OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

 

În 2011, pe 2 iulie, se vor împlini 50 de ani de cînd Ernest Hemingway a părăsit în chip brutal această lume. Numeroase publicaţii au anunţat deja numere şi dosare speciale, iar multe dintre cărţile lui vor fi republicate. Un mare scriitor american, laureat al Premiului Nobel, printre altele, dar şi foarte popularizat pe întregul mapamond prin numeroasele ecranizări realizate după prozele sale. De ar fi să pomenim doar de Bătrînul şi marea, cu Spencer Tracy, sau de Adio, arme!, cu Humphrey Bogart şi cîndva frumoasa jună şi pentru totdeauna în memoria cinefililor, Ingrid Bergman.

 

Cine este Gertrude Stein? O evreică americană, ce soseşte la începutul secolului al XX-lea în Europa şi se stabileşte la Paris. Are destui bani ca sa-şi poată permite mici-mari extravaganţe. Are casa deschisă, unde vin şi pleacă te miri cine. Dar este înzestrată şi cu un bun instinct estetic, care o ajută să aibă treptat o faimoasă colecţie. Cu lucrări de primă mînă. Întîlnirea, în 1907, cu Alice B.(abette) Toklas (1877-1967) va decide destinul ambelor femei. Alice, la rîndul ei, provine dintr-o familie de evrei polonezi stabiliţi în SUA şi se va ataşa de Gertrude Stein, de care se va despărţi doar prin moartea ei, în 1946. În tot acest răstimp au fost împreună. Cartea de faţă este povestea vieţii Gertrudei Stein văzută prin prisma celei care i-a fost mult mai mult decît o companie de cursă lungă. Secretară şi bucătăreasă, editoare şi menajeră, prietenă de nădejde şi, nu în ultimul rînd, iubită. Cînd apărea, în 1933, această autobiografie, succesul ei a fost uriaş. Şi nu pentru cine ştie ce picanterii care se pot găsi în jurnalul lui Anais Nin sau în prozele lui Henry Miller, ci pentru extraordinarele portrete ale celor cu care Gertrude Stein s-a tot intersectat de-a lungul deceniilor.

 

La Paris, în faimosul ei apartament din 27 rue de Fleurus, sau în numeroasele ei călătorii în Spania, Anglia sau în sudul Franţei. Acel fabulos midi şi acea mirifică Provence, care au atras nu doar turişti amatori de soare, tihnă şi vin bun, ci şi, mai ales, numeroşi artişti. Peste tot, Gertrude şi Alice Toklas sînt înconjurate de prieteni. Arta conversaţiei şi a prieteniei adună în jurul lor multe spirite, dintre cele mai însemnate. Şi aşa avem şansa şi noi, cititorii, să fim în preajma lui Picasso şi Matisse, a lui Braque şi Juan Gris, Picabia şi Marcel Duchamp, a lui Man Ray sau Apollinaire şi Cocteau, dar să fim şi alături de negustori de artă care au influenţat istoria artei, precum faimoşii Vollard şi Kanhweiller, alături de muzicieni de geniu, precum Erik Satie, critici de artă, precum Bernard Berenson, care a alimentat toate marile colecţii particulare americane ale secolului. Dacă Frick Museum din NYC posedă atîtea minuni, este şi meritul acestui prestigios istoric de artă, nu doar al banilor magnatului din Manhattan. Lăsăm la urmă personalitatea americanilor expatriaţi şi pripăşiţi prin Franţa, ca şi prin amintirile Gertrudei Stein, precum Scott Fitzgerald, Ezra Pound, Sherwood Anderson sau tînărul Ernest Hemingway. Căruia Gertrude îi devine chiar mentor.

 

Cele cîteva pagini dedicate lui Hemingway sînt memorabile. Arta de a reţine esenţialul din personalitatea unui om sau a unei întîmplări altfel anodine nu este la îndemîna oricărui scriitor. Parisul, Franţa şi Europa din Fiesta, O sărbătoare continuă sau Grădina raiului – am folosit variantele ultime ale cărţilor lui Hemingway, apărute în seria de autor de la Polirom –, cărţi în mare parte autobiografice se intersectează fericit cu amintirile de tinereţe ale Gertrudei Stein. O lume de artişti de geniu, adunaţi din toate colţurile lumii în Parisul care le-a dat şansa să se realizeze. Să trăiască. Să creeze. Uneori să şi moară. Genii sau simpli prieteni, francezi, englezi sau americani, printre care s-a tot învîrtit şi autoarea acestei fals-reale autobiografii. O scriitoare cu darul povestirii, dar şi cu un excelent instinct artistic. La care putem adăuga un deosebit simţ al observaţiei. Ca prozatoare, Gertrude Stein a mai scris cîteva cărţi de bună factură stilistică, toate într-un registru apropiat al non-ficţiunii. Această autobiografie a vieţii companioanei sale şi a propriei vieţi dă măsura unei adevărate vocaţii. Cea care a lansat expresia „Lost Generation“ („generaţia pierdută“), legată de cîţiva dintre marcanţii scriitori americani, s-ar putea lesne aşeza printre aceştia. Există un faimos portret al Gertrudei Stein aflat în colecţiile Metropolitan Museum din New York. Este adevărat că Gertrude are acolo o privire cam bizară. Dar cînd cineva i-a reproşat lui Picasso că Gertrude Stein nu priveşte chiar aşa, marele artist i-a răspuns sec: „She will!“ („O va face!“). Ciudat cum nu apar în aceste introspecţii românii din Parisul acelor decenii, precum Pallady şi Bråncuşi, care au cunoscut-o pe Gertrude. Iar pe Nancy Cunard, căreia Brîncuşi îi va dedica o pasăre măiastră, a întîlnit-o la Gertrude Stein. Ce nu e scris nu rămîne. Poveşti din alte vremuri, cu alţi protagonişti decît cei ai momentului actual. Această dublă biografie, la urma urmelor, este un bun prilej să ne amintim vorbele pline de har ale Ecleziastului. Nu le mai repetăm. Poate nu totul este deşertăciune, o viaţă trăită din plin şi cu bucurie poate însemna chiar foarte mult. Lui Gertrude Stein aşa i-a fost dat.