OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Surpriza a venit cînd nu ne mai aşteptam. După ce am tot citit, cu interes şi chiar cu voluptăţi, pe alocuri, multe cărţi aşa-şi-aşa, care ne-au fost livrate ca mari realizări epice, iată că apare, de la Cluj, un roman pe care chiar îl putem considera un mare roman. Proză-proză de mare anvergură, şi nu publicistică-eseu-glose-comentarii-divagaţii-amintiri-vise-savantlîcuri-memorii-bla-bla-bla-în-zona-non-fiction sau bătut apa în piuă pe diverse teme şi livrate drept cărţi de căpătîi. Cărţi mari nu apar pe bandă rulantă sau în fiecare zi. Iar efortul editurilor de a prezenta orice apariţie ca pe o capodoperă, din raţiuni – de înţeles, altminteri – strict comerciale, face deja ravagii. Criticii literari – cîţi mai sînt şi cîţi funcţionează fără a avea mîna prinsă în uşa relaţionărilor conjuncturale sau de grup – fac şi ei ce pot ca să ţină pasul cu avalanşa de cărţi. Care umplu, cum, necum, rafturile librăriilor ce se împuţinează şi tejghelele tarabelor ce se înmulţesc.

Un alt volum neaşteptat vine tot de la Cluj, Voci în vacarm. Un dialog cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca (Editura Eikon, 2010). Avem la îndemînă un incitant dialog purtat de cei doi intelectuali de anvergură – pe care încă nu-i regretăm suficient – cu prozatorul şi eseistul Vasile Gogea. Un fel de masă rotundă-interviu cu cele două voci marcante ale vieţii politico-culturale româneşti, care, imediat după 1989, deveneau şi prezenţe vii în peisajul din România. Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca rămîn, peste timp, aceleaşi vii prezenţe, care ne incită să nu cedăm conjucturalului. Acum avem la îndemînă o carte recuperată, cu atît mai necesară în vălmăşagul şi gîlcevile în care societatea românească s-a afundat în ultimii ani. Limpezimea afirmaţiilor şi claritatea ideilor exprimate de cei doi distinşi parteneri de dialog ai lui Vasile Gogea rămîn exemplare şi peste ani. Dovadă că a gîndi şi simţi cu capul pe umeri şi a avea o conştiinţă în veşnică alertă nu sînt chiar la îndemîna oricui. O postfaţă excelentă, cu precizări bine-venite, semnată de Liviu Antonesei, îi dă cărţii încă un prilej de interogaţii şi meditaţii suplimentare.

Vînătorul de securişti (Editura Grinta, 2010) este o carte semnată de jurnalistul de origine română Mirel Bran, care activează în Franţa şi mai irită, uneori, autorităţile din România. Volumul de care ne ocupăm a apărut iniţial în limba franceză (Éditions Cigne, 2009), a fost tradus în româneşte de Roland Szekely, are o prefaţă de Mirel Bran lui-même şi o postfaţă de Gabriel Cojocaru. Care nu ştim cine este, presupunem din context că ar fi un amic din Tîrgovişte, de unde provine eroul cărţii, istoricul Marius Oprea. Căci despre el este vorba în acest roman non-fiction, amestec de ficţiune documentară şi realitate bine documentată. Eforturile, sacrificiile, răbdarea, tenacitatea şi abnegaţia istoricului-arheolog Marius Oprea de a face lumină prin neguroasele mizerii ale Securităţii şi ale geambaşilor ei rămîn exemplare. Detaliile dau culoare evenimentelor, reamintirea unor secvenţe din dramele ultimilor decenii se dă cărţii şi personajului consistenţă. Iată o carte necesară, care, fără să vrea să dea lecţii de etică, ne pune pe gînduri. Nu e puţin lucru, mai ales că vin sărbătorile şi ne e gîndul la alte cele.

Copiii lui Stalin. Trei generaţii de dragoste şi război (Editura Meteor Press, 2010) este, de asemenea, un roman-poveste (skaz, cum ar veni în limbajul formaliştilor lui Bahtin, Şklovski şi Propp, pe care, din pricini antiruseşti greu de admis, nu-i mai citeşte nimeni în România...) scris de un britanic cu rădăcini ruseşti. Owen Matthews răscoleşte în trecutul familiei sale, caută, găseşte, cercetează, comentează şi povesteşte nu doar tragedia unui bunic ajuns pe mîinile KGB-ului, care-l lichidează, dar şi toate istoriile ce au urmat cu descendenţii lui. Trei generaţii de ruşi şi europeni de tot felul sînt prinse în păienjenişul unor întîmplări, mai triste sau rareori mai vesele, ce alcătuiesc istoria Rusiei. A Europei, a lumii. Fapte abominabile sînt consemnate la rece, altele, pline de emoţie, sînt relatate la cald. Un roman-mărturie de familie, ca alte mii şi milioane de poveşti-mărturii, ce, din păcate, s-au risipit în neantul uitării fără a putea fi consemnate. Cu atît mai valoroase sînt aceste consemnări, cu cît, uneori, devin Mare Literatură (Povestirile din Kolîma de Varlaam Şalamov, Grossman, Pasternak, Rîbakov) sau Mare Istorie (Soljeniţîn), ca să amintim doar cîteva dintre cărţile şi numele ce populează bibliografia cărţii. O foarte frumoasă poveste de familie, dar şi un prilej pentru cei interesaţi de istoria comunismului să ia contact cu ororile ei. Owen Matthews, născut la Londra şi cu studii de istorie la Oxford, este, actualmente, şeful biroului revistei Newsweek la Moscova.