OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

L-am cunoscut pe Derrida inainte de a-l intilni. La modul livresc, asa cum i-am cunoscut pe Adorno, Bataille, Foucault, Deleuze, cei care, prin discursurile lor, deseneaza gestual profilul teoretic al modernitatii si postmodernitatii1.
I-am cunoscut din interiorul perspectivei imaginii, al vizualului, confruntati fiind cu hiatusul existent astazi intre expozitie, ca traditie muzeala, si natura neomogena a productiei artistice contemporane2.
Discursul plastic al Impozitiei, nascut ca o tensiune crescuta intre „spatiul de experienta“ si „orizontul de asteptare“ (R. Koselleck), vine sa umple acest hiat.

Expozitia, ca spatiu al exteriorului, in care sint adunate obiecte ale exteriorului, valorizate ca produse, este inlocuita de noi cu discursul plastic al Impozitiei, ca spatiu interior, pastratoare a imaginii interioare.
Unde se intilneste discursul plastic al Impozitiei cu discursul filozofic al lui Derrida, „filozoful a carui gindire nu se lasa nici o clipa formalizata, prinsa intr-o cheie de lectura“?3
In primul rind intr-o atitudine pozitiva, sa o numim astfel, in domeniul unei „alteritati a ratiunii“, in lumea interioara a trairilor subiective.
La Derrida, de-constructia nu inseamna de-structie, naruire. Golirea de sensuri uzate, imbatrinite, nu este decit un moment interior al propunerii unui nou limbaj, cu alte valente. Suspendarea sensului, suprimarea lui, este depasita, valorizata pozitiv.

Tocmai aceasta atitudine pozitiva, solara, a de-negatiei face apropierea intre discursul plastic al Impozitiei si discursul filozofic al lui Derrida.
Valorizarea pozitiva a interioritatii – a imaginii interioare (considerata pina acum prinsa intr-o zona nocturna, obscura, marginala, cu statut incert)4 – inseamna, pentru discursul Impozitiei, largirea limitelor vizualului.
Intilnirea cu Derrida s-a produs marti 26 septembrie 2000, orele 17.00, la Galeria „La Hune Brenner“, care a aniversat cei 70 de ani ai filozofului prin aparitia unei carti-obiect. In jurul ei s-au adunat mai multi artisti: graficiana Wanda Mihuleac, sculptorul Romelo Pervolovici, plasticienii Valerio Adami si Gérard Titus-Carmel, muzicianul Daniel Kientzy si, bineinteles, Jacques Derrida, cel care a semnat titlul cartii: OR.
Proiectul nostru, finalizat de sculptorul Romelo Pervolovici, a constat in realizarea „copertilor“ cartii-obiect. Termenul de „coperta“ este impropriu. De fapt, cartea a fost prezentata intr-o caseta, in cel mai modern stil publicitar, ornata in mod traditional cu decoratii de alama slefuita.
Fiind prevazuta cu un senzor de prezenta, in momentul in care te aplecai s-o deschizi, un mic tub de neon lumina, din interior, ca o vibratie, inscriptionarea de pe caseta si cartea devenea astfel „vie“, „se aprindea“ in miinile tale.

Conceput ca o pendulare intre lumea cartii si cea a computerului5, proiectul viza si secunda, spatiul dintre absenta si prezenta, real si virtual, imagine publicitara si decoratie clasica.
Textul cartii, OR, nefixat in nici un punct, pendula intre mici nuclee: aur – moneda, piesa de schimb, metal pretios, valoare alchimica suprema, virsta mitica, simplu adverb sau conjunctie la inceput de fraza.
Vizualizat in imagini apartinind mai multor autori, discursul plastic al cartii /coperti, machetare, interior/ nu era nici el fixat intr-o singura maniera stilistica, ci era fragmentat intr-o concertare de voci, ca posibile „marci ale diseminarii (si nu ale polisemiei) nelasindu-se, in nici un punct, fixat de concept sau de mentinerea unui semnificat“6.
OR, aurul lui Derrida, este departe de a fi o mostenire cuantificabila.

–––––––––––
1. Jürgen Habermas, Discursul filosofic al modernitatii, Editura All, Bucuresti, 2000.
2. Élisabeth Caillet, Marc Partouche, Catherine Perret et Patrick Raymond, L’art contemporain et sa présentation. Séminaire organisé avec le soutien du Ministère de la Culture et en collaboration avec le Centre Georges Pompidou (oct., nov., déc. 2000).
3. Marius Ghica, postfata la Jacques Derrida, Khôra, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 2000.
4. Vezi Georges Bataille, L’expérience intérieure, Gallimard, 1954.
5. Vezi Yvonne Johannot, Cartea si ritualurile ei, in Mituri, rituri, simboluri in societatea contemporana, sub directia lui Monique Segré, Editura Amarcord, Timisoara, 2000.
6. Jacques Derrida, La Dissémination, Seuil, 1972.