OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

• Volumul de povestiri semnat de Bernhard Schlink (n. 1944), Minciuni de vară (Editura Polirom, 2011, traducerea, bună, aparţine Gabrielei Eftime) este o bijuterie. Nu ne sfiim s-o spunem. Un soi de tandră melancolie se strecoară prin toate textele. Fie că este vorba despre tineri care vor să iubească sau despre mai puţin tineri care vor să moară. Sîntem într-o lume fără graniţe – afectele şi afecţiunile sînt la fel la New York ca şi în Spania sau în insula Rugen din Germania – unde prezentul este marcat de trecutul fiecăruia, unde clipa se dilatează la anii care au fost cîndva. Nelinişti şi incertitudini bîntuie fiinţe reale din imediata noastră vecinătate. O atenţie specială este acordată relaţiilor de cuplu. Iubirea mai şi oboseşte, sentimentele se uzează. Acum începe ceva frumos, acum se poate destrăma ceea ce a fost chiar foarte frumos. Sîntem în miezul prozelor lui Schlink. Nu contează unde sîntem. E pe înţelesul tuturor. Poate aici este şi marea artă a lui Bernhard Schlink.
• Într-o serie nouă de autor, ce trece cu totul neobservată, apare volumul Nebunie de familie (Editura RAO, 2011) semnat de William Saroyan. După ce povestirile din Comedia umană erau editate anul trecut fără nici un fel de aparat critic sau referinţe biobibliografice, de această dată beneficiem de un excepţional studiu introductiv ce aparţine duoului de traducători Mihai Miroiu şi Mihai Cristian Miroiu. Care semnează şi notele. Dincolo de acurateţea analizei în detaliu a prozelor autorului american, avem şi o bună perspectivă comparativă. Căci Saroyan, după succesul uriaş de care a beneficiat în deceniile 3, 4 şi 5 ale secolului trecut, a intrat apoi într-un soi de con de umbră. Cei doi Miroiu analizează cu fineţe un sinuos traiect şi pun accentele necesare pentru reconsiderarea acestui uriaş povestitor. Dincolo de piesele de teatru, de romanele, eseurile şi multele sale intervenţii publice, scriitorul armean-californian-american a fost şi a rămas un excepţional povestitor. Acum avem la îndemînă cîteva texte dintr-un volum postum, ce apar pentru prima oară în limba română. Sîntem într-un univers al copilăriei şi adolescenţei, unde candoarea şi inocenţa nu şi-au pierdut cu totul savoarea. Prin ochii unor tineri desluşim şi relaţiile de cuplu – nimic nu durează, totul devine mereu altceva – sau pe cele ale membrilor unor familii de desţăraţi. Este clar că steagul american adună sub faldurile lui nu doar milioane de nou-veniţi, dar şi milioane de feluri de a fi. Armenii din California lui Saroyan – născut şi crescut într-o Americă ospitalieră cu toţi năpăstuiţii lumii – duc în spate nostalgia patriei pierdute. Toate micile tabieturi culinare sau comportamentale sînt asezonate cu vechile obişnuinţe şi obiceiuri. Care încă nu s-au pierdut, chiar dacă tinerii care cresc pe pămînt american – sau luptă în Armata americană – au deja şi alte opţiuni. O povestire („Laşii“) despre laşitatea unui tînăr, care se ascunde ca să nu fie trimis pe front, devine o lecţie despre umanism. Despre cum trebuie să fie fetele care se mărită avem o excelentă frescă de epocă. Se zîmbeşte mult în prozele  lui Saroyan. O delicateţe specifică acestuia, de care avem, poate, şi noi nevoie, măcar din cînd în cînd. Un autor american care ar merita să fie redescoperit şi în România.
• O altă surpriză de proporţii pentru degustătorii genului scurt şi concis sînt şi povestirile lui Roberto Belano din volumul Convorbiri telefonice (Editura Leda, 2011, traducere din spaniolă de Dan Munteanu Colan). Un autor de extracţie sud-americană – născut în Chile, în 1953 –, cu o biografie plină de suspans: om de stînga, şi-a pus pielea la bătaie, nu doar în Chile, alături de Salvador Allende, dar şi alături de sandinişti în Nicaragua, a făcut de toate, a spălat vase şi a reparat maşini pe te miri unde – un fel de scriitor al străzii, dacă ar putea exista şi aşa ceva. Succesul vine şi el, tîrziu, dar vine, ca şi viaţa de familie. Dar şi moartea vine prea repede, cînd   lucrurile păreau că se vor aşeza. Sînt proze ale unui neliniştit, nici eroii săi nu sînt şoareci de bibliotecă sau specialişti în colocvii de poezie. O lume pestriţă, în care mereu apar şi oameni care scriu, pe lîngă faptul că mai întîi au de trăit. Sînt relatate şi întîmplări cu iz politic, nimic nu e prea vesel. Se trăieşte cum, necum. De citit neapărat aceste povestiri cu multe întîmplări, nu foarte distractive, şi cu personaje dintre cele mai diverse.
• Ultimul scriitor al selecţiei noastre este canadianca Alice Munro (n. 31 iulie 1931, îi putem spune „La mulţi  ani!“ de pe acum!), care semnează volumul cu zece povestiri Prea multă fericire (Editura Litera, 2011, traducere din engleză de Ioana Opaiţ). O lume cu personaje nefericite în general – nu vă lăsaţi păcăliţi de titlu! – cu întîmplări grave, dramatice pe alocuri, ca în buletinele de ştiri cu crime sau cu detalii despre boli incurabile. Unde oamenii se tot luptă cu societatea, cu cei din jur, cu ei înşişi, de multe ori. Canada nu este un paradis terestru. Povestea vieţii Sofiei Kovalevski, care dă şi titlul volumului, este un mic roman dens şi tulburător, cu personaje ruseşti, ce alcătuiesc parcă o lume într-o altă lume. Un anume parfum de Nina Berberova se strecoară peste acest text tulburător. Fericirea pare ceva ce ne scapă mereu printre degete.

De ce oare? Nu ştiu.