In urma cu sapte ani s-a prapadit, intr-un tragic accident, criticul literar Laurentiu Ulici, pe atunci presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania, functie pe care o detinea din anul 1995. Licentiat al Facultatii de Filologie, in 1966, si al Facultatii de Filozofie in 1970, Laurentiu Ulici a publicat volume de eseuri (Recurs, 1971, Biblioteca Babel, 1978, Dubla impostura, eseuri politice, 1996), critica literara (Prima verba, vol. I, 1974, vol. II, 1978; vol. III, 1992 si vol. IV, postum, 2004; Confort Procust, cronici literare, 1983), Literatura romana contemporana. Poezia, 1995, opera ramasa neterminata.
Laurentiu Ulici avea sa impuna ideea de impartire pe generatii in critica literara romaneasca, ocupindu-se prin studii si articole substantiale de generatiile ’60, ’70 si apoi, experimental, de viitoarea generatie ’80 – adunind pe tinerii poeti debutanti, in volum sau in revistele literare ale vremii, intr-un viitor volum ce a fost publicat abia anul trecut la Editura Muzeul Literaturii Romane. Natura ludica, Laurentiu Ulici a incercat sa depaseasca si sa ocoleasca cenzura comunista intocmind si o minifisa biografica a scriitorilor pe care incerca, implicit, sa-i gireze. Dactilograma a zacut multi ani prin edituri netrecind totusi, cu toate modificarile suferite de texte, de cenzori.
Anul trecut revista Observator
cultural a publicat un supliment cu dactilograma Antologiei unde se vad
taieturile, modificarile si adnotarile cenzurii. Anul acesta, pe 17 noiembrie,
se implinesc sapte ani de la moartea lui Laurentiu Ulici, moment care, in ortodoxie, este pragul simbolic de despartire definitiva de cei care nu mai sint printre noi. Revista Observator cultural publica, pentru a marca aceasta data, amintiri ale unor scriitori si prieteni care i-au fost aproape. (A.-M. P.)

