şi în primul mandat la Primărie, iese şifonat dintr-o altercaţie. Normal – o făcătură menită să discrediteze PD-L.

 

Din nou, în sediul central al Realităţii. Entuziasmul generat de victoria pe mare asupra Ucrainei s-a scofîlcit. Motivul – Guvernul liberal reînnoise contractul din 1992, prin care i se acorda unei firme canadiene dreptul de prospecţiune şi explorare a zăcămintelor de petrol şi gaze, încă iluzorii, din platoul continental. Mai mult, o anexă la acest contract ar permite respectivei firme să şi exploateze presupusele resurse – în fapt, miza principală a disputei cu Kievul. Trădare – tună analiştii de serviciu. România şi-a amanetat definitiv viitorul energetic unor grupuri de interese. Aceleaşi. În 2004 – Petrom. Acum, iată – gazele şi petrolul de la Marea Neagră. Dezbaterea se dezumflă, nu face rating. Chestia cu privatizarea rîului, ramului şi a tot ce a fost şi este tranzacţionabil e epuizată. O mică dizertaţie despre iresponsabilitatea clasei politice în postcomunism încheie, cel puţin deocamdată, subiectul. Se redeschide altul, încă şi mai serios, prin amplitudinea consecinţelor – bugetul de criză. Profesorii şi funcţionarii nu concep ca noii guvernanţi să îngheţe, timp de patru luni, salariile şi să elimine din sporuri, după ce, în campanie, le promiseseră majorări. Angajaţii din sectorul bugetar sînt loviţi de cecitate, nu înţeleg rigorile austerităţii.

 

Parlamentarii, adică salariaţii statului care îşi pot decide singuri veniturile şi cheltuielile, acceptă corsetul financiar impus altora şi votează bugete proprii lărgite faţă de anul trecut. Democraţia costă bani, investiţia merită facută şi, de aceea, austeritatea se distribuie neuniform. La privaţi, totul e limpede. Unde nu e rentabil, se taie. Ce nu e limpede, pentru că nici nu prea există, e programul anticriză. Sau poate că şi criza e o fantezie, transformată de media în psihoză. Revenire la Bucureşti. Pe drum, la radio, vestea uciderii unui handbalist român în oraşul unguresc Veszprem, la a cărui echipă juca. Gorbunov e suspect de serviciu doar în România. În Ungaria, anchetatorii se mişcă repede şi bine. Suspecţii sînt reţinuţi la o zi de la asasinat. Sînt ţigani unguri, de data asta. Ai noştri operează, încă, în Italia. Ai noştri romi, dar şi ai noştri români. Recesiunea îi va alunga înapoi. Acasă – unde criza economică e abia la început, iar cea morală a ajuns la bun sfîrşit.