Nr. 744 din 17.10.2014

Educatie
On-line - actualitate
Restituiri
Monografie
Focus
Editorial
Eveniment
Actualitate
Inedit
Informaţii
Politic
Literatură
Supliment
Istorie literară
Studii culturale
Societate
Interviu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2010   |   Noiembrie   |   Numarul 550   |   LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Celebrări

LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Celebrări

Autor: Cristina MANOLE | Categoria: Rubrici | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text

O surpriză mai mult decît agreabilă se dovedeşte o recentă apariţie editorială, sub semnătura prestigiosului scriitor francez Michel Tournier, Celebrări (Editura Humanitas, 2010). Prozatorul ne propune, de această dată, o carte de o cu totul altă factură decît scrierile sale elaborate şi pline de înţelesuri secunde. Acum, Tournier nu se mai ascunde în faldurile invenţiei epice şi spune neted ce are de spus. Despre lumea din jurul lui, despre prietenii şi intelectualii pe care i-a cunoscut, glosează pe marginea unor subiecte diverse, de la Dreyfuss la Michael Jackson – dar despre ce nu face Michel Tournier cîte o paranteză plină de miez şi de înţelesuri secunde? Avem de-a face cu mici eseuri, asezonate cu amintiri şi cu observaţii dintre cele mai variate. Improvizaţiile lui legate de animăluţe precum răţoiul sau aricii sînt pline de farmec. Cel care se autodeclara un contrabandist al filozofiei (frumos spus şi cu o ironie nedisimulată, cu toate că are studii temeinice de specialitate la Paris şi Tubingen, ceea ce nu e de ici, de colo, să recunoaştem…) devine expert în arta de a amesteca planurile şi de a extrage semnificaţii din te miri ce. Erudiţia nu este un scop în sine, ci o cale de a înţelege ceva din misterele acestei lumi. Şi a propriei existenţe. Un om care se bucură de viaţă şi încearcă să ne insufle şi nouă cîte ceva. Avem de unde alege, rămîne să ne bucurăm doar de aceste pagini minunate. Traducerea, cursivă şi fluentă, e realizată de Bianca Rizzoli (alt nume care ne intrigă…).

Un extrem de documentat şi masiv studiu dedicat unei femei care a fascinat lumea la vremea ei apare sub genericul Mata Hari. Femeia fatală (Editura Nemira, 2010), semnat de Pat Shipman, profesoară de antropologie la State University din Pennsylvania, SUA. Volumul, elegant editat – în traducerea Adrianei Cerchez –, este şi o reparaţie morală adusă unei femei a cărei viaţă a făcut să curgă nu doar cerneală pe seama ei. Faimoasa spioană, dublă-triplă, Dumnezeu ştie adevărul, împuşcată de francezi pentru trădare – este de ajuns să privim mutrele ofiţerilor care au condamnat-o, ca să constatăm că nimic nu este în ordine pe lumea asta –, se dovedeşte o femeie vulnerabilă. Şi atît. O femeie care a vrut să se bucure de viaţa ei. A avut şi soţi, şi iubiţi, şi copii, şi familie, şi cohorte de admiratori, şi o mulţime de duşmani. Apelînd la surse multiple şi la arhive pe care le-a cercetat cu atenţie şi cu răbdare, profesoara americană ajunge la concluzia că Mata Hari a fost împuşcată pe nedrept. Nu ar fi nici primul, nici ultimul caz din istoria justiţiei universale. (Procesul Dreyfus, din aceeaşi năbădăioasă Franţă, ne spune iar foarte multe despre ceea ce se vede şi se spune şi care este, în fond, realitatea.) Frumoasa Margaretha Zelle – numele de fată al celei care va deveni o dansatoare profesionistă, de talia Isidorei Duncan – se dovedeşte, pînă la urmă, o realitate care devine ficţiune, în termeni de naratologie. Numai că războiul e război, viaţa nu-i ca moartea şi succesul unei femei e plătit scump. Numeroase alte poveşti de alcov sau de spionaj împodobesc viaţa unei femei care a plătit cu vîrf şi îndesat dorinţa ei de a fi mereu în centrul atenţiei. Totul se plăteşte. De luat aminte.

O carte care va trece, sînt sigură, neobservată – din păcate, s-o spunem repede, de aceea ne permitem s-o şi semnalăm – este studiul lui Lawrence G. Smith, dedicat celui care a avut curajul să-şi intituleze propriul jurnalMeseria de a trăi – Cesare Pavese. Un autor de mare succes în Italia postbelică şi care, graţie unor bune traduceri de prin anii ’80, a ajuns să fie apreciat şi la noi. Avem acum o primă şi o substanţială monografie, un studiu biografic şi un eseu bibliografic, în care viaţa neliniştitului poet, prozator, eseist şi traducător este prinsă în insectarul propriilor scrieri. Cesare Pavese şi America. Viaţa, iubirea şi literatura (Editura Pavesiana, 2010, traducerea, curată şi fără opinteli, din engleză de Marina Socol) este un serios studiu academic, în care ultimele investigaţii de arhivă se intersectează cu o bibliografie critică adusă la zi. Viaţa lui Cesare Pavese, cu tot zbuciumul lui lăuntric şi cu nefericitele sale amoruri de tot felul, este radiografiată, fără pete negre. Nu avem „omul şi opera“ în sensul generic al formulei, ci analiza operei, prin prisma unei vieţi contorsionate şi pe deplin asumate. Gestul final şi eliberator vine ca un corolar al multor strădanii de a înţelege viaţa, de a-i da un sens şi de a o accepta – sau nu – aşa cum este ea orînduită. Sau cum ne este dată. Lawrence G. Smith se dovedeşte un bun exemplu de universitar american – cu studii la Harvard şi cu un doctorat despre, evident, Cesare Pavese – atent şi pedant, extrem de atent la detaliile ce alcătuiesc nu doar opera, dar şi viaţa unui om. Un important scriitor italian trăieşte iar printre noi, datorită unui autor american. Uneori, posteritatea e mai atentă şi mai înţelegătoare cu artiştii decît au fost ei înşişi la vremea vieţii lor.

 
Dacă Cesare Pavese a fost un împătimit al literaturii americane, englezul Tim Parks (născut în 1954, la Manchester, asta ca să ştim la ce epocă să-i raportăm existenţa) s-a ataşat de literatura italiană. Cu studii serioase la Cambridge şi Harvard, Tim Parks se căsătoreşte cu o italiancă şi se stabileşte la Verona. Unde face de toate, într-o lume în care graniţele sînt spulberate, iar limbile devin simple mijloace de comunicare. Scrie o grămadă de romane – cam 15 dacă am numărat bine, cărţi non-fiction, dar şi traduce de zor – în engleză, Principele lui Machiavelli, dar şi din autori italieni moderni, de la Moravia şi Italo Calvino pînă la Antonio Tabucchi. Un scriitor prolific şi energic, cu mult umor şi cu o vastă cultură, care-i permit să abordeze multiple registre narative. Romanul Europa (Editura Leda, 2010, în traducerea excelentă a experimentatei Irina Negrea – ne aducem aminte de efortul ei de a-l reda limbii române pe Céline, cu frazele lui contorsionate şi limbajul său frust...) este scris în 1997. Cîţiva profesori din Milano se duc cu autobuzul la Parlamentul Europei din Strasbourg ca să protesteze pentru condiţiile lor de muncă. Nu este un road novel, ci o introspecţie în lumea multiculturală de astăzi. Cu stereotipurile şi servituţile ei, unde găsim şi mizerii mărunte de zi cu zi, şi poveşti de dragoste care se întind pe mai mulţi ani. Avem toate ingredientele unui roman alert şi plin de poveşti, fără prea multe farafastîcuri. Europa aparţine tuturor şi fiecăruia în parte, cum reuşim s-o suportăm, ca pe propria viaţă. E simplu. Nu întotdeauna.
Tim Parks şi eroii săi încearcă să ne convingă de faptul că viaţa e, totuşi, suportabilă.
În engleză, pet şi snogging ar însemna a giugiuli şigiugiuleală – mărturisim că uitasem şi expresia românească echivalentă. Au şi limbile acestea farmecul lor.


Etichete:  Michel Tournier, Celebrări, Mata Hari, Pat Shipman
 
 
 
Cele mai citite articole
Ce e rău şi ce e bine
Receptarea operei lui V. Voiculescu
Pseudopolitica sau despre romanul poliţist al campaniei electorale
BIFURCAŢII. Marile iluzii
Recviem pentru un muzeu
Cele mai comentate articole
Ce e rău şi ce e bine
Receptarea operei lui V. Voiculescu
BIFURCAŢII. Marile iluzii
„Forma finală a operei este o surpriză şi pentru autorul însuşi“. Interviu cu Henry MAVRODIN
Adversarul lui Victor Ponta: PSD
Cele mai recente comentarii
"...obiecţia lui Lev Nikolaevici..."
Game
e-Pistolarii est-ternului "luminos"
Dorinta
Daca
 
Parteneri observator cultural
Suvenir de Bucuresti