OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pe fondul utilizării din ce în ce mai dese a cuvîntului criză în dauna unor expresii care să cuprindă vorbe precum speranţă sau iubire, o carte cum este C(r)ashkurs. Manual de criză. Cum să vă gestionaţi banii (Editura Meteor Press, 2011) nu avea cum să nu-mi atragă atenţia. Astfel că, pe parcursul unei rapide şi extrem de incitante lecturi, mi-a captat şi interesul. Becuri de alarmă au început să clipească, senzorii unor idei la care nu mă gîndisem prea mult pînă acum au început să piuie. Mărturisesc că nu sînt expertă în chestiuni financiare, iar în domeniul afacerilor sau al macroeconomiei (altă minune de cuvînt ce e deja fixat în memoria noastră de ultimă oră), nici atît. Ei bine, scrisă într-un limbaj pe înţelesul tuturor, exemplificînd mereu cu date şi evenimente de ultimă oră, nu mi-a fost prea greu să pricep cum sîntem manipulaţi – şi, de ce nu?, păcăliţi – de vorbele meşteşugite ale liderilor politici sau ai finanţelor. Ca şi în România, şi în Germania impactul propagandei este devastator. Autorul este un vechi expert în jocuri de bursă şi ştie bine despre ce vorbeşte. Se numeşte Dirk Müller, este german şi nu prea dus la biserică (nu ar fi stricat ca editura să ne ofere mai multe informaţii biobliografice legate de el). Omul spune tot ce crede şi ştie, dincolo de afirmaţiile scorţoase ale puzderiei de experţi, politici sau financiari, care ne joacă aşa cum vor ei. Una peste alta, rămînem cu gura căscată cînd aflăm cam cum stau lucrurile. Cine garantează sau nu banii noştri, cum sînt sucite cifrele şi datele oficiale, cum se mistifică rata inflaţiei sau cum se modifică numărul şomerilor în funcţie de interesul aburirii opiniei publice. Aflăm cîte ceva despre motivaţiile reale ale crizei actuale şi actanţii ei. Nimic nu este prea vesel. Nici pe termen scurt, nici pe cel lung. Scenariile optimiste sînt rele, cele pesimiste, dezastruoase. Herr Müller nu vrea să ne sperie, ci să ne pună în gardă. Nu mai aruncaţi banii pe prostii, nu investiţi aiurea, încercaţi să cumpăraţi aur şi nu acţiuni. Nu vă aventuraţi în riscante operaţiuni financiare, cîştigul mic, dar sigur este de preferat tentaţiei marilor lovituri şi îmbogăţirii peste noapte. Ideea ar fi să nu ne lăsăm păcăliţi de vorbe şi promisiuni.

Un tip cu totul diferit de discurs narativ practică prozatorul Henry Miller. Unul dintre greii literaturii americane, care abia după 1989 a reuşit să intre şi în atenţia cititorilor români. Pentru că vălul pudicităţii de limbaj al culturii realist-socialiste s-a ridicat şi tot ce ţine de erotism şi sexualitate a trezit (să nu spunem excitat) interesul publicului larg. Tropicul cancerului (Editura Polirom, 2011) a ajuns deja la a treia ediţie în traducerea marii doamne a relaţiei anglo-române, care se dovedeşte Antoaneta Ralian. Căci nu doar subiectele şi limbajul – deseori licenţios, pe alocuri cu largheţe explicit sexuală – au făcut faima acestui excelent prozator. O anume cursivitate a stilului şi o francheţe a povestirii dau farmec şi ne reţin atenţia. Miller ştie să scoată din aventurile vieţii lăuntrice – a personajelor sale sau a lui însuşi, căci nu puţine pagini sînt transcrieri ale propriilor sale aventuri existenţiale – esenţialul. Dacă există şi aşa ceva sau doar ne lăsăm furaţi noi de această posibilitate. Tropicul Cancerului – ca şiTropicul Capricornului – este deja o carte-legendă. La fel şi tumultuoasa existenţă a lui Henry Miller, ce aparţine aşa-numiteiLost Generation, cum a definit-o Gertrude Stein, un fel de „papesă“ a americanilor rătăciţi în Europa, mai ales la Paris, mare animatoare şi încurajatoare a multor artişti şi scriitori care, azi, sînt fala culturii moderne occidentale. Tropicul Cancerului a apărut la Paris şi mulţi ani a fost interzis în Statele Unite. Dar într-o ţară ca a noastră, unde „ce p… mea“ este un fel de stindard naţional, poveştile licenţioase ale lui Henry Miller par jocuri de copii. Copii mari, desigur, dar proza în sine este de foarte bună calitate. Un autor ce ar putea influenţa scrisul celor care se dedau azi literaturii, închipuindu-şi că doar limbajul hard şi scenele hot pot face o mare literatură. Literatură mare, care rămîne, evident, abia după ce sărim peste aceste detalii.