Se pare că francezii au înţeles perfect că postarea „copy/paste“ a articolelor din print pe Internet nu îşi are rostul fără întărirea comunicării cu publicul cititor. Am citit recent un articol în ediţia electronică a publicaţiei Le Monde despre un nou tip de angajat în cadrul redacţiilor on-line de presă, din Franţa: animator de comunitate sau, în engleză, community manager. Textul intitulat „Sur le Net, des journalistes se muent en animateurs pour doper les audiences“ prezintă cazul Mariei Amélie Putallaz, care are slujba numită anterior pentru site-ul lexpress.fr. După cum glumeşte Amélie, mama ei crede în continuare că fata lucrează ca jurnalistă la publicaţia franceză..., dar nu e chiar aşa. Anterior, ea animase un forum de jocuri video, iar noul job îi vine ca o mănuşă, deşi îi este greu să-l definească ori să-l categorisească: „mă simt destul de apropiată de o emisiune radio de tipul Ascultătorii au cuvîntul“.
O altă publicaţie din Hegaxon, bine-cunoscută, a angajat un animator de comunitate. Este vorba de un tînăr de 26 de ani, Antoine Daccord, care lucrase pe un forum în presa regională. Acolo el invita la dezbatere pe două sau trei subiecte în fiecare zi, scopul său declarat fiind încurajarea culturii dialogului. Mai mult, prin difuzia schimbului de idei în spaţiul virtual, în jurul unei pu-blicaţii, jurnaliştii trebuie să intre în această horă a dialogului cu cititorii şi să devină ei înşişi animatori ai unor comunităţi mai mici, crede Antoine. Nu au fost uitate nici canalele noi de socializare, utile pentru a creşte vizibilitatea ediţiei electronice a unei publicaţii. Amélie jonglează cu două conturi pe Twitter, unul personal şi altul al publicaţiei pentru care lucrează. Contul de pe Facebook este actualizat cu grijă în fiecare zi, cu unul pînă la cinci linkuri către articolele Le Monde. Nu sînt puse mai multe trimiteri, deşi tentaţia poate fi mare, pentru a nu plictisi cititorul, explică Amélie.
Printre comentariile on-topic, aş aminti unul dintre subiectele atinse de mine în articolul „Păcatele ştirilor on-line: semnalarea unor (presupuse) greşeli în articol, contrazicerea autorului ori completarea acestuia etc.“.
Mai scriam în urmă cu multe luni pe tema intervenţiei autorului în pagina electronică a textului său: „comentariile trebuie urmărite de autorul articolului sau de un responsabil din redacţie – dacă autorul nu poate să o facă. Comentatorii vor rapid reacţii, vor răspunsuri de multe ori, şi redacţia trebuie să fie pregătită. Pentru a îmbunătăţi calitatea textelor publicate în rubrica de comentarii, sînt necesare renunţarea la comentariul anonim şi obligarea creării unui profil, în paşi cît mai simpli şi cu durată scurtă de înscriere, permiterea editării comentariului postat cu o durată-limită de timp (15 minute este suficient), intervenţia autorului, selectivă şi în cîteva momente ale zilei, direct în comentarii, cu opinia şi răspunsurile sale. Gîndiţi-vă ce ar fi ca un C.T.P., care îşi citeşte asiduu comentariile la editoriale, să intervină direct în zona de comentarii! Însă, fără un profil (cont de utilizator) validat de redacţia site-ului Gîndul, şi eu aş putea fi acel C.T.P. care scrie un comentariu...“.

