OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mereu adus în actualitate, mereu pus în discuţie, Cioran, mai tînăr pentru posteritate şi cu mai multe bube în cap decît „ultimul ocupant fanariot“, cum îl gratula un distins confrate pe I.L. Caragiale, iese cumva dezavantajat. Viitorul sper însă că va estompa, măcar parţial, poziţia celor doi în spaţiul culturii române. Cum despre Caragiale se va scrie, în mod cert, cu toptanul mai tot anul ce abia a început, să mai rămînem puţin legaţi, chiar şi preţ de cîteva cărţi, de Emil Cioran.

Sau mai simplu, Cioran. Un om devenit un nume. Un român, fiu de preot, din Răşinarii Sibiului, devenit, pentru posteritate, un parizian necredincios. Un trăitor pătimaş devenit un resemnat comentator al trăitului. Cioran, la o sută de ani de la naştere, e la fel de viu şi de proaspăt ca la 25. Înţelepţit înainte de vreme, ca la 40. Resemnat şi sceptic ca la şaizeci şi ceva. Pesimist vizionar ca la 80, cînd o mai ia şi razna.

A fost mereu el însuşi, vag dezamăgit cînd a renunţat la exaltări, vag mirat de ce se întîmplă, nedumerit de ce a fost şi neîncrezător în ce poate fi, asumîndu-şi ideile, pasiunile şi exaltările, ca şi erorile – precum o plimbare cu bicicleta prin lume –, opţiunile ideologice sau fantasmele unei inteligenţe în veşnică alertă. Nu vreau să intru în divagaţii colaterale despre cum a fost receptat Cioran în Franţa, România sau aiurea în lume la o sută de ani de la naştere. Vreau doar să semnalez cîteva apariţii editoriale din ultimul an, legate de numele lui.

În primul rînd ar fi două recente volume scoase de Editura Humanitas (Despre Franţa – stabilirea textului, prefaţă şi note de Constantin Zaharia, cel care îngrijeşte şi Îndreptar pătimaş II. 70 de fragmente inedite). Avem un text inedit al lui Cioran, scris în limba română la Paris, după ce germanii ocupaseră Franţa. Un moment dramatic din istoria unei naţiuni, ce urma să-l adopte prin limba ei, devine un pretext pentru o densă meditaţie. Sau cum să-i spunem? O glosă cu accente istorice despre decăderea imperiilor şi oboseala civilizaţiilor. Formulările sînt elegante şi bine găsite. Tonul este reţinut şi, cumva, tolerant şi înţelegător, ca al unui tînăr îmbătrînit rapid după cîteva experienţe dure. Destinul nefericit al Franţei şi al francezilor la acea dată îi prilejuieşte fostului exaltat intelectual român un bun exerciţiu de melancolii resemnate. Excesul rafinamentului culinar şi erotico-sexual, scăderea virilităţii unei naţiuni, a impulsului ei organic primar duc la decăderea Franţei. Pînă să ajungă un bun mînuitor al limbii lui Paul Valéry, Cioran pianotează exemplar în jurul scepticismului şi al resemnării iritate. Un bun compendiu despre creşterea şi descreşterea civilizaţiilor al unui gînditor deja pus la încercare de propriile eşecuri. Găsim aici – în limba română – tot ansamblul de suspine pesimiste al viitorului eseist de limbă franceză.

Îndreptar pătimaş II este completarea părţii lipsă a primei ediţii cu fragmente care abia azi sînt accesibile. Ambele volume merită o lectură atentă şi integratoare în ansamblul operei lui Cioran. O ediţie critică la o editură românească devine absolut necesară. Nu ştiu cine s-ar înhăma la un astfel de travaliu, dar beneficiile pentru cultura română (europeană) ar fi mari.

Cîteva cărţi despre Cioran au completat peisajul, altfel sărac, aş zice, al centenarului Cioran. În această zonă, un excelent volum care trebuie neapărat semnalat, chiar dacă este o reeditare, se dovedeşte o ediţie a III-a, revăzută şi adăugită, a lucrării profesorului clujean Ion Vartic, Cioran naiv şi sentimental (Editura Polirom, 2011). Eseist de cea mai bună speţă, Ion Vartic apucă de un colţ o idee năstruşnică, un detaliu biografic, o afirmaţie contondentă şi o întoarce pe toate feţele. Cu cele mai neaşteptate salturi şi treceri de la literatură la filozofia culturii, de la istoria lumii la geografia Ardealului, de la teatru – unde este chiar pe terenul lui de expertiză – pînă la psihologie şi topografia bahică a Sibiului. Iese astfel o carte compozită, care face din frînturi şi fragmente, unele direct memorialistice, portretul en miette al unui om numit Cioran. Lăsînd-o pe Marta Petreu să se ocupe de „trecutul deocheat“, avem un Cioran sclipitor la senectute şi un fermecător companion pentru toate anotimpurile. De neocolit acest periplu scris cu multă căldură şi afecţiune de profesorul Ion Vartic.

Una dintre apariţiile franceze în anul centenarului Cioran a fost Ejaculation Mistiques (Seuil, 2011), semnată de jurnalistul şi eseistul Stephane Barsacq. Iată că avem şi o traducere românească. Apare sub acelaşi titlu – cam zăpăcitor, inutil, şocant şi inadecvat, mai ales pentru substanţa reală a cărţii – Cioran. Ejaculări mistice (Editura Philobia, 2011, traducerea, fluentă şi cursivă, Rodica Mone). Scris alert, bine documentat, eseul lui Brasacq dovedeşte o bună cunoaştere şi înţelegere a personalităţii lui Cioran. Ni se oferă o perspectivă mai relaxată şi mai puţin acuzatoare asupra trecutului (ideologico-politic) românesc al unui gînditor devenit francez. Biografia şi bibliografia lui Cioran devin pretexte pentru pertinente comentarii şi situări ale lui Cioran pe scara istoriei europene. Menţionarea unor autori români este bine-venită, dar lasă loc şi altor divagaţii. Relaţia cu religiosul şi ortodoxia este şi ea luată la mărunţit. Pomenirea lui Céline ajuns şi el la centenar într-o Franţă care i-a refuzat comemorarea la modul oficial (dar oare UNESCO de ce nu l-a admis pe Cioran printre cei comemoraţi în 2011? – alt mister) ni se pare adecvată. Să fi fost nihilist Cioran precum Céline, se întreabă Barsacq? Găsim cîteva strălucite observaţii despre doi oameni care l-au pierdut pe Dumnezeu fără să pună altceva în loc. Ortodoxia şi mistica gnosticilor au alimentat consistent gîndirea lui Cioran. Detalii picante de jurnalist atent la ce se întîmplă în jur cu personajele sale se întreţes cu analize corecte bazate pe o bună cunoaştere şi pe o profundă înţelegere a spiritului cioranian. Un francez care a mers dincolo de exotismul aparenţelor şi dincoace de eleganţa formulărilor.