OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Laura Esquivel,
Ca apa pentru ciocolata,
Traducere de Cornelia Radulescu
Editura Humanitas, Colectia „Raftul intii“,
2004, 182 p.

Romanul de debut al Laurei Esquivel, Ca apa pentru ciocolata, a cunoscut un succes de proportii, fiind vindut in peste 4 milioane de exemplare in toata lumea si, mai apoi, ecranizat.
Tentatia de a-l citi s-a datorat initial convingerii ca voi avea prilejul de a ma reintilni cu o abordare rafinata a unei dimensiuni fundamentale a vietii noastre, cea culinara, asa cum o realizeaza Brillat-Savarin in a sa Fiziologie a gustului.

Am sperat, daca pot spune astfel, intr-o abordare gourmet a erotismului. Surpriza mea a fost insa aceea a unei lecturi a carei senzualitate exotica este data tocmai de aspectul foarte traditional al pregatirii mincarurilor. Viata Titei, personajul central, este dictata de ritmicitatea ritualului gatitului. Romanul are structura unui jurnal defalcat pe douasprezece capitole, fiecaruia corespunzindu-i o reteta si o luna a anului. Sortita printr-o traditie nedreapta sa nu aiba voie sa se marite pentru a-si ingriji mama pina la moartea acesteia, Tita este silita sa renunte la barbatul pe care il iubeste, insa acesta alege, pentru a ramine aproape de ea, sa se casatoreasca cu sora ei. Legatura strinsa intre pregatirile culinare si fiziologia trairilor erotice este presupusa din titlu: iubirea ramine la fel de intensa in timp precum apa care fierbe pentru a da nastere ciocolatei.
Ceea ce capteaza insa poate cel mai tare cititorul este originalitatea epica a lecturii: impresia lasata este aceea ca, in ciuda contextului prejudecatilor pe care le presupune destinul personajului central, se insinueaza existenta unui cadru ontologic mult mai larg, care-i favorizeaza aspiratiile dincolo de sfera marginita a traditiilor familiale.

El este in unele momente atit de bine conturat incit sfirseste socind prin inexplicabilul situatiilor create. Tita ajunge, spre pilda, sa aiba in mod miraculos lapte, spre deosebire de sora ei, asa incit ea devine doica si mama fiului omului pe care il iubeste – fara tutusi sa-l poata avea. Cind face dragoste cu el, camera care ii adaposteste iradiaza in jur o lumina stranie care ii fereste de privirile celorlalti. Frapeaza legatura strinsa dintre starile interioare ale Titei – erotismul ei, relatia conflictuala cu mama sa, amintirile copilariei – si bucatarie. Aceasta este un sanctuar si un loc de refugiu, iar felurile gatite exprima raporturile ei cu lumea: momentul de confesiune al Titei in fata uneia dintre surorile ei se desfasoara in jurul degustarii de friganele cu caimac. Destinul primeia este, de altfel, prescris inca din pintecul matern, copila plingind atunci cind mama taia ceapa, provocindu-si astfel venirea pe lume direct in bucatarie.
Epilogul cartii reda in mod explicit un gest care uneste simbolic – printr-o metafora brutala ca un happening – gestul hranirii cu cel erotic. Aflata in bratele iubitului sau mort, Tita inghite chibrituri pentru a-si reaprinde pasiunea. Cei doi sfirsesc uniti intr-o combustie mistica si mistuitoare. Povestea de dragoste a Titei supravietuieste peste ani prin retetele sale de bucatarie si, de ce nu, de dragoste.

Daca lectura romanului pierde prin scenele de erotism redate intr-un stil poate prea frust si naiv in raport cu intensitatea si subtilitatea pe care autoarea pare ca ar vrea sa le-o imprime, ea se reechilibreaza totusi prin complexitatea si originalitatea povestirii. Ca apa pentru ciocolata a fost deja tradusa in treizeci de limbi si exista motive pentru a crede ca nici cititorul roman nu va ramine indiferent la farmecul acesteia.