LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Dos Passos, Capote, Styron, Chomsky

Autor: Cristina MANOLE | Categoria: Rubrici | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Dos Passos, Capote, Styron, Chomsky

O binevenită – și, cred, necesară pentru iubitorii de literatură – reeditare, în condiții grafice excelente (hîrtie ca lumea,text aerisit, hard-cover), se dovedesc cele trei volume ce alcătuiesc capodopera lui John Dos Passos cunoscută sub numele Trilogia SUA. Cele trei masive volume, Paralela 42, 1919și Marile afaceri – apărute inițial între 1930 și 1936 –, însumînd aproape 2.000 de pagini, reapar la Editura Nemira, 2011, în (mai vechea, presupun) traducerea lui Radu Lupan. Care semnează și o excelentă prefață (avizată introducere în universul plin de convulsii al prozei, nu doar al vieții americane din secolul al XX-lea), plus un util tabel cronologic ce ușurează situarea autorului în contextul epocii sale.

Cînd să fac anumite precizări despre această reeditare (totuși, fără să am la îndemînă mai vechea apariție în limba română pentru o confruntare directă în absența unei note asupra ediției), aflu cu stupoare că distinsul traducător și eseist, anglist de marcă al deceniilor trecute, Radu Lupan a răposat chiar în aceste zile. La 30 noiembrie. Îi aduc cuvenitul și discretul meu omagiu, ca și reala mea prețuire pentru efortul său de a transpune în românește capodopere ale literaturii anglo-americane. Oamenii mai și mor, cărțile rămîn. Ca și acest roman polifonic, frescă-radiografie alcătuită din secvențe de proză modulară extrem de atent întrețesute, prin care Dos Passos ne racordează la o Americă deja devenită istorie. Încercările de a amesteca realitatea cu ficțiunea dinManhattan Transfer capătă acum o amploare și o dexteritate bine strunite. Materia epică a bine dozată și organizată, inserturile non-fiction se topesc în magma narativă. De aici și importanța acestui roman pentru aventura epicii americane.

Dos Passos stă la baza a ceea ce Tom Wolfe va dezvolta în al său New Journalism, ca și Truman Capote, care dă lovitura vieții sale cu romanul non-fiction Cu sînge rece. Trilogia lui Dos Passos va influența în mare măsură multe dintre direcțiile prozei americane de după el. Hemingway și Faulkner, ca și Steinbeck,Updike sau Vonnegut, sînt tributari efortului lui Dos Passos de a sublima și a sustrage realitatea imediată de sub impactul dizolvant al efemerului. Roman de mari dimensiuni, cu personaje fictive sau personalități reale de prim rang, Trilogia SUA merită și atenția cititorului român dedulcit, mai nou – doar o simplă impresie, poate greșită – la texte scurte, pitorești și colorate. Oricît ne-ar plăcea jucăușeniile lui Erik Satie, o simfonie de Mahler sau Șostakovici sînt deja altceva.

Truman Capote (1924-1984) a fost la rîndul lui una dintre vedetele scenei literare amercine din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Mare parte dintre multele sale cărți de succes au ajuns și la îndemîna cititorilor români. Atunci cînd deja romanul nu a fost precedat de vreo faimoasă ecranizare, cum e și în cazul lui Mic dejun la Tiffany (Editura Polirom 2011, traducerea Costantin Popescu), în care Audrey Hepburn a făcut un rol memorabil. Și mult mai simpatic decît zăpăcita-aiurita-neliniștita care nu-și găsește nici locul și nici justificarea existențială în roman. Holly Golightly, personificarea unei frumoase june demimondene, este vocea jucăuș-jemanfișistă a unui tineret american care pregătește mișcarea Hippy și 68-tismul care dau tîrcoale. Nu avem personaje revoltate din galeria lui James Dean sau a tinerilor furioși britanici, ci o variantă soft, extrem de simpatică. Aparent. Pentru că dincolo de afară e vopsit gardul al unei vieți consumate în mici aventuri sentimental-erotice, undeva micul leopard dinăuntru roade deja carapacea neliniștii. Indoielile, frica și temerile, apelul la compromis și la aventură. Secvențe minunate și pentru iubitorii de pisici, care pot extrage multiple învățături.

Cu umbre autobiografice – ceva din conturul unei mame cu carieră artistică nerealizată de care Truman Capote a fost atașat – ce se răsfrîng în portretul eroinei, cu secvențe alerte din marea metropolă care este New Yorkul, dar și cu o doză de simpatie cu care-și construiește eroina, Micul dejun la Tiffany rămîne la fel de proaspăt ca și la prima sa apariție. În 1958. Cine ar fi crezut că după succesul imens cu această idilă simpatică va urma romanul coșmaresc, al unei cumplite crime care a zguduit America? Ficțiunea tandră din Micul dejun… se va transforma într-o rece și crudă non-ficțiune în Cu sînge rece. Șase ani de documentare la cald pentru a scrie la rece despre doi tineri care ajung criminali. Dovadă a unei mari disponibilități stilistice. Ce face mîndria a nu puțini prozatori americani, profund implicați în vîrtejul existențial politic și social. Care-i înalță sau distruge, după cum bat sorții fiecăruia dintre ei.

Willian Styron este binecunocut în toată lumea după ce a scris extraordinarul romanAlegerea Sophiei. O poveste de dragoste pe o canava istorică. Unde tema Holocaustului este abordată și redată cu discreție, dar nu mai puțin percutant. Roman care a fost și el ecranizat și a făcut o carieră impresionantă. De data aceasta avem la îndemînă, pentru prima oară în limba română, un alt roman al lui Styron. Și anume Dați foc acestei case (Editura Art, 2011, traducerea, impecabilă, îi aparține distinsului profesor clujean Virgil Stanciu), într-o ediție elegantă și frumoasă. Paranteză: își poate închipui vreun elev de azi în ce condiții tipografice mizerabile puteau să apară o sumedenie de minuni ale literaturii? Greu de povestit, greu de admis, dacă nu ar exista aceste producții pe la anticarii improvizați la Universitate sau în buza Oborului.

Dați foc acestei case este o poveste alertă care se consumă în Italia postbelică. Styron însuși a beneficiat de un Premiu al Romei și a hălăduit prin peninsulă precum Cioran cu bicicleta prin Hexagon, dovadă intrinsecă a faptului că peripatetizarea greacă produce încă efecte. Întîmplări stranii se prind într-o horă a evenimentelor diurne, asezonate și cu istorii mai picante precum o crimă sau un viol. Avem și ironie fină, și descrieri elegante de peisaje – sau stări sufletești –, și toate se termină cu bine dacă se lasă și cu puțină dragoste. Excelent observator al lumii din preajmă, Styron este deopotrivă și un foarte atent analist al lumii dinăuntrul nostru. Observator cultural a procedat corect cînd a decis să fie partener media la acest volum.

Noam Chomsky este un distins lingvist. Care, ca absolvent de filologie s-a ocupat de gramatica generativă, pe vremea cînd Greimas și Ricardou, Kristeva și Bahtin atrăgeau neliniștile intelectuale românești, precum azi teme ca Boc, Băsescu și anticomunismul. Passons. Dar faimosul profesor și teoretician, prolific autor, s-a făcut cunoscut deopotrivă și prin sumedenia de cărți – lista este teribil de lungă – prin care și-a exprimat, cam neortodox, iconoclast și extrem de agresiv uneori, ideile sale mereu în răspăr cu establishmentul politic și cultural american. Mai ales. De aici și faima sa de Gică Contra, care fluieră în biserică, supără enoriașii, dar și preoțimea de serviciu, ba se mai ia și la harță cu poliția care vine să facă ordine. Poți să nu fii de acord cu tot ce spune și propune proful american, poți să bombăni la adresa multor fantasmagorii aruncate și dintr-un neostoit spirit de frondă, dar nu-i putem nega o anume vioiciune a spiritului. Și nici anumite adevăruri, dure pe alocuri, pe care ni le propune ca teme de meditație.

Fără să devină scriitor, Chomsky rămîne un autor prizat mai ales de o anume stîngă americană, așa cum rămîne mereu combătut de o dreaptă internaționalistă. Acestea fiind spuse, să spunem repede că Speranțe și Perspectice. Neoliberalism vs. Democrație (Editura Paralela 45, 2011, traducere din limba engleză de Natima Mîndrilă) poate oferi prilej de noi polemici cordiale pe piața ideilor din România. Statele Unite, neoconservatorii și marile corporații sînt mereu calul de bătaie al lui Chomsky. Nu mă pricep la chestiuni economico-politice, dar nu am cum să nu deslușesc o anume apetență a lui Chomsky pentru sărăcimea și nevoiașii lumii. Nu e nevoie să fii neapărat comunist dacă te impresionează suferința umană sau nedreptățile lumii în care trăim. Cartea lui Chomsky poate prilejui pentru fiecare o bună sursă de întrebări dintre cele mai dificile. Răspunsurile vor veni însă greu. Dacă vor veni vreodată.

Recomanda articolul prin: