OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

• Aventura cititului este la fel de palpitantă precum cea a trăitului. Evident, pentru cei care știu să citească. Scrisul și cititul merg, în copilărie, mînă în mînă. Apoi, pot continua împreună un drum plin de bucurii și tristeți sau se pot despărți definitiv. Cititul cu cititul, scrisul cu scrisul, dincolo de faza cu vorbitul. Care absolvă pe toată lumea de orice opinteli. Cum intrăm pe nesimțite doar într-o acută fază a vorbitului, ne încăpățănîm să credem în virtuțile cititului. Scrisul nu e obligatoriu. Nici măcar pentru scriitori.

Așa ajungem foarte repede la două cărți absolut fabuloase. Aparțin unui om care preț de patru ani i-a citit lui Borges. Oare ne spune ceva povestea asta?

Borges e la Buenos Aires, este orb și un tînăr de 16 ani îi citește, preț de patru ani, marelui cărturar argentinian. Este vorba despre un personaj uluitor, adevărat personaj real-imaginar născut din Ficțiunile lui Borges, pe numele lui Alberto Manguel. Născut și el la Buenos Aires, în 1948, dar crescut la Tel Aviv, unde tatăl său a fost primul ambasador al Argentinei în nou creatul stat Israel.

Învață spaniola la șapte ani, cînd revine în țara natală – pînă atunci vorbea cu guvernanta sa doar engleză și germană –, și merge la școală. Îl descoperă Borges pe cînd lucra la Biblioteca Pygmalion. Așa începe o aventură existențială care continuă și astăzi, printre cărți citite și scrise în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Începînd cu 1970, Manguel ajunge să trăiască în Italia, Franța, Anglia și în exoticul Tahiti. Scrie articole, traduce, redactează și editează cărți și, evident, citește.

În 1980, îi apare un masiv tom, scris în colaborare cu Gianni Guadalupi, The Dictionary of Imaginary Places, iar în 1983, coordonează o altă lucrare fastidioasă, antologia The Book of Fantastic Literature. Se mută la Toronto, în Canada, devine cetățean canadian, ca în 2000 să se așeze împreună cu familia și 30.000 de cărți în zona Poitou-Charentes, din Franța. A obținut un doctorat la Universitatea din Liege, iar Franța l-a onorat cu titlul de Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres.

Uluiala mea este totală. Am în față două masive volume, hard-cover, elegant editate, relativ recent apărute și în limba română. Unul se numește foarte simplu și la obiect Istoria lecturii (Editura Nemira, 2011, traducerea aparținînd distinsului prozator de la Cluj, Alexandru Vlad; ediția princeps e din 1996), iar celălalt, la fel de concis ca obiect al studiului,Biblioteca nopții (Editura Nemira, 2011, traducerea, tot din engleză, Anca Stoiculescu, prima ediție: 2006).

Spațiul nu-mi permite să detaliez conținutul acestor cărți absolut remarcabile. Sînt cărți născute din cărți și citit, sînt oferta lui Alberto Manguel pentru toți cei care se uită toată ziua la televizor, dau SMS-uri în prostie, vorbesc la telefoanele mobile în neștire, cu ochii ațintiți mai nou în aceste tăblițe numite iPad. Oamenii mai și mor, cărțile rămîn. Nimic în plus de adăugat, doar de citit. Must read.

• Un amestec de Gavroche, Radu Aldulescu și Panait Istrati se dovedește a fi un scriitor chilian. Pînă mai ieri un necunoscut pentru mine. Un foarte bun povestitor, dar cu o elaborată și interesantă organizare a materiei epice, pe care l-am descoperit abia anul acesta, cînd i-au apărut în limba română două volume. Este vorba de Roberto Bolaño, care este prezent în librăriile românești cu volumele de proză Anvers și Convorbiri telefonice, ambele apărute la Editura Leda în 2011. Cum despre cel de-al doilea titlu am avut ocazia – și bucuria lecturii, să menționăm asta fără rezerve – să-l prezentăm, ne vom ocupa de Anvers. O carte stranie, alcătuită din proze extrem de scurte, din narațiuni fulgurante și fragmente epice la marginea poeticului, călcînd deseori linia absurdului sau a suprarealității.

Este o carte compusă din pagini răzlețe – se confesează autorul chilian stabilit la Barcelona în 2001. Aceste pagini sînt scrise cu ani în urmă, „într-o vreme cînd noaptea lucram, ziua citeam și scriam. Nu dormeam niciodată. Disprețul pe care-l nutream pentru așa-numita literatură oficială era enorm. Boala mea pe atunci era mîndria, furia și violența“.

O tensiune maximă este concentrată în aceste mici călătorii în infern. Textul preia textura dramatică a existențialului, o poezie frustă vagabondează printre oameni și frumusețile naturii. Ale zilei și ale nopții. Peisajul e populat cu realități și fantasme. Infernul vieții lui Bolaño, din care se salvează citind și scriind. Un bun exemplu practic pentru elogiile teoretice aduse scrisului, cititului și cărților de Alberto Manguel. Nu știm dacă Bolaño se studiază în școlile unde se învață în limba spaniolă. Ar putea ști Horia Barna, excelentul traducător al acestor excelente pagini. Must read too.

• O carte la fel de dramatică precum Anvers, dar de data asta nu doar prin scriitură și insolitul tragic al întîmplărilor, ci prin subiect și dozarea elegantă a tensiunii epice: este vorba despre romanul N-ai să mori (Editura Litera, 2011, traducerea Alexandru Suter) al scriitoarei germane Kathryn Schmidt. Care obține prestigiosul Deutscher Buchpreis (Premiul Cărții Germane) pe 2009, la concurență cu însăși proaspăta laureată cu Nobel, mult mai cunoscuta Herta Müller. De ce a optat juriul german pentru acest roman selectat din alte peste 150 de titluri? Credem că povestea în sine și trama romanului au contribuit decisiv. O poveste despre viață și moarte reală, în care protagonista fictivă a romanului are parte de aceeași aventură existențială ca și autoarea. O comoție cerebrală le aduce pe ambele femei, scriitoarea și eroina, în același punct critic. Al vieții sau al morții.

• Consemnăm cu bucurie apariția unor  noi volume, în colecția „Contrapunct“ a Editurii Humanitas. Este o colecție dedicată unor mari personalități din istoria muzicii, coordonată de dramaturgul și traducătorul Vlad Zografi. Pentru cei ca mine, care nu prea ajung în sălile de concert, toate viețile marilor muzicieni devin povești de prim ordin. În această toamnă, ni se oferă trei lucrări dedicate lui Mozart, Schubert și, coincidență fericită cu festivalul, lui George Enescu. De aceea vom zăbovi puțin asupra acestui op. Noel Malcolm semnează volumul George Enescu. Viața și muzica (Editura Humanitas, traducere din engleză: Carmen Pațac). Monografia beneficiază și de o călduroasă prefață ce-i aparține prestigiosului Sir Yehudi Menuhin, fost elev al marelui muzician român. Am parcurs rapid cartea. Dincolo de ce găsim prin monografiile și studiile românești, autorul adaugă și picanterii inedite sau povești mai puțin vehiculăate culese din lumea anglo-saxonă, legate de viața marelui muzician. Un portret în sepia, făcut pe îndelete și bazat pe o laborioasă documentare. Două anexe extrem de utile. O listă a lucrărilor lui Enescu și o alta a înregistrărilor lui sînt bine-venite.

O idee desprindem imediat după lectura cărții: legăturile lui George Enescu cu familia regală a României, cu regina Elisabeta și regina Maria în mod special, sînt complet neglijate de comentatorii de ultimă oră. Nu-mi aduc aminte, în aceste zile de furtunos și dens Festival Enescu, să se fi pomenit cu vreo ocazie oarecare despre acest detaliu, important, din viața lui Enescu. Volumul lui Noel Malcolm oferă destule amănunte despre relația lui George Enescu cu familia regală. Scrisă cursiv și bogat documentată, monografia George Enescu. Viața și muzica poate fi citită cu interes. Nu doar de melomanii care dau buzna, din cîte mi s-a relatat, la concerte, ci și de elevii și studenții pentru care marele muzician și lucrările lui rămîn să fie descoperite.