OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cum recunoastem jurnalistul cultural? E indeobste stiut, iar cei care nu stiu e bine sa afle foarte repede, pentru a nu se mai lasa indusi in eroare, ca jurnalistul cultural e acela care rateaza, de regula, intilnirea cu Marea Cultura. Aflat la o expozitie unde pot fi vazute citeva capodopere ale picturii, va intreba in mod sigur cit a costat asigurarea. Daca intilneste un celebru scriitor sud-american, e foarte posibil sa-l intrebe ceva legat de amintirile pastrate despre Romania, in urma precedentei sale vizite.

Avind privilegiul sa intilneasca una dintre proeminentele figuri culturale ale Romaniei de azi, in loc sa poarte o discutie aplicata si profunda cu privire la opera si ascendenta spirituala a interlocutorului, il siciie cu intrebari prozaice despre activitatea sa de administrator cultural si incearca sa isi lamureasca resorturile antipatiilor notorii ale marelui om de cultura. Jurnalistul cultural e deseori impertinent, or, de marea cultura si de reprezentantii ei, se stie, trebuie sa te apropii cu smerenie. Fireste, aceasta impertinenta e deseori amendata de aparatorii Marii Culturi, iar intilnirile ratate ale jurnalistului cultural sint denuntate public. Astfel, daca va intereseaza Marea Cultura, e bine sa evitati jurnalistii culturali.

Daca vreti sa aflati cite ceva despre lumea culturala romaneasca, cu partile sale bune si rele, cu ciudateniile sale, atunci jurnalistii culturali va pot fi de folos. Si va sint de folos intr-o masura mai mare decit criticii literari, iar asta nu pentru ca ar fi mai destepti sau mai competenti, ci pur si simplu pentru ca se ocupa de o arie mult mai larga decit literatura. De asemenea, modul de abordare a unui fapt cultural, tipul de discurs, criteriile jurnalistului sint diferite de cele ale criticului de profesie. Nu mai bune, nu mai adecvate, ci diferite si tributare altor ratiuni. Daca e sa reduc la o imagine jurnalismul cultural, aceasta ar fi o oglinda mai mare sau mai mica, mai bine sau mai prost slefuita, indreptata asupra lumii culturale. In acest sens, provocarea cea mai mare a unui jurnalist cultural din presa cotidiana este sa reflecte cu cit mai putine distorsiuni ceea ce se intimpla in viata culturala.

Recurgind la cuvinte de manual, cu riscul de a plictisi, as putea spune ca „jurnalismul cultural“ este o activitate prin care sint aduse la cunostinta publicului informatii din domeniul cultural, iar exigentele carora ar trebui sa se supuna sint cele ale jurnalismului, in general – impartialitatea, onestitatea, respectarea demnitatii umane etc. De asemenea, criteriile jurnalistice transforma un fapt cultural intr-un eveniment care este mentionat in paginile unei publicatii: proximitatea spatio-temporala, interesul public, notorietatea celor implicati, gradul de insolit, potentialul conflictual etc. La rindul sau, criticul de profesie se apleaca asupra operei de arta cu instrumentele teoretice specifice, rezultatul fiind o evaluare a acesteia. Cu alte cuvinte, criticul e cel care vorbeste, cu pertinenta, despre valoarea unei carti. Prin urmare, lucrurile ar sta oarecum simplu: jurnalistul informeaza, iar criticul evalueaza, cele doua demersuri fiind complementare. Simplitatea e, insa, doar aparenta, intrucit jurnalistul, in activitatea sa, este nevoit sa-si selecteze materialul (in pagina nu incap toate cartile aparute si nici toate evenimentele culturale), iar selectia presupune o anumita valorizare.

Asadar exista un demers critic implicit si in cazul jurnalismului cultural, numai ca el nu se bazeaza exclusiv pe criterii valorice. O carte nu ajunge insa in paginile unui ziar doar daca este buna, ci si pentru ca este relevanta in anumite privinte. Ziarele scriu despre cartile lui Coelho nu pentru ca sint bune, ci pentru ca se vind in milioane de exemplare – iar acest fapt nu este deloc, dar absolut deloc, lipsit de relevanta culturala. Altfel, exista jurnalisti buni si jurnalisti prosti, asa cum exista critici literari buni si prosti. La fel ca in cazul criticului prost, jurnalistul prost isi pierde in timp credibilitatea, numai ca, spre deosebire de critic, de cele mai multe ori el isi pierde si slujba.