Prin noul său
lungmetraj lansat pe ecrane, Kapitalism – reţeta noastră secretă, cineastul
documentarist Alexandru Solomon propune spectatorilor un nou subiect de
dureroasă actualitate, la două decenii de la Revoluţie. Unii dintre magnaţii
capitalişti care devin personaje/actori în film au fost ştabi comunişti, iar
alţii au găsit după 1990 modalităţi de îmbogăţire la fel de originale ca
economia noastră de piaţă. Şi unii, şi ceilalţi ne prezintă, explicit sau
implicit, verbal sau nonverbal, voluntar sau involuntar, „kapitalismul“
românesc. Perioada aurorală a capitalismului din ţara noastră, dar şi din
Republica Moldova, fusese tratată şi în filmul Apparatchiks et businessmen
(2000) al cunoscutului documentarist Stan Neumann (care a colaborat cu Ada şi
Alexandru Solomon), însă regizorul român merge mai departe decît predecesorul
său francez în explorarea, prin mijloace cinematografice, a contrastului dintre
aparenţă şi esenţă, beneficiind şi de experienţa încă unui deceniu postcomunist.
Nu e prima dată
cînd Alexandru Solomon ne trimite la filmele sale anterioare. Dacă în varianta
sa scurtă (difuzată în decembrie 2009 pe postul cultural franco-german ARTE),
începutul din Kapitalism propunea un rapel istoric la procesul înscenat din Marele
jaf comunist (2004), versiunea integrală debutează precum Cold Waves: Război pe
calea undelor (2007). Autorul îşi asumă din nou vocea din off a naratorului,
comparîndu-se iniţial cu membrii familiei sale (atunci – tatăl, acum – fiii),
dar fără a neglija, în mizanscenă, regimul trecut: în spatele celor doi copii
care se joacă, un televizor vechi retransmite procesul soţilor Ceauşescu.
Alegerea acestui început nu este, cred, întîmplătoare, căci Alexandru Solomon
doreşte ca prin documentarele sale să lase mărturii pentru generaţiile
următoare. În plus, finalul din Cold Waves anunţa subiectul din Kapitalism,
marcînd continuitatea demersului cineastului.
Atitudinea
autorului faţă de subiecţii săi nu mi se pare „înmănuşată“ (cum o etichetează
Cristian Tudor Popescu într-un editorial), ci manipulatorie într-un mod subtil.
La fel ca şi Stan Neumann, Alexandru Solomon nu apelează la întrebări care
„înţeapă la ficat“ (cum ar vrea acelaşi CTP). El intră în jocul „stăpînilor
lumii noi“ mimînd inocenţa şi concordia, dar îşi păstrează pentru voice-over
comentariile, de o ironie fină şi amară, la adresa lor. De altfel, autorul,
deşi recurge deseori la ficţionalizare (exemplul cel mai frapant: monologul lui
Ceauşescu), nu intenţionează să-şi incrimineze personajele (urmărim un film
documentar, nu un reportaj jurnalistic), ci să se identifice cu ele – atît cît
poate, pentru că, la fel ca în Cold Waves, şi aici există limite de netrecut –
şi să le înţeleagă resorturile intime, pe care apoi să le reveleze
cinematografic.
Pe lîngă dialogul
cu ei, magnaţii români au fost urmăriţi şi filmaţi un timp îndelungat
(materialul brut, din care au fost selecţionate cele aproape 80 de minute ale
documentarului, avea 60-70 de ore), pentru ca nici un gest sugestiv pentru
caracterul lor să nu scape ochiului camerei. Rezultă, astfel, cîteva momente de
cinema veritabil, în care iese la lumină adevărul uman al personajelor (de
pildă, în relaţiile lor de familie), dar şi cinismul pe care de obicei îl
camuflează în public. O formă inteligentă de manipulare este şi plasarea
subiecţilor în centrul unui set de oglinzi special amenajat, care, pe de o
parte, îi permite regizorului să-i vadă pe aceştia din mai multe unghiuri, dar,
pe de altă parte, le dă spectatorilor senzaţia de multiplicare la infinit a
„rechinilor“, într-o lume în care ei par a face legea. Totuşi, chiar dacă nu
rămîne chiar neutru, autorul reuşeşte să nu devină tendenţios, iar această
poziţie a sa face filmul memorabil.
Într-o perioadă
în care, pe plan mondial, hibrizii dintre documentar şi animaţie sînt tot mai
populari, Alexandru Solomon devine trendsetter în România, apelînd la cîteva
secvenţe animate cu piese de Lego, variaţiuni comice pe tema dată. La fel ca în
documentarele sale anterioare, regizorul utilizează excelent imaginile de
arhivă şi din filme mai vechi, adăugîndu-le muzica originală a lui Mircea
Florian, care punctează momentele importante dramaturgic. Kapitalism – reţeta
noastră secretă este un film de văzut, preferabil la cinema.
VIDEO Kapitalism – reţeta noastră secretă (trailer)