OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Jiri Marek,
Tristan sau reflectii despre iubire,
Editia a II-a, Traducere din limba
ceha de Jean Grosu, Editura Paralela 45, Colectia „Fictiune fara frontiere“,
2005, 268 p.

Volumul semnat de scriitorul ceh Jiri Marek (1914-1994), este o bijuterie; spre dimineata, terminind-o de citit, m-a cuprins iar, dupa multa vreme, tristetea naivitatii ca s-a sfirsit. Descoperisem tot atunci, cu ajutorul lui Serban Foarta, ceea ce mi s-a parut a fi definitia ei: „un vals slav rotitor intru slava ta vals“.
Tristan… este o respiratie cind grava, cind duioasa, dar mereu nobila, precum vinurile batrinului savant de ocazie, domnul Chyle, care, daca nu veti ocoli cartea, va va invita cu draga inima la „un paharel“. Jan Toman este referent la cripticul Institut de Cercetari pentru Dezvoltarea Culturii. Ii plac locurile vechi, printesele, masinile vechi. Are un Tudor (automobil cu experienta) catre care toti barbatii arunca ocheade admirative (de altfel, intreaga scriitura este facuta pe astfel de recurente zimbitor-rafinate) si care-l ajuta, nu o data, sa-si recompuna Isolda lui. Drept rasplata, Jan ii ofera, cu un gest de nespus, o floare.

Cum poate veti fi ghicit, Jiri Marek ne spune, molcom ca un bunic, povestea urbana a indragostitilor Tristan si Isolda. Ea e doar o profesoara de muzica, provinciala si satena, iubita lui Danes, directorul ICDC-ului. Marea involburata catre care stapinul – actualul sef al lui Toman si fostul sau coleg de scoala – il trimite pe Jan, pentru a-i recupera amanta, este numai un lac. Corabia mitica s-a transformat in barcuta, iar intilnirea celor doi indragostiti predestinati se face, romantic si glumet, in costume de baie. Elixirul inlantuitor este apa chioara, bauta cu tilc dintr-o cana speciala; balaurul este acum „ideea fixa“ a barbatului: „Ce frumos e sa salvezi o femeie!“. Avem parte si de Morholti cu rol nou: neintelegatoarele sotii ale lui Danes si Toman. In sfirsit, piticul rauvoitor (care nici aici nu face mare brinza) este o vecina, doamna Hronkova, mursecata de frustrari: „Pacatul da tircoale; in vremurile de odinioara ca si acum, numai ca odinioara povestea asta era mult mai placuta“, caci, pe atunci, ii dadea tircoale si ei.

Povestea iubirii reinventate merge in paralel cu cea a casei in care locuiesc Toman si familia, Hronkova, Chyle: de sub tencuiala moderna isi face aparitia – la inceput din intimplare, apoi cu ajutorul unui tinar restaurator – o fresca infatisindu-i pe, desigur, Tristan si Isolda. Simtind „pericolul“, Hronkova respinge demersurile lui Jan si Chyle de a chema specialisti; Tomanova, la inceput reticenta, se lasa pina la urma initiata in pre-istoria legendei. Intre timp, sotul ei isi face drum pe sub o fereastra cu pisoi si gratii, in spatele carora descopera o Printesa. Surdo-muta si gingasa. Si ea, tot din pre-istorie. Batrinul Chyle („Stimatii mei prieteni, imi pot ingadui sa va invit la un paharel cu vin?“) este, intr-un fel, mare maestru al combinatiilor si complice al indragostitilor damnati. Toate astea, si inca nu v-am spus nimica. Ingaduiti-ne voi, cei care mai credeti ca iubirea este motorasul lumii (cartea aceasta este numai a dumneavoastra) o nota stilistica: tandra ca o piine calda.
Tristan sau reflectii despre iubire nu este un roman, ci o poveste.