Autor: 
Categoria: 
Pînă să termin de citit
minunata culegere/antologie de proză scurtă ( integrală) semnată
de John Cheever şi apărută la Editura Polirom chiar în acest
an, mă grăbesc să semnalez alte cîteva cărţi ce pun în
discuţie diverse aspecte ale vieţíi politice sau
istorico-sociale din Statele Unite şi a locuitorilor acestei ţări.
Sînt patru cărţi de nonficţiune, trei studii dintre cele mai
chichirisite şi un volum de impresii de călătorie. Un
memorial-reportaj, în care se povesteşte ce au văzut prin
America ochiul unui vizitator atent şi aparatul lui de filmat. Patru
lucrări ce aparţin unor autori cu totul diferiţi. Scrise în
perioade diferite, cu unelte eseistico-istorice diferite. Cărţi
importante, cred, care, fiecare în felul ei, vor să explice şi
să prezinte cît mai pe larg ce înseamnă America.
- Prima carte asupra căreia se opreşte interesul şi, de ce să nu o spun, curiozitatea mea, ar fi CIA –O istorie secretă de Tim Weiner (Editura Litera, 2011, Colecţia „Bestseller“, traducere de Raluca Puşdercă), apărută în SUA relativ recent, în 2007. O carte extrem de bine documentată despre o instituţie care nu se lasă uşor frecventată. O carte ce acoperă cîteva zeci de ani din istoria Statelor Unite. O carte despre rolul important jucat de Serviciile Secrete în luarea deciziilor – bune sau proaste – de către preşedinţii americani, de la Truman şi Eisenhower pînă la Reagan şi Bush. Sînt devoalate mecanismele de funcţionare ale unor Servicii Secrete şi rolul lor în jocurile geostrategice. Sau disfuncţiile, cum a fost cazul cu atacul terorist din 11 septembrie 2011. O carte mai mult penru băieţi, să spunem aşa, amatori de istorie şi de dedesubturile ei, cînd treburile conjugale nu mai merg ca unse.
- Într-o tetralogie editată sub genericul unei vechi şi mult gustate emisiuni TV Spectacolul lumii. Arta de a călători (Editura Neverland, 2011), realizată de regretatul teleast, reporter, scriitor şi chiar ambasador la un moment dat – în Polonia – Ioan Grigorescu, este inclus un volum dedicat SUA. America. Grijile bunului Hegemon adună între paginile ei multe detalii surprinse iniţial de camera de filmat a unui extrem de incisiv reporter. Un ziarist meseriaş, care a învăţat la Moscova să filmeze realitatea – cine mai ştie azi de Dziga Vertov? –, chiar şi în anii cînd se minţea şi se falsifica realitatea pe rupte. Ioan Grigorescu se mută de pe o coastă pe alta a Americii, notează ce vede, comentează ce i se pare mai interesant. Nu face paradă de erudiţie, dar se vede că a citit şi că s-a documentat cînd a vrut să spună ceva despre New York sau despre californieni. Despre bogaţii şi săracii Americii, despre muzeele care păstrează lucrările românului Brăncuşi, de la MoMA şi Metropolitan la Sala specială de la Muzeul din Philadelphia. Şi tot aşa. Aflăm multe poveşti frumoase legate de o ţară şi un popor despre care s-au spus şi scris lucruri minunate – dar şi destule aiureli, pline de clişee şi banalităţi – o carte care chiar ne face să călătorim şi cînd stăm cuminţi în fotoliul de acasă. După surpriza jurnalului american al lui Ilf şi Petrov, introspecţia americană a lui Ioan Grigorescu se poate citi cu aceleaşi beneficii. Anticomuniştii de serviciu de astăzi ar putea avansa o simplă întrebare: oare la întoarcerea din aceste călătorii, înainte de 1989, se făceau note informative? Nu ştim.
- Un volum ultramasiv, la propriu şi la figurat – doar notele au 40 de pagini – se dovedeşteDiplomaţia (Editura ALL, 2010, traducerea de Mircea Ştefancu şi Radu Paraschivescu) ce apare sub semnătura prestigiosului om politic american, de ieri şi de azi, Henry Kissinger. Fost secretar la Departamentul de Stat, fost consilier pe probleme de securitate naţională, un profesionist al dedesubturilor servind cîţiva preşedinţi, dar în primul rînd, interesele Statelor Unite. Nu avem la îndemînă o carte de amintiri despre activitatea profesională a unui mare actant al politicii americane din a doua jumătate a secolului trecut, ci o amplă analiză a istoriei şi a politicii mondiale din ultimele secole. Cu calm şi fără parti-pris-uri (cît se poate), sînt analizate momente importante şi sînt prezentate personajele-cheie ale acestora, din spectacolul lumii, ca să folosim o expresie consacrată deja de Ioan Grigorescu. Ce desluşim? Că nimic din ce se vede nu este chiar cum se vede, că jocurile marii politici se fac în cabinete şi cancelarii şi nu la televizor – sfat bun şi pentru politicienii noştri –, că sforile se trag şi fără sfori, cu multă dibăcie şi inteligenţă. Război sau pace, interese americane sau strategice, diplomatul american este un extrem de atent cunoscător al lumii în care a trăit. Şi a ajutat la luarea multor decizii importante. Toate personajele cheie ale istoriei ultimului secol sînt prezente în acest volum de mare subtilitate analitică. Păcat că alte cărţi ale acestui cap limpede al politicii SUA nu au ajuns – încă, să sperăm – la îndemîna cititorilor români. Lectură obligatorie pentru angajaţii MAE şi pentru studenţii de la SNSPA şi de la Istorie, credem noi. Chiar şi cei de la Filologie ar putea lăsa, pentru cîteva zile, studiul lui Călinescu şi Manolescu – sau o conferinţă de la TNB despre mîngăiere şi atingere, oare o fi fost cu exemplificări? –, în favoarea analizelor lui Kissinger. Nu se ştie niciodată de unde ar putea sări iepurele inspiraţiei.
- Mitul Contraculturii. Rebelii, consumul şi capitalismul (Editura comunicare.ro, 2011, traducere de Dan Flonta şi Bedros Horasangian) este o lucrare cumva surprinzătoare în peisajul editorial românesc: o carte polemică scrisă cu nerv şi aplomb de doi universitari canadieni – Joseph Heath şi Andrew Potter –, implicaţi activ în mişcările de stînga de pe continentul american. Cu şcoală temeinică la bază, cei doi încearcă să decodeze parcursul antisistem al mişcărilor hippy şi al celor generate de mai 1968, mergînd pînă la integrarea contraculturii şi a refuzului în sistemul valorilor şi al culturii acceptate. Aşa ajungem de la Şcoala de la Frankfurt şi Marcuse la activiştii ecologişti şi la antiglobalizarea de astăzi, aşa înţelegem, poate, trecerea de la refuzul şi revolta lui Janis Joplin şi Jimmy Hendrix la milioanele de dolari ale lui Michael Jackson şi la costumaţiile fistichii făcute de Armani special pentru Lady Gaga. O carte-studiu, care aduce în discuţie mitul american al poveştilor de succes, una care pune la îndoială nu doar temeliile unui capitalism ce se epuizează pe zi ce trece, inclusiv refuzul lui, dar şi lipsa de viabilitate a tuturor celorlalte alternative. Scrisă cu mult nerv şi aplomb, avem o ofertă clară pentru dezbateri intelectuale de mare fineţe. Ar fi păcat ca acest volum să treacă neobservat. Sînt multe chestiuni care privesc poate mai puţin trecutul – cum sîntem noi aplecaţi mereu spre ce a fost înainte de 1989 – cît un prezent fluid şi un viitor fără prea multe contururi ferme. Lumea lui No Future este în imediata noastră proximitate, dacă vrem să lansăm interogaţii. Şi o putem face şi plecînd de la această extrem de incisivă carte. De citit alene şi cu toate simţurile în alertă, mai ales de către cei fără prejudecăţi ideologice. Or fi autorii de stînga –, după criteriile americane –, dar analizele lor sînt extrem de pertinente. Tinerii nonconformişti de ieri au devenit consumatorii conservatori dezabuzaţi de azi. Oare cu noi ce se va mai întîmpla?
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters