OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Joi, 14 sfebruariet
P.C. imi inapoiaza Ce se vede. I se pare ca e cea mai slaba carte a mea, un monument de aer caruia ii lipseste aerul, seaca precum orice scriere baroca. Dar personajele sint veridice, dar compozitia e frumoasa ca un nor lung in volute si nu-i asa? (o intreaba pe Adela) stie foarte bine sa povesteasca. E de acord cu mine ca O moarte in provincie e superioara acestei scrieri, insa prefera probabil Didactica – pe care ar vrea s-o reciteasca. Ei bine, am notat de citeva ori aici ca nici eu nu sint incintat de cartea mea din urma dar ca sa fiu drept trebuie sa spun ca acest Ce se vede nu este decit o forma, prima forma a cartii si ca va veni odata ceasul celei de a doua forme, aceea in care M.D. va avea toata extinderea pe care nu i-am putut-o da din teama de a nu fi destul de distantat de el. Consemn opiniile prietenilor mei ca sa ma felicit ca la P.C. sau la T. nu am simtit deloc ca ma considera cumva imbecilizat si sfirsit, ceea ce inseamna ca nu mi-am plasat rau, acum atiti ani, cind totusi puteam sa ma insel, afectiunea si pretuirea si ca deci, orice s-ar zice (orice ar zice T. sau P.C.) ma pricep la oameni. Ei au impresia ca nu ma pricep, probabil pentru ca cercul prietenilor mei este atit de restrins. Dar aici e alta explicatie: prostia face din mine un prost sau un impertinent, in tot cazul ma falsifica. Imi este cu neputinta sa fiu eu insumi, in fata unora care nu sint nimic sau pe care, in orice caz, ii simt ca nu-mi pot raspunde. T. si P.C. imi pot raspunde, am stiut asta din primul moment.

15
Albastrul persista, din ce in ce mai consistent si mai vibrat, tot timpul pot lasa fereastra deschisa fara sa-mi fie frig; daca mai continua asa, intr-o luna vine vara de-a binelea. Pe asa timp incep si termin L’Écornifleur (care are consistenta primei Educatii sentimentale).

16
Pentru L’Écornifleur sa consult corespondenta lui Renard (Bernouard) la paginile 80, 81, 82, 83 (J’apprends à nager à une jeune fille, la p. 83, à propos de Margueritte din roman).

17
Am pus pe masa aceste patru carti si le-am privit un ceas cu atentie, fara sa le deschid: Cimitirul Buna-Vestire, Halucinatii, Ultima noapte de dragoste, intiia noapte de razboi, Bietul Ioanide. Mental, dupa o ora, am adaugat linga el Tezaurul lui T. si jurnalul meu si am continuat sa privesc lung. Cred a fi priceput ceva.
Ziua n-a trecut fara citeva linii, apoi somn, baie, lectura din Courier.

18
Pina la 11 si un sfert lucrez cu multa buna dispozitie, apoi deodata biroul imi devine insuportabil, situatia mea falsa, lucrarea imposibila. Plec. Timpul e minunat. Trec prin anticariatele de pe Victoriei si Bratianu fara sa gasesc ceva, la consignatia de pe Ed. Quinet vad un peisaj de Pallady (2540 lei) de o mare frumusete, niste case roz de ferma intr-un ocean de iarba cu un deal impadurit, rar, in fund, dincolo de care un cer alb cenusiu, acasa gasesc pe maestru lucrind. Rasfoiesc foi cu gind sa le continui, dar nu-mi gasesc destula putere. Primavara m-a zapacit.

19
Intreb pe un oarecine, venind de la birou, daca are senzatia trecutului. Zice ca da insa chestionindu-l convine ca e altceva. De altfel, daca nu echivaleaza cu ceea ce se cheama angoasa, expresia este absurda.

20
Mama e constipata si a luat un Carbocif. “Ei, o intreb, a inceput sa te serveasca?