OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Matei CALINESCU
Portretul lui M
Editura Polirom, Colectia „Ego-grafii“,
Iasi, 2003, 238 p., 149.000 lei


Portretul lui M e un jurnal de doliu, asa cum altii scriu jurnale de razboi, de iubire, de bord sau de n evenimente esentiale in viata. Este, in aceeasi masura, un volum de meditatii filozofice care problematizeaza aspecte inedite, cu totul particulare ale vietii, mergind pina la ultima consecinta a gindirii si transpunind cu nedisimulat, chinuit efort, absurdul in termenii logicii aristoteliene.

Pe 1 martie 2003 a murit fiul scriitorului si teoreticianului literar Matei Calinescu. Enigmaticul, inefabilul, cel deopotriva cu ingerii, M. Portretul lui M e scris in perioada celor 40 de zile de pina la judecata sufletului.
Sindromul lui Asperger, de care suferise copilul, se inrudeste cu autismul si se caracterizeaza prin modificarea calitativa a raporturilor sociale, alterarea comportamentelor non-verbale care solicita interactiune sociala, cum ar fi privirea in ochi, expresia faciala, posturile corpului, gesturile. In aceeasi masura apare si lipsa cautarii spontane de a impartasi cu alte persoane bucuria, interesele sau realizarile, lipsa reciprocitatii sociale si emotionale, pattern-uri repetitive sau stereotipe ale comportamentului, intereselor si activitatilor. In Asperger nu exista intirziere a dezvoltarii cognitive sau fizice adecvate virstei sau conditii de schizofrenie, ci absenta dezvoltarii afective, a imaginatiei si a inteligentei sociale. Fiecare dintre gesturile atit de naturale in dezvoltarea copiilor normali e chinuitor pentru Matthew si pentru parintele care asista neputincios la inchiderea in sine a acestuia. Portretul lui M contine lungi excursuri in prima copilarie a lui M, cu torturata, inumana iubire pentru fiecare achizitie comportamentala, cu regretul autorului de a nu fi urmat medicina ca sa inteleaga mai mult.

Tot textul este intesat de observatii ale comportamentului fiului, care nu ramin in sfera limitata a empiriei, ci sint sistematizate intr-un fel de fenomenologie a observatiei, cu inalt grad de abstractizare, imbogatita si de grila de interpretare a literaturii: „revin la chestiunea contextului specializat, transformat in «grila de lectura» si crucial pentru orice fel de observatie. Semnificatia unei observatii, a unui lucru care ne-a atins retina fie doar si pentru o clipa, si totodata putinta de a-l alege si de a-l introduce intr-o structura, ca si abilitatea memoriei de a-l retine, sint strins legate de acest context, de aceasta matrice invizibila pentru toti cei care n-au petrecut ani si ani ca s-o modeleze. In absenta matricei si a efortului de a o construi, sensul potential al observatiilor aproape microscopice, uneori atit de importante, se pierde cu totul. Fara un antrenament indelungat (ma gindesc acum la specialitatea mea, literatura, adica lectura literara), nu observam mai nimic. Daca as fi mai tinar, m-as apuca sa studiez literatura, medicina, psihiatria, autismul, din dragoste pentru baiatul meu ciudat si angelic, pe care nu sint in stare sa-l inteleg si sa-l ajut“.

Cartea este o exorcizare a duhului durerii prin intermediul amintirii si al conceptualizarii. Autorul povesteste si acorda sens, retrospectiv, intimplarilor, relatiilor, chiar si absurdului refuzat initial, acceptat ulterior cu resemnare, al bolii lui Matthew. El interpreteaza viata conform unui sistem, cu o nevoie irepresibila de a conferi sens. E uneori un sens livresc, eterat, poate frustrant omeneste, insa el nu poate fi disociat de modul de a simti specific, complicat, al intelectualului Matei Calinescu: „Evident, felul cum il citesc pe Schopenhauer e inadecvat, nefilozofic. Stiu ca proiectez preocupari personale, ca rasucesc, cuvintele si conceptele intr-un sens neintentionat de autor, dar acest tip de lectura ma ajuta sa inteleg, sa articulez lucruri pe care altfel le-as fi perceput cu mai putina precizie. Lectura e totdeauna inadecvata cind devine lectura de sine. Infasuram lucrurile pe care le citim – nu la intimplare, totusi – in imagini si in ginduri care sint numai si numai ale noastre, dar pe care textul, un text de preferinta «clasic», generos in strictetea lui, le sugereaza.

Eu sint acum un cititor in doliu si, iata, Schopenhauer imi e de folos in lucrarea doliului meu“ (pag. 93). Autismul devine din perspectiva lui Matei Calinescu ceva similar unei categorii generale, in lentila prin care lumea capata semnificatii particulare. Astfel, rezulta ca exista o faza autista a copilariei, pastrata latenta si ulterior – adevar neatestat stiintific –, dar care ii da autorului un dram de siguranta, de apropiere minima a fiului de normal. Lectura, scrisul si literatura in general sint decodabile, si ele, din perspectiva aceasta: „Cazul lui Nabokov mi se pare a fi, intr-o anumita masura, cel al unui autism al abundentei (dublat de un geniu al metaforei senzuale). La polul opus, cel al lui M e, cum am mai spus, al unui autism al saraciei. Cele doua se intilnesc in placerea jocului abstract, acontextual, sau care isi creeaza propriul sau context“. Aceasta boala pune, nu in ultimul rind, problema identitatii, asa cum este ea reflectata ontogenetic si filogenetic, insa nu exclusiv in termenii psihologiei, ci in cei mult mai generali si mai greu de aproximat lingvistic ai teologiei.

O perspectiva exclusiv morala de perceptie salveaza handicapul de la caracterul social degradant, de la imaginea alterata, de la identitatea trunchiata, incompleta, ridicola. Saracia cu duhul in sensul ei religios este sinonimul autismului, in masura in care autistii nu percep si nu inteleg minciuna, minia, ipocrizia si restul subterfugiilor de socializare comune, care sint inculcate in decursul evolutiei si au rol adaptativ.
Constructia cartii, alternind jurnale vechi cu transcrierea doliului recent si a simplelor episoade memorialistice, permite lectura integrala, pluriperspectivata si diacronica a unei existente si a unei relatii ridicate la rang de mit. Scriitorul se identifica pe sine cu Iov, cel care isi pierde toti fiii; Uca, sotia lui, intruchipeaza o mater dolorosa. Ca si Iov, tatal blestema si se revolta, prins in pariul dintre Dumnezeu si Satan. „O, daca durerea mea s-ar cintari si nenorocirea mea ar fi pusa la cintar!

Si fiindca este mai grea decit nisipul marilor, de aceea cuvintele mele sint bilbiite!“ (Iov, 13: 2, 3). Autismul este nu atit un sindrom al inadaptarii, ca atare un fapt de interpretat din perspectiva psihologica, mundana, si deci prin definitie limitata si relativa, cit o dimensiune morala, un fapt mai usor de inteles si de apropriat unghiului religios de perceptie, un sistem de norme in care naturalul comportament concurential si adaptativ e nejustificat. „Un lucru pe care M nu-l poate intelege e rivalitatea [...]. Pe un plan mai general, el intelege si accepta in chip natural regulile de orice fel – regulile moralitatii, de exemplu, care i s-au impus de la sine, in chipul cel mai natural –, esential e sa fii bun, sa faci bine, sa nu faci, in nici un caz, rau, dar poate intelege, bun din fire cum este, de ce cineva ar putea sa nu le respecte. [...] Dorinta de a face raul de dragul raului, dorinta de a face rau cuiva anume, dorinta de a fi superior, dorinta de razbunare, dorinta de a se preface, de a insela sau de a trisa (pentru a cistiga) sint pentru el inimaginabile – e inocent, paralizat de inocenta, as putea spune, pentru ca inocenta, lipsita de un sens al posibilitatii raului, e ca o infirmitate in aceasta lume.“

Chestiunea credintei, acutizata prin boala lui M, adauga dileme suplimentare. Scriitorul nu crede, dar are fantasma intrarii in calugarie alaturi de fiu, si trece prin perioade cind viata sociala a familiei e redusa la minimum, transformindu-le casa intr-un schit sui generis. E, de fapt, un impuls de a fugi din calea inadaptarii lumesti cu perspective de permanentizare.