OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

- O inedită carte de istorie, România şi comunismul. O istorie ilustrată (Editura Corint, 2010), ce acoperă povestea poporului român în ultimele decenii, este semnată de Dinu C. Giurescu, Alexandru Ştefănescu şi Ilarion Ţion. Lucrarea, în format 8/54 x 84, apărută în excelente condiţii grafice, hard-cover şi hîrtie velină, bogat ilustrată şi cu dichis machetată, este tipărită la Veliko Tîrnovo, Bulgaria. Iată că pînă şi cei de la sud de Dunăre intră în competiţia ocupării pieţei editoriale româneşti, după ce deja aveam multe titluri tipărite în decursul anilor prin Germania, Italia, Ungaria sau Moldova. Dar asta ar impune o altă discuţie: unde şi de ce editorii noştri tipăresc altundeva decît în patria română – unde Brad Pitt va realiza o peliculă despre Vlad Ţepeş şi, of course, Dracula, că tot sîntem la ora de istorie. Ce ne oferă autorii volumului coordonat de profesorul Dinu Giurescu? În primul rînd, o succesiune coerentă şi corectă a evenimentelor dintre august 1944 şi decembrie 1989. În al doilea rînd, o perspectivă reală asupra unei peri-oade ireale din istoria poporului român. Fără istericale şi porniri vindicative post eventum. Ăştia am fost, cu ăştia defilăm. Fără acuze şi polemici inutile, bazate pe idiosincrazii sau clişee ce fac ravagii în istoriografia (dar şi viaţa publică) românească. Astea au fost faptele, multe abominabile, dar, printre ele, au trăit şi murit deseori conaţionalii noştri. Istoria comunismului românesc prinde în insectarul ei oameni şi evenimente, ticăloşi de marcă şi un întreg popor obligat, ca de atîtea ori, să se descurce. Multe fotografii pot produce dulci-acre-amare nostalgii. Căci, pe lîngă mutrele hidoase şi nesărate ale liderilor comunişti, apar şi secvenţe cu ţărani şi pio-nieri care au suportat deciziile altora. O bună organizare a întregului material istoric pe tematici diferite, de la prezentarea PCR şi a sistemului politic pînă la un cutremurător „Sistem represiv“ dau contur şi substanţă unei cărţi care ar merita parcurse cu atenţie şi meditaţii de tot felul nu doar de studenţii lui Vlad Nistor şi Stelian Tănase, ci şi de politicienii care răsfoiesc cu interes doar reviste glossy şi, eventual, România Mare.

- În aceeaşi clasă valorică am încadra şi ultimul op al prestigiosului H.-R. Patapievici, care dedică ultima sa carte unui mare spirit al culturii româneşti care a fost polimorful spirit renascentist, regretatul Ioan Petru Culianu. Între apariţiile seriei „20 de ani de Humanitas“, volumul semnat de H.-R. Patapievici şi pus sub titlul Ultimul Culianu (Editura Humanitas, 2010) este o reală desfătare ideatică. Autorul încearcă şi reuşeşte pe deplin să contureze lumea şi ideile lui Culianu, să dea formă şi contur unor teme, preocupări şi obsesii ale unui gînditor neobosit şi neliniştit. Cu răbdare şi multă participare, plonjăm înlăuntrul gîndirii şi deopotrivă al simţirii unui mare spirit contemporan cu noi pînă mai ieri. Luciditatea lui Culianu este la fel de organizată ca şi capacitatea lui de a visa şi fantaza în marginea ideilor, ştiinţei, istoriei, nu în ultimul rînd al religiosului. Studiile, aparent disparate, ale lui H.-R. Patapievici se leagă bine între ele, pentru a contura impresionanta personalitate a lui Ioan Petru Culianu.

- Cumva în acelaşi registru al istoriei consumate şi asumate, colectiv sau personal, se dovedeşte şi volumul Jurnal rusesc (Editura Meteor Press, 2010) al ziaristei ruse Anna Politkovskaia. La acelaşi grup editorial unde a apărut în limba română şi cutremurătorul Rusia lui Putin al unei autoare împuşcate samavolnic de haidamacii serviciilor speciale ruseşti, chiar de ziua de naştere a lui Vladimir Putin. Profităm de această ocazie, ca să atragem atenţia asupra morţii neelucidate a Annei Politkovskaia. „O moarte care nu dovedeşte nimic“ – mai citeşte astăzi cineva prozele lui Anton Holban? –, dar care ne poate obliga să medităm asupra vieţii şi morţii, a istoriei şi individului supus răsucirilor ei.

Ca şi în cazul asasinării, odioase, în condiţii ce nasc şi astăzi multe nedumeriri şi interogaţii, a lui Ioan Petru Culianu, putem vorbi de un destin frînt brutal. Fără să fie o literată de prestigiu sau un spirit academic de mare anvergură, jurnalista Anna Politkovskaia a fost „o conştiinţă vie“ a poporului rus. O istorie vie şi direct asumată ni se relevă din toate articolele şi textele acestei femei cu mult (bun) simţ, dar şi cu un real talent de a prinde esenţialul. Un jurnal în care ea aproape că nu există. Un jurnal în care autoarea se reprezintă prin ceea ce decupează şi înregistrează dintr-o realitate în mişcare. Există doar Rusia şi problemele ei grave, există ruşii, buni şi răi deopotrivă, care suportă deciziile luate de alţii, aleşi tot dintre ei, prin vot sau la nimereală, de destin. Allen Ginsberg, Ioan Petru Culianu şi Anna Politkovskaia ne dovedesc, fiecare în felul lui, că se poate trăi şi altfel decît o facem în mod curent. Adormind cu ziarul pe piept şi televizorul – marele nostru duşman – lăsat deschis.