OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Des MacHale, Vorbe de duh,
traducere de Radu Paraschivescu,
Editura Humanitas, Seria „Risul lumii“,
Bucuresti, 2005, 258 p.

Aproape ca e prea de necrezut ca sa fie si adevarat. Inchipuiti-va ca undeva, in sudul Irlandei, in orasul Cork, isi duce viata Des MacHale, profesor de matematica, universitar. Nimic neobisnuit pina aici. Si totusi, Professor MacHale are o pasiune de colectionar care nu numai ca i-a asigurat o anumita celebritate in ton cu vremea sa, dar care l-ar putea transforma foarte bine in personaj de film.
Daca nu poti face figura de Autor, ai oricind la indemina posibilitatea de a-ti crea, in paginile unei carti, o lume nu plasmuita de propria imaginatie, ci alcatuita din frinturi ale expresiei celorlalti. Indeplinit onest, gestul acesta are toate sansele sa duca la aparitia unei lumi dupa chipul si asemanarea autorului ei. Un asemenea produs scriptic... original e cartea lui MacHale – Vorbe de duh –, recent aparuta la Editura Humanitas intr-o noua colectie, intitulata „Risul lumii“.

E o doza de ironie in faptul ca i-a fost dat unui matematician dintr-un centru universitar fara mare anvergura sa ofere un indiciu despre cum mai este posibil astazi genul acesta al culegerilor de maxime, al vorbelor de duh, al dictionarelor de vorbe celebre. Desigur, cartea lui Des MacHale recurge la organizarea consacrata de lunga ascendenta a scrierilor de acest fel: gruparea tematica (in definitiv, si ea subiectiva, pentru ca se raporteaza la receptarea compilatorului, nu la intentia autorilor). Numai pentru cei care au savurat acel Dictionnaire des idées reçues al lui Flaubert: o asemenea antologare poate avea ratiuni dintre cele mai practice, asigurind cu succes insertia sociala; sint numeroase imprejurarile in care se poate „plasa“, in conversatie, cite o vorba de duh despre „Afaceri si bani“, „Comportament social si bune maniere“, „Educatie“, „Politica“, „Mass-media si filme“, „Dragoste, sex, casatorie, barbati si femei“ s.a.m.d.

Ce aduce insa nou MacHale in modul de a alcatui un asemenea repertoar al vorbelor de spirit? Daca ne uitam mai bine in rafturile mai rar vizitate ale propriei biblioteci, putem constata ca, nu cu mult timp in urma, cvasimajoritatea colectiilor de sententia trimiteau la o bibliografie usor de alcatuit. Dimpotriva, ceea ce deruteaza intr-o oarecare masura la cartile publicate de irlandez este impresia de ambiguitate intretinuta, cultivata, intre doua ipoteze deopotriva de ispititoare: cea a matematicianului Des MacHale care inregistreaza, cu acribia unei baze de date, avalansa de astfel de vorbe de duh venite din medii eterogene (de la carti, presa scrisa pina la televiziune si scenarii de fictiune); si, dimpotriva, cea a autorului Des MacHale, a carui reticenta in oferirea oricarui detaliu referitor la surse ridica suspiciunea ca toate maximele atribuite unor personaje pe care le recunoastem sau de care n-am auzit sint, de fapt, inventii ale numelui de pe coperta.

De altfel, sentimentul acesta oarecum halucinant, care dezorienteaza, dar care provoaca totodata sensibilitatea cititorului contemporan, extinde scepticismul la punerea sub semnul dubiului a insusi numelui care pretinde sa trimita la un autor concret. Pina la urma, spre a-l parafraza pe Mark Twain, antologat aici, ne-am astepta sa apara, sub semnatura lui MacHale: „Informatiile despre (in)existenta mea au fost in mare masura exagerate“.
Dar o asemenea atitudine ridica multe alte semne de intrebare: cit de mult ne mai putem increde, astazi, in experienta proprie de cititor; in ce masura ne mai pot fi de folos experientele de lectura anterioare. Si, nu in ultimul rind, se mai poate atribui unei recenzii rolul de ghid de lectura, atunci cind e ridicata la rangul de maxima aceasta afirmatie atribuita lui Sidney Smith: „Nu citesc nici o carte inainte s-o recenzez. Mi-am dat seama ca n-ar face decit sa-mi creeze prejudecati“?