Nr. 732 din 25.07.2014

On-line - actualitate
Mentalităţi
Istorie recentă
Portret
Focus
Editorial
Actualitate
In memoriam
Polemici
Informaţii
Politic
Literatură
Studii culturale
Interviu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2010   |   Noiembrie   |   Numarul 552   |   LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. 4 autori, 4 romane

LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. 4 autori, 4 romane

Autor: Cristina MANOLE | Categoria: Rubrici | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text

Tîrgul de Carte Gaudeamus şi-a închis porţile. Buluceală şi vînzoleală cît cuprinde, lansări de carte, prezenţe simandicoase, locale sau internaţionale – cam puţine, fie vorba între noi –, transmisii TV şi mese rotunde televizate, ştiri cu şi despre tîrg. Pentru cîteva zile, editurile, cartea şi scriitorii au fost şi ele în centrul atenţiei. Pe bună dreptate, cititul rămîne, încă, pentru destulă lume, o preocupare plină de bucurii. Precum un meniu cu bunătăţi, dar fără E-uri şi carbohidraţi. Am selectat, în primă instanţă, pentru comentariile noastre, patru romane şi patru autori pe care-i prezentăm într-o ordine cu totul arbitrară.

Turcul Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2006, este deja un autor bine-cunoscut şi apreciat de cititorii români. Noul său roman din 2008, Masumiyet Muzesi, pe româneşte, Muzeul inocenţei (Editura Polirom, 2010), vine ca o consecinţă firească. Traducerea aparţine aceleiaşi infatigabile traducătoare din limba turcă, Luminiţa Munteanu, bine armonizată nu doar cu deliciile stilistice ale lui Pamuk, dar şi cu subtilităţile limbii române. Spunem aceasta pentru că o traducere bună este o împlinire tot atît de importantă şi delicată ca şi scrierea cărţii traduse. Traducătorii ar merita mult mai multă preţuire decît li se acordă astăzi. În Muzeul inocenţei, avem o poveste de dragoste ce se consumă într-un Istanbul al ultimelor decenii. Orhan Pamuk este un mare iubitor de complicaţii narative, aşa că istoria sentimentală a tinerei adolescente Füsun se împleteşte de la sine cu cele ce se înlănţuie într-o Turcie în veşnică schimbare. Roman sentimental-psihologic, dar şi social, prin arta prozatorului de a prinde întreg păienjenişul unei societăţi.

 
Louis-Ferdinand Céline este unul dintre cei mai mari prozatori ai secolului trecut. Un mare meseriaş al povestirii şi un abil mînuitor de limbă; dacă ar fi să menţionăm doar Călătorie la capătul nopţii şi Moarte pe credit, şi tot am avea ce să pritocim despre arta literară. Romanul Nord (Editura Nemira, 2010, ediţia II-a, traducere şi un foarte consistent „Cuvînt înainte“ de Irina Negrea, note de Henry Godard) face parte, alături de Rigodon şi De la un castel la altul, din aşa-numita Trilogie germană. Scrisă de Céline în condiţii nu prea vesele, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. (Menţionăm pentru admiratorii lui Céline – Marin Preda era unul dintre ei… – că întregul ciclu a apărut tot la Editura Nemira, în traducerea aceleiaşi neobosite Irina Negrea.) Erou în Primul Război Mondial, acuzat de colaboraţionism şi antisemitism după cel de-al doilea, exilat în Germania şi Danemarca între 1947 şi 1951, revine în Franţa şi continuă să scrie. Trilogia germană, ce acoperă în mare parte experienţele sale de după război, este o mărturie directă a frămîntărilor societăţii franceze, nu doar ale lui Céline.
„Oh, da, totul se va termina“, începe Céline romanul Nord – care apare în 1961, scriitorul deja murise în 1960 –, precum Albert Camus cu acel faimos „Ieri a murit mama“. Şi ştim bine că nimic nu se termină. Într-un interviu dat lui Madeleine Chapsal, Céline declară că „a trebuit să mă fac memorialist pentru a nu-l plictisi, dacă se poate, pe cititor“. (Notele din coada volumuluiNord, semnate de Henry Godard, se constituie într-un mic şi ultradocumentat studiu de peste 50 de pagini…) Experienţa proprie se suprapune peste traumatizantele experienţe colective ale unei societăţi europene, care încearcă şi va reuşi să depăşească ororile şi preţul cataclismului din care a ieşit. Jucăuşenia de limbaj, ca şi apelul repetat la experienţa propriei vieţi, pline de drame şi întorsături, l-ar putea incita poate, într-o bună zi, pe un comparatist şi istoric literar să facă o paralelă între proza lui Céline şi cea a lui Paul Goma. Céline rămîne însă un autor ce merită descoperit de fiecare nouă generaţie de cititori.

Cum nimic nu este întîmplător pe lumea asta, un roman al resuscitării memoriei, placat pe dramele istoriei, volum de mare succes în Franţa, semnat de Tatiana de Rosnay, Se numea Sarah (Editura Litera, 2010, traducerea, din engleză, de Monica Dinu), apare chiar în aceste săptămîni şi la Bucureşti. Un roman elaborat pe mai multe planuri temporale – unul, în 1942, cînd peste zece mii de evrei, multe femei şi mai mulţi copii, sînt arestaţi de, nota bene, autorităţile franceze şi apoi trimişi la moarte, la Auschwitz; şi apoi un altul, mult mai aproape de noi, cînd o femeie încearcă să desluşească ce s-a întîmplat atunci şi să înţeleagă ce se întîmplă cu ea (cu viaţa ei şi a familiei ei) acum. Scotocind în trecut, se desluşlesc detaliile unei crime colective, scotocind în propriile-i sentimente şi emoţii ies la iveală resorturi nebănuite: de a trăi frumos, dincolo de urîtul lumii. Să nu ne facem iluzii că lumea va deveni mai bună dacă ajungem la adevăr. Dar vom avea parte de bucăţele de bucurie, de fericire furate din neantul şi deşertăciunea lumii. Un roman construit pe o temă gravă, scris fără teză sau accente moralizatoare, un roman alert şi foarte viu. O scriitoare complet necunoscută în România, dar care, cu acest op, devine deja un nume pe care-l vom urmări cu atenţie de azi înainte. O ecranizare din 2010 a avut-o ca protagonistă pe delicata Kristin Scott Thomas. Aşa cum prezentarea volumului la Tîrgul Gaudeamus a beneficiat de confesiunea şi lectura marii actriţe numite Maia Morgenstern. Poate şi noi sîntem actori fără să ne dăm bine seama în ce piesă sau în ce film am fost repartizaţi de destin. Tatiana de Rosnay şi-a găsit însă şi tema, şi actorii care să dea viaţă unui roman de mare forţă epică.

 
Un viitor strălucit (Editura Leda, 2010) este un roman care a luat Premiul Goncourt al Liceenilor (oare de ce nu ar fi şi unul al pensionarilor, au mai mult timp pentru citit, la o adică…) pe 2008 şi care este semnat de scriitoarea de origine franceză Catherine Cusset. Un nume deja impus în capricioasa viaţă literară franceză, Catherine Cusset are deja toate datele scriitorului internaţionalist globalizat. Născută în 1961, din tată breton catolic şi mamă evreică, îşi petrece copilăria acolo unde Sartre se adresa plin de patos retoric muncitorilor grevişti. La Boulogne-Billancourt. Ca, apoi, să urmeze faimosul Liceu „Louis le Grand“, de unde au plecat spre eternitate şi Marcel Proust, şi fraţii Bibescu. Studii universitare la ENS de pe Rue Ulm, apoi carieră universitară două decenii, la Yale, în Statele Unite, şi doi ani la Praga. Stabilită la New York, are un soţ american şi îşi petrece vacanţele în Franţa. Şi atunci ce poţi să faci ca să înţelegi mai bine lumea în care trăieşti? Scrii.
Un viitor strălucit este un melanj epic, cu toate ingredientele romanului de succes contemporan. Şi povestea / viaţa unei femei, şi episoade din România lui Ceauşescu, şi pasaje epice ce se consumă în Israel, Franţa şi SUA, cu detaliile de rigoare. Avem de toate în acest roman, dar parcă personajele nu au consistenţă şi ceva nu se leagă definitoriu, patinînd pe deasupra. O vagă senzaţie de irealitate într-o lume hiperreală şi suprasaturată de clişeele impuse de ziare şi de buletinele de ştiri. Chiar şi de prea multele romane care tot apar. Traducerea îi aparţine Doinei Jela Despois (cu mici scăpări, să zicem, de genulnaţionalitate americană – !!??, un false friend, desigur – sau forţarea lexicului, precum o vociuţă, care sună cam fals în româneşte, ceva ce ar proveni din voce, şoaptă, eventual).


 
 
 
Cele mai citite articole
BIFURCAŢII. Israel
S-a stins o mare scriitoare: Oana Orlea
„În ianuarie 1990, aceeaşi persoană de la Securitate care ţinuse legătura cu Daniela Ghiţescu înainte de Revoluţie a căutat-o din nou“
Act criminal premeditat
Spaţiu alb în memoria victimelor din avionul doborît
Cele mai comentate articole
S-a stins o mare scriitoare: Oana Orlea
„În ianuarie 1990, aceeaşi persoană de la Securitate care ţinuse legătura cu Daniela Ghiţescu înainte de Revoluţie a căutat-o din nou“
BIFURCAŢII. Israel
Spaţiu alb în memoria victimelor din avionul doborît
Act criminal premeditat
Cele mai recente comentarii
Verset
Bazu....
Fie-ți amintirea floare de crin!
Ce stie si ce nu stie poporul
Câteva precizări bis
 
Parteneri observator cultural
Animation Magazine Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural Modernism Reteaua literara Institutul Cultural Roman Gazduire
 
ONB filarmonica george enescu Radio Romania Muzical Artline Liternet Cartier Bookland
 
Phoenix Entertainment Teatrul de arta Radio France International Romania Arhiva Nationala de Filme Uniunea Artistilor Plastici Dana Art Gallery Teatrul de pe Lipscani
 
bookiseala.ro Godot Cafe-teatru Viva East Infocarte Comunitate foto Elite Art Gallery Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Fundatia Culturala Greaca Şcoala Micile Vedete Editura Litera Scrie despre tine Regizor Caut Piesa Muzeul Ţăranului Român Business Edu
 
Senso TV LicArt
Universitatea Bucuresti 150