KINObservator. O capodoperă a filmului de spionaj

VIDEO trailer Un spion care ştia prea multe - Tinker Tailor Soldier Spy

Autor: Mihai FULGER | Categoria: Arte | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

KINObservator. O capodoperă a filmului de spionaj

La mijlocul anilor ’70, în plin Război Rece, George Smiley, agent retras din activitate al Serviciului de Informaţii britanic (poreclit „Circul“ sau „Prăvălia“), este reangajat în secret, pentru a îndeplini o misiune delicată. După ce fostul comandant, cunoscut sub numele de „Control“ (sau „Stăpînul“), fusese forţat să-şi dea demisia, ca urmare a unei operaţiuni eşuate în Budapesta, reapare suspiciunea că sovieticii (sau, mai bine zis, Karla, creierul spionajului KGB-ist) ar fi infiltrat o „cîrtiţă“ chiar în vîrful ierarhiei Serviciului Secret. „Control“ a murit între timp, aşa că Smiley este singurul în stare să demaşte agentul dublu. Într-una dintre primele replici ale filmului – şi în planul trecut al poveştii –, „Control“ îl avertizează pe Jim Prideaux (cel trimis în misiunea sinucigaşă din Ungaria) că nu trebuie să aibă încredere în nimeni. Avertismentul e valabil atît pentru protagonistul Smiley, cît şi pentru spectatorii filmului, cărora atenţia şi perspicacitatea le sînt puse la grea încercare vreo două ore.

Un spion care ştia prea multe (titlu ales nu foarte inspirat, în locul ludicului, dar intraductibilului Tinker Tailor Soldier Spy) este o adaptare a unui roman de spionaj clasic, semnat de John le Carré şi tradus în română sub un titlu mai potrivit, Cîrtiţa. Trebuie spus că filmul, o apariţie insolită în peisajul cinematografic actual, se adresează în primul rînd acelor spectatori familiarizaţi cu universul scriitorului englez – ceilalţi trebuie să facă eforturi suplimentare pentru a înţelege tot ce se întîmplă pe ecran. Cei doi scenarişti (nominalizaţi la Oscar), Peter Straughan şi soţia sa Bridget O’Connor (care n-a mai avut zile să vadă filmul), au reuşit să extragă esenţialul din roman, mutînd accentele, controlînd dezvăluirile şi jonglînd cu cronologia, dar rămînînd fideli spiritului cărţii. Chiar dacă unele fire narative secundare nu sînt dezvoltate suficient pentru ca spectatorii să poată empatiza cu personajele (de pildă, relaţia dintre Jim şi micul Bill, poreclit – printr-un joc de cuvinte a cărui subtilitate o descoperim spre sfîrşit – „factura neplătită“), iar locurile comune nu lipsesc cu desăvîrşire (vezi, de exemplu, motivul prieteniei trădate, care justifică finalul), scenariul este un model de transpunere cinematografică a unei opere literare.

Un spion care ştia prea multe este un film atît de britanic încît nu ar fi putut fi realizat de un regizor britanic. Suedezul Tomas Alfredson, care ne-a încîntat cu Let the Right One In (o dramă de maturizare cu vampiri), este cel care a izbutit uimitor să surprindă atmosfera claustrofobică şi depresivă din lumea (s)pionilor cu slăbiciuni umane şi cu izbînzi datorate, înainte de toate, agerimii minţii. Iar regizorul, care a cooptat în producţie cîţiva vechi colaboratori, a fost ajutat cel mai mult de un olandez originar din Elveţia (directorul de imagine, Hoyte van Hoytema, a contribuit decisiv, prin cromatică şi ecleraj, la crearea unei ambianţe crepusculare) şi de un spaniol (Alberto Iglesias, compozitorul lui Pedro Almodóvar, candidează pentru a treia oară la Oscar cu muzica de aici). Mai mult, Tomas Alfredson redă foarte bine culoarea locală şi atunci cînd povestea – şi producţia – se mută la Budapesta sau Istanbul.

Film-omagiu cu patină şi stil, Un spion care ştia prea multe are şi o distribuţie fabuloasă. Cel mai uşor de remarcat este Gary Oldman (nominalizat pentru prima dată la premiile Academiei Americane), care, în cele mai multe secvenţe, adoptă acel „aer impenetrabil de Buddha“ cu care John le Carré îl înzestrase pe Smiley, pentru a renunţa la el în momentele de maximă intensitate emoţională (precum scena în care protagonistul are revelaţia adulterului soţiei sale). Dar interpretarea memorabilă a lui Oldman este sprijinită de crema actoriei britanice, de la veteranul John Hurt pînă la revelaţia Benedict Cumberbatch.

„Nimic nu mai este autentic“, exclamă acelaşi „Control“, referindu-se la informaţiile provenite din surse secrete, în cadrul operaţiunii sugestiv botezate „Vrăjitorie“. Totuşi, cred că înzestrarea regizorală a lui Tomas Alfredson nu mai poate fi pusă la îndoială după această veritabilă capodoperă a filmului de spionaj. Pentru mulţi spectatori, Un spion care ştia prea multe necesită o revedere (deoarece realizatorii preferă liniile subţiri tuşelor groase), dar, pentru adevăraţii cinefili dintre aceştia, vizionările ulterioare vor fi motivate doar de plăcere...

Tinker Tailor Soldier Spy

Producţie Marea Britanie-Franţa-Germania, 2011

Scenariul: Bridget O’Connor şi Peter Straughan (adaptare după romanul lui John le Carré)

Regia: Tomas Alfredson

Cu: Gary Oldman (George Smiley), John Hurt (Control), Benedict Cumberbatch (Peter Guillam), Mark Strong (Jim Prideaux), Colin Firth (Bill Haydon), Tom Hardy (Ricki Tarr)

Distribuitor: Ro Image