OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

O altă surpriză agreabilă – mulţumim, Gabriela Maaz! – a fost pentru mine Un englez la Paris (Editura Humanitas, 2010). Cartea este scrisă de un necunoscut şi simpatic personaj-scriitor-jurnalist britanic – Michael Sadler – şi publicată de românul Radu Paraschivescu în colecţia deja binecunoscută, „Rîsul lumii“. Traducerea Ruxandrei Ana este mai mult decît cursivă şi fluentă, ţinînd cont de tonul „miştocar“ şi „băşcălios“ al autorului. O carte scrisă cu ironie anglo-saxonă şi luînd peste picior stereotipurile şi locurile comune ale celor de peste English Channel, adică francezii. atît de dragi altminteri lui Oscar Wilde, Julian Barnes sau Stephen Clarke şi printre care nu puţini scoţieni, irlandezi sau englezi, maghrebieni sau rromi – Helas! – se simt chiar bine. O fină radiografie a moravurilor franceze şi a vieţii lor de zi cu zi, unde îşi găsesc loc şi destui alţi étrangers, de te miri unde. În globalizata lume de astăzi; a fi francez sau german este la fel de greu de desluşit. Ce face un englez la Paris? Face de toate din ce poate să facă un om al zilelor noastre. Trăieşte franţuzeşte alături de francezi şi nefrancezi şi încearcă să nu bată la ochi. Nu e chiar simplu, dar lui Michael, eroului nostru, i se găseşte şi o delicată companioană, o damă măritată, şi dispusă, patriotic vorbind, Vive la France!, să-l introducă pe uşor buimacul brit în tainele şi frumuseţile Franţei. Un capitol dedicat jocului de cricket britanic şi celui francez numit plaisir d’amour este mai mult decît savuros şi face toţi leii daţi pe carte. Dovadă că se trăieşte bine şi la Paris, nu doar la Bucureşti.

Scriitorul Péter Nádas (născut la 14 octombrie 1942) este alături de Imre Kertész şi Péter Esterházy, unul dintre cele mai prestigioase nume ale literaturii central-europene. Cei care frecventează şi alte spaţii culturale decît cele anglo-saxonă sau franceză înţeleg bine la ce ne referim. Pentru că scriitorii/intelectualii maghiari au fost mereu aţintiţi asupra spaţiului cultural germanic, în loc să tînjească oftînd acru doar la luminile Parisului. Implicarea în istorie şi ideologie, aplecarea pentru social, dar şi pentru dezbaterile de idei au făcut ca piaţa intelectuală central-europeană să-şi alcătuiască nu doar propriul spaţiu de manevră, reperele, dar şi numele de primă mînă care s-o reprezinte. Dincolo de barierele lingvistice, dincoace de diferenţele etnice sau etosul naţional. În acest context, îi putem pune alături pe Danilo Kis şi Slavenka Drakuliç, pe Havel, Claudio Magris, Stasiuk, alături de Kueniewicz, Kundera şi Hrabal, un István Bibó fiind în bună companie cu Pelikan, Konrad sau Adam Michnik. Astfel devine salutară iniţiativa Editurii Curtea veche de a publica, anul acesta, un dialog între Peter Esterházy şi Iolanda Malamen (La început eram încă un om normal) şi un alt volum de eseuri, mult mai consistent, al lui Péter Nádas (Rănile bătrånului continent). Ambele traduse de infatigabila Anamaria Pop – totuşi, cum o veni în maghiară mereu utilizatul turcism başca, asta ca să nu amintim de colocvialele tolănit şi rasolit, e clar că am citit cărţile, nu prea ştim. Volumul lui Nádas beneficiază şi de o atentă şi extrem de comprehensivă prefaţă, semnată de Carmen Muşat. Pusă, corect, sub genericul care, în fond, caracterizează cum nu se poate mai bine est-etica lui Péter Nádas: „Simţul moral în zodia comodităţii imperturbabile“. Despre ce glosează cu eleganţă, calm şi fără floricele stilistice scriitorul maghiar? (Numele lui Norman Manea se iveşte imediat...) Despre răsucirile istoriei şi sucirile propriei biografii. Despre implicare politică şi vinovăţie, despre ravagiile comunismului, dar şi ale fascismului, despre naţionalism, patrie, limbă, propriul destin – ar fi interesant de văzut în ce măsură dramele de familie au afectat propria sensibilitate şi un anume angajament moral –, dar şi al universului din preajmă. Pagini dense, presărate cu poveşti nu lipsite de tîlc. Péter Nádas nu este indiferent la ce se întîmplă cu lumea în care trăieşte. Un camusianism fără soarele aprins al Mediteranei, respirînd luciditate şi toleranţă prin aceste eseuri de mare profunzime. Un must read şi pentru cei care nu au prea mult timp pentru aşa ceva.

Nae Ionescu a fost, este şi va rămâne în cultura română mentorul şi maître à penser al unei întregi generaţii intelectuale interbelice, omul admirat şi hulit, invidiat şi contestat deopotrivă. Nu intrăm în detalii polemice. Atragem atenţia doar asupra unei cărţi – Nae Ionescu sau împlinirea prin tineri (Editura Vremea, 2010) – semnate de Miruna Lepuş. O tînără cercetătoare, absolventă de ASE – nu sună bine –, dar masterandă la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Ceea ce, să recunoaştem, mai drege busuiocul şi o face oarecum creditabilă în ochii cadriştilor din lumea culturală românească. Ce conţine volumul şi ce face Miruna Lepuş? Plecînd de la publicistica lui Nae Ionescu şi biografia lui, aceasta încearcă să refacă o lume, o epocă, personajele ei şi întreg păienjenişul de relaţii şi idei ce frămîntau acei ani. Avem aglutinate, fără prea multe întorsături stilistice, multe date şi detalii despre actanţii politici, partide şi personalităţi care au conturat o epocă. Avem impresii despre personalitatea profesorului bucureştean, dar şi despre receptarea ideilor lui printre contemporani. Un portret în fărîme – ca să utilizăm expresia unui Eugen Ionescu, care nu a căzut în plasa fascinaţiei acestui subtil orator şi gimnast al ideilor – se conturează din aproape în aproape. Nu este o carte polemică – aşa cum îi place Martei Petreu mereu să ne surprindă –, ci un fel anume, cuminte pe alocuri, vag didactic prin altele, de a cunoaşte şi înţelege personalitatea unui fascinant personaj, dincolo de opţiunile ideologice de ieri şi de judecata istoriei de astăzi.