OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

Poate ca unii dintre cititorii nostri vor fi surprinsi de includerea Jurnalului feroviar (publicatie lunara editata de Compania Nationala de Cai Ferate C.F.R. S.A.) la „profil“ intr-o rubrica de revista a presei culturale. Dar, in definitiv, de ce nu? Daca ne gindim bine, exista o cultura feroviara, comunicatiile feroviare participa si ele, in felul lor, la cultura a comunicarii, si apoi cultura, in intelesul ei traditional, a patruns ea insasi in onomastica trenurilor romanesti (cine nu a auzit de trenul Eminescu? Sau de trenul Nicolae Iorga?; N. b.: ironia soartei a facut ca numele celui care scria, in secolul trecut, „si cum vin cu drum de fier/toate cintecele pier“ sa fie atasat unui tren Bucuresti-Iasi...). Revista numara aproape trei ani de existenta (a ajuns la numarul 24) si apare in foarte bune conditii grafice. 35 de pagini bogat ilustrate, hirtie velina, design elegant, aerisit. Redactor-sef este Oana Bran, „consiliata“ de ing. Dan Dragos Aldea. Redactori: Silvia Mitulescu, Ileana Statie, Magdalena Stanciu. Pina la numarul 23 inclusiv, paginile revistei erau numerotate intr-un mod original: nu de la 1 la 35 ci... fiecare numar in continuarea celuilalt, astfel incit numarul 23 avea paginile numerotate de la 183 la 215!

Numarul 7/iulie 2000 are pe coperta o ilustratie de epoca: trenul „Orient Express“ in Bucuresti – Gara de Nord la 1883, remorcat de Locomotiva CFR Nr. 12 – „Vedea“ Din sumar: un scurt istoric al Garii de Nord, un material despre tractiunea electrica-o solutie pentru sistemul feroviar, informatii privind achizitionarile de aparatura moderna pentru reteaua sanitara feroviara, informatii din actualitatea sindicala, un interviu cu Matei Maris (vicepresedinte al federatiei Miscare-Comercial) despre obiectivele sindicatelor din ramura pentru anul 2000, un interviu cu directorul Regionalei CF Timisoara, Iulian Pavel Stefanescu, pagini despre „caile ferate in lume“ (cu mici calupuri de informatie la zi din diverse tari ale lumii), despre relatiile de colaborare in domeniul feroviar cu alte state, un material despre „traficul feroviar est-vest la inceputul secolului XXI“, despre proiectele feroviare ale BERD si investitiile in domeniu, informatii CFR, un interviu cu Marian Cristian Ungureanu, cel mai tinar sef de statie din istoria Garii de Nord. Un loc aparte il detin informatiile din domeniul invatamintului de specialitate si cele sportive (foarte consistente). La rubrica de „turism feroviar“, Dan Dragos Aldea semneaza un material despre istoria primei cai ferate electrificate din Romania (Arad-Podgoria). De altfel, pe linga informatia din domenii precum relatii internationale, management, legislatie, cele de istorie feroviara aduc, nu o data, elemente interesante. Astfel, in nr, 23 sint publicate doua izvoare istorice legate d inceputurile liniei ferate Constanta-Cernavoda: firmanul sultanului Abdul Medjid din 1857 si rarissima marca postala emisa zece ani mai tirziu.
O publicatie utila, foarte bine realizata.


reviste judetene

Semnalam cu interes ideea revistei 22 de a introduce o rubrica de comentariu fotbalistic (Arena) realizata de apreciatul jurnalist si comentator politic de la B.B.C., Traian Ungureanu. Cu atit mai mult cu cit Traian Ungureanu este si un mai vechi cronicar de fotbal iar fotbalul e – nu-i asa? – o „metafora a lumii noastre“, inclusiv a vietii politice... In fapt, la o privire mai atenta, comentariile fotbalistice ale lui Traian Ungureanu se dovedesc a fi subtile alegorii politice, plonjind in plina „arheologie“ a vietii noastre publice. Un exemplu relevant il constituie articolul din numarul 33 al revistei, Bölönizarea fotbalului romanesc (editia a doua, revazuta si adaugita), a carui prima editie „a fost publicata acum 15 ani in revista Viata studenteasca sub pseudonimul T.R.U. si a fost inteleasa ca propaganda promaghiara si antiromaneasca.

Autorul isi mentine ideile, iar cercurile care au formulat acuzatiile mentionate sint astazi la fel de influente in viata publica romaneasca.“ Ca jucator, „Bölöni a fost un experiment atipic si nepotrivit pentru ca a jucat si a gindit in teren dupa criterii diferite de media nationala a fotbalului romanesc (...) Bölöni a propus altceva – jocul de echipa in locul jocului de solisti, mentalitatea pozitiva in locul inspiratiei arbitrare.“ Insa ca antrenor proaspat desemnat al echipei nationale, Bölöni „nu s-a impus, ci a fost racolat intr-un moment de panica. Federatia si grupurile de interese care controleaza fotbalul romanesc au inteles ca mina de aur va seca peste putin timp. Nationala e obosita si batrina. (...) In acest moment, sub presiunea amenintarii cu scaderea cifrei de afaceri, dragii nostri parveniti prin fotbal au devenit brusc morali. Brusc si cit se poate de natural ei au descoperit criteriile valorice, au inceput sa se plece in fata meritului si l-au acceptat, dupa ce il respinsesera in doua rinduri (pe vremea cind afacerile mergeau inca binisor). Sa nu ne facem iluzii. Bölöni n-a fost chemat sa relanseze fotbalul romanesc, ci sa califice nationala la mondialele din 2002. Bölöni a fost angajat pentru o interventie de urgenta, nu pentru un program de recuperare.“ Concluzia este necrutatoare: „Bölöni e, fara indoiala, omul potrivit, dar fotbalul romanesc e locul nepotrivit.“ Asemanarile cu „solutia de urgenta“ a promovarii tehnocratilor Stolojan si Isarescu in postura de candidati la presedintia Romaniei este evidenta. Sa speram ca „fatalismul negru“ al lui Traian Ungureanu va fi infirmat macar in privinta subtextului politic...
In numarul de fata al revistei mai pot fi citite, intre altele, un incitant material semnat de Vladimir Tismaneanu al carui titlu spune, credem, suficient: Congresul al XI-lea si geneza mitului Ceausescu si un supliment realizat de Institutul de studii liberale, in cadrul caruia puteti citi un fragment din textul unei recente mese rotunde despre Raymond Aron (Raymond Aron, un liberal impotriva totalitarismului). Dezbaterea a fost prilejuita de recenta aparitie la Nemira a cartii-interviu Spectatorul angajat. Potrivit lui Cristian Preda, initiatorul si moderatorul acestei mese rotunde, e vorba de „prima intilnire publica din Romania la care se discuta despre Aron.“

Despre revista lunara de literatura, stiinte, religie si arte Axioma din Ploiesti am mai scris in Observator cultural cu ocazia aparitiei primului numar al acesteia. Atunci am inclus-o la categoria „reviste judetene“. Constatam, cu surprindere, ca in ultima vreme revista a devenit mai buna. E adevarat ca in paginile ei mai poti citi, inca, versificari romantioase ale unor poetastri locali (Nicolae Dorel Trifu, de pilda). Sau cearsafuri prolixe si academizante. Din fericire insa, numarul 4 al Axiomei contine tot mai multe materiale onorabile si, mai ales, lizibile (cum ar fi editorialul tinarului – banuim – Cristian Cracin despre polemicile intergenerationiste). O bila alba acordam si eseului comparatist despre I. L. Caragiale si Cioran (surprinzator de inteligent) al lui Ieronim Tataru. Salutam, apoi, faptul ca directorul revistei, Marian Ruscu, a lasat-o mai moale cu poezia (cel putin in paginile Axiomei) raminind sa se ocupe de lucruri pe care le cunoaste mult mai bine, ca de exemplu rock-ul clasic: dupa cronica la concertul formatiei Yes, in acest numar Marian Ruscu publica un material consistent despre The Beatles. Din pacate, bunele intentii nu sint suficiente. De acest adevar banal ne conving inca o data texte (din categoria „cearsafurilor academizante“) precum studiul Nicoletei Rogosievici Deaconu despre Parodia in poezia lui Mircea Cartarescu. Autoarea isi etaleaza cu sirguinta cunostintele in domeniul retoricii si stilisticii poeziei, fara sa priceapa insa – vai! – mare lucru din obiectul analizat.

Dovada stau numeroasele truisme ce nu sar mai departe de genunchiul broastei sau stupiditatile gen: „Volumul de parodii Levantul marcheaza insa o evolutie considerabila a speciei“. E ca in poemul lui Mihai Ursachi: „Un om din Tecuci avea un motor. Dar nu i-a folosit la nimic.“ Punctul de maxim interes al revistei ne este oferit de rubrica Documentar, unde e reprodus un poem publicat in 1929 de catre Geo Bogza in paginile revistei Cimpina (an III, nr. 6, septembrie 1929, p.3). Poemul se intituleaza Parastas si este dedicat lui Mihai Eminescu. Nicoleta Stoica, autoarea notitei explicative, crede ca e vorba de un text ce anticipeaza poemul din 1965 al lui Marin Sorescu, Trebuiau sa poarte un nume. Am putea spune, inversind deliberat cronologia, ca, dimpotriva, poemul sorescian (supralicitat de propaganda mitologizanta a national-comunismului) anticipeaza poemul lui Bogza, dar ne temem ca facem in felul acesta un deserviciu tinarului avangardist din 1929. Drept pentru care ii vom reproduce, la rindul nostru, poemul (care, spre deosebire de cel al lui Sorescu si in pofida unor stingacii, nu dateaza deloc): „Mihai Eminescu mai tinar decit noi cu un veac/si mai batrin decit unele pietre/nu stiu daca si-a fluturat pletele miine sau ieri,/daca a fost nascut sau va trebui./In prima adolescenta el era eu./Citisem atunci o poema cu stele, cu zadarnicii/nu stiam daca a fost scrisa de cineva, de el./Sau daca era un furuncul al sufletului meu puber,/dar am vrut sa ma sinucid zvirlindu-ma sub tren./Pe urma fat-frumosul din el a fost zgornit/de unele femei care imi pindeau pe strazi/cei 14 ani din piept si 20 din buzunar/si fiindca zinele fumau tutun prost,/l-am urit cu tot singele meu ca pe un mistificator./Astazi, cind ma intorc la o copilarie cu covrigi cu susan,/cind conduc automobilul ca pe un cal de lemn/si trec peste oameni ca peste furnici,/nu stiu daca a fost,/daca va fi/si l-am pierdut in praful stelelor/pe care el, vai, le-a iubit/fara sa le fi cunoscut in prealabil mirosul.“


de ici, de colo

Tarnava. Revista de filosofie si literatura. Director: Eugeniu Nistor. Redactor-sef: Iulian Boldea. Apare la Tirgu-Mures din august 1991. Orientarea catre actualul profil (axat pe filozofie si literatura) e de ultima ora. Ultimul numar (54-55-56), primul in serie noua, este dedicat lui Lucian Blaga, „efigiat“ si pe coperta. Desi le-am citit cu o atentie demna de o cauza mai buna, nu am putut retine nimic din cele peste patruzeci de pagini de eseistica monotona, greoaie, plina de locuri comune si presarata cu poncife didacticiste rasuflate. Un efort pios dar steril. In aceeasi ordine de idei, ne-au induiosat pina la plictiseala „esentele si mirarile“ poetico-omagiale ale lui Eugen Rostin si Dumitru Muresan sau versurile adolescentine (blagiene, cum altfel?) ale elevei Arina Somesan. Practic, singurul material cit de cit interesant din acest numar triplu al Tarnavei este cel al lui Iulian Boldea despre literatura tirgumureseana postbelica, o literatura, din care numele notabile nu lipsesc. Nu putem incheia aceasta prezentare fara a sanctiona, in treacat, recenzia gonflata si naiva a Ligiei Csiki la o carte a unui autor insignifiant pe nume Iuliu Gardus. Unul dintre prezentatorii acesteia, matematicianul si poetul „paradoxist“ Florentin Smarandache pare sa o fi impresionat din cale-afara pe emotiva recenzenta, din moment ce cronica ei se intituleaza, dragut, O proza modern-paradoxista... Hotarit lucru, e cazul sa ne ocupam asa cum se cuvine si de productia „literara“ a teribilului matematician-poet din Canada...

Tot in categoria „reviste judetene“ am include si seria noua a Cronicii ieseane (despre seria veche, numai de bine). Pe prima pagina ne intimpina editorialul redactorului-sef Valeriu Stancu despre apusul Galaxiei Gutenberg (Carte frumoasa, cine te-a inchis?). Purtat de meditatie, autorul priveste lucrurile dintr-o perspectiva cosmica: „La scara vesniciei, zecile de ani ai existentei umane si miliardele de secole ale exploziei unei galaxii au valoarea si importanta pe care Lucian Blaga le-a descifrat «in marea trecere».“ Asa o fi. In rest – proza si poezie de slaba calitate (v. „Dimineata Cuvintului“ si nu numai), un interviu prost realizat de Carmen Gheorghiu cu chitaristul francez Michel Sadanowski, panseuri si „cronici“ ale insistentilor veleitari Victor Sterom, Ionel Gherghina, Nicolae Busuioc ori Sergiu Ioanicescu (ultimul, craiovean de obirsie, paraziteaza si o revista onorabila precum Mozaicul), eseuri marunt-didacticiste (bunaoara cel al lui Emil Baltag despre Ion Creanga la rubrica de... „sinestezii“!), consideratiuni diletantissime – de nivelul unor lucrari modeste de seminar – despre arta, religie si „rozicrucieni“ (sic!)... Meritele Cronicii (cite sint) nu stau in partea de comentariu ci in informatia subiacenta din articolele de istorie literara (unele dintre ele onorabile), din paginile de revista presei sau din prezentarile de filme. Una peste alta, revista e intr-o stare cronica..