Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2011   |   Iunie   |   Numarul 577   |   LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Pagini din literatura engleză de astăzi

LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Pagini din literatura engleză de astăzi

Autor: Cristina MANOLE | Categoria: Rubrici | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Pagini din literatura engleză de astăzi

Julian Barnes este un nume deja consacrat al literaturii nu doar de dincolo de Canalul Mînecii. Este un nume important al literaturii europene contemporane, cu o bună cotă critică și cu un suficient succes la public ca să nu se mai dea cu parapanta sau să scrie texte cu indefinite miresme și savori culinare. Practic, toate cărțile scrise de Julian Barnes – și cele polițiste emise sub pseudonimul Pat Kavanagh – au apărut în limba română și au fost oferite în dar cititorilor români. Editura Nemira a avut inițiativa de a face o serie de autor, în care, iată, mai apar încă două opuri barnesiene. O mai veche reluată O istorie a lumii în 10 1/2 capitole (care mai apăruse în limba română, tradusă acum de infatigabilul Radu Paraschivescu) și Puls, o nouă culegere, inedită de această dată, de proză scurtă, apărută în 2011. Ultima apariție editorială a minunatului prozator și eseist brit, pe care-l apreciem în grad înalt – și o spunem cu mîna pe inimă –, este semnată de același excelent prozator, cronicar sportiv și traducător care se dovedește Radu Paraschivescu. Ne întrebăm cînd mai doarme, știind bine faptul că este văzut peste tot și solicitat pretutindeni.

Noul volum de povestiri reia texte apărute inițial în prestigioase publicații precum The New Yorker, The Guardian, Sunday Times și Granta. Găsim din nou acea fină ironie și aceeași bucurie de a povesti cu care Julian Barnes ne păcălește de fiecare dată ca să-l citim cu uimire și cu reală plăcere. Personaje de diverse facturi se intersectează cu mici și savuroase întîmplări, pentru a reda felii de existență și radiografii ale unor ființe ce trăiesc pe lîngă noi. Naturalețea și firescul sînt la ele acasă. Proză de mare finețe, a unui excelent meseriaș al scrisului. Dincolo de Atlantic, John Cheaver zîmbește hîtru. „Cam așa e...“, parcă am desluși noi din ceea ce zice.
 

Față de consacratul Julian Barnes, Amanda Hodgkinson (născută în 1964, la Sommerset) este un nume care abia acum se lansează și care încearcă să se impună. Faptul că locuiește în sudul Franței și că are o rubrică în La Dépêche du Midi din Toulouse mă face invidioasă și mă obligă la un lung suspin de genul: „Ce noroc au unele femei!“. Romanul ei de debut – sîntem uluiți și de iuțeala traducerii în limba română a noilor apariții din lumea literară anglosaxonă – se numește Britannia Road 22 (Editura Allfa, 2011, colecția „Strada Ficțiunii“, coordonată de Alexandra Rusu, în traducerea absolut onorabilă a Laurei Sandu) și se preconizează să apară deja într-o sumedenie de țări. Din SUA și Brazilia pînă în Israel și Australia, fapt care mă face să devin din nou dacă nu răutăcioasă, cel puțin visătoare. (Mottoul cărții, ce-i aparține marelui poet polonez Zbigniew Herbert –„Și cei morți au nevoie de povestiri“ –, este mai mult decît sugestiv pentru conținutul dramatic al romanului.) Istoria unei familii poloneze, o poveste de dragoste pe fundalul celui de-Al Doilea Război Mondial, unde istoria mică este devorată de istoria mare și oamenii devin jucării în mîna destinului. O Anglie postbelică se conturează în culorii cenușii – cine nu a ieșit traumatizat din acest infern al morții care a fost WW2? –, devenind patrie pentru cei desțărați dintr-o Polonie lăsată undeva departe. Balansul epic în timp și spațiu, precum și jocul de planuri narative ale textului întrețes o tensiune ce dă forță epică poveștilor cu un intens aer de autenticitate. Nu este exclus ca trama romanului să fie clădită pe fapte reale, poate chiar dintr-o lume apropiată autoarei, cărora Amanda Hodgkinson le oferă nimbul ficțiunii. Scriitoarei din ce în ce mai cunoscute în întreaga lume i-a ieșit bine primul roman, care anunță deja o prozatoare de cursă lungă. Îi urăm succes în continuare.

 
Peter Ackroyd (născut în 1949) este deja un autor consacrat. Cu studii la Cambridge și Yale, nu face totuși mult visatele și rîvnitele cariere universitare, ci rămîne dedicat scrisului și cărților. Redactor la The Spectator, critic de film, recenzent la The Times, colaborator radio, acesta cîștigă suficient de bine încît să nu se ostenească să ajungă laForeign Office sau consilier al vreunui om politic important, cum suspină absolvenții cu ștaif de pe la noi. Din 1984 este și membru al Societății Regale de Literatură – care nu știm ce beneficii îi aduce, între noi fie vorba, dar sună bine. Iar cărțile și recunoașterea oficială vin la termen și regulat. În 2003, este înnobilat de regina Elisabeta a II-a cu titlul de Comandor al Imperiului Britanic, așa că posteritatea îi este asigurată. Peter Ackroyd a mai fost tradus la noi, tot la Editura Leda, unde i-a apărut anul trecut romanulHawksmoor. Acum avem la îndemînă Casa doctorului  Dee (Editura Leda, 2011) – versiunea engleză datează din 1993, traducerea și notele aparținîndu-i lui Dan-Horațiu Popescu. O altă carte despre Londra și locuitorii ei – o veche marotă a lui Ackroyd, ca și biografiile, gen nu foarte frecventat la noi... – , unde scoate o poveste dintr-o casă veche și un personaj misterios din alte timpuri. Doctor John Dee, alchimist și astrolog din secolul al XVI-lea, reînvie o lume fantasmatică, iar o casă moștenită aduce în prezentul fluid un trecut plin de mistere. Gen specific englezesc, în care stafiile sînt considerate reale și toate întîmplările lor generează jocuri ale imaginarului. Bun alcătuitor de situații și inventiv povestitor, Peter Ackroyd vine în întîmpinarea setei noastre de ireal. Realitatea de la TV devenind deseori sufocantă, misterele Londrei capătă o altă pondere în ecuația noastră cu realul. Faptul că ultimele sale lucrări sînt dedicate copiilor sub opt ani confirmă nevoia tuturor de joc și inventarea unei alte lumi în locul celei care se consumă sub ochii noștri.
 
Lui David Nicholls (născut în 1966) îi apare romanul O zi (Editura Litera, 2011), după ce deja alte două cărți îi apăruseră la Editura Humanitas (dacă memoria nu ne joacă feste), în traducerea Monicăi Dinu, avînd-o drept coordonator al colecției în care au mai apărut alte cîteva cărți remarcabile pe Irina Ilie. Violoncelistul din Sarajevo al lui Steven Galloway și Curs special de fizica dezastrelor al Marishei Pessl fiind pe primul loc în preferințele noastre. Acum avem un alt nou cărțoi – deja ne-am obișnuit cu aceste masive volume cartonate, utile și pentru tactici de autoapărare, mai ales că poșetele mici și cochete au fost înlocuite cu marile și încăpătoarele noastre genți, în care putem îngrămădi nu doar rujul și agenda personală, dar putem depozita te miri ce se găsește pe lumea asta... – care ne propune și impune un autor de bună calitate. Realmente. Nu e de rîs, nici de plîns, avem de toate pentru toți în doze homeopate. Acțiunea romanului începe pe 15 iulie 1988 și se termină, dacă se poate termina ceva într-un roman deschis, pe 15 iulie 2007, tot la Edinburgh. Ar fi ceva ani de ronțăit pentru o pereche de tineri care se tot iubesc și care încearcă să nu altereze o relație ce se uzează în timp. Iubăreli cu nabădăi, situații comice, altele mai delicate, un abur de vals trist și melancolic se strecoară printr-o scriitură de altfel fermă și fără ezitări. Semn că tot literatura bate viața și Emma Bovary sau Ana Karenina sînt mai tari decît oricare dintre noi. Cartea poate fi citită și de bărbații dezabuzați care nu mai cred în nimic decît în buletinele de știri. Și nici nu observă că partenera de viață și-a schimbat coafura și are o rochie nouă. Pare simplu cînd e să scriem chestii din astea, dar, în realitate, e mult mai delicat. Deseori chiar trist.


Etichete:  Julian Barnes, Amanda Hodgkinson, David Nicholls
 
 
 
Cele mai citite articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Educaţia – o piatră de încercare
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Cele mai comentate articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Educaţia – o piatră de încercare
Endemicul plagiat în şcoala românească
Cele mai recente comentarii
gabriela.gheorg@gmail.com
o referință la lucrările dlui Solomon Marcus
ma bag &io ca musca pan' lapte...
ref nedumerirea dlui Foarta
nea marin
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire