OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pierre Desproges,
Femei secerate, Editura Humanitas,
Colectia „Risul lumii“, Bucuresti 2005,
142 p.

Editura Humanitas ne-a propus relativ recent o noua colectie deconcertant intitulata „Risul lumii“. Este vorba despre cum se ride in literatura, in cite feluri, cine si ce este de risul lumii, cu alte cuvinte. Cimpul risului este larg, iar actiunea sa magnetica atrage obiectele lumii in neobisnuite configuratii. Cel putin asa se intimpla la Pierre Desproges cu ale sale Femei secerate.
In ceea ce priveste efectul cinic, Desproges poate fi considerat un bun fiu al lui Céline, cu deosebirea ca ceea ce e tristete la al doilea nu reprezinta nimic altceva decit o reala sursa de veselie la primul. Cinismul ascunde, la Desproges, o adevarata placere a jocului cu absurdul, fara nici un fel de regret pentru deformarea, pervertirea, pingarirea realului, fara nici un fel de grija pentru amestecul acestuia cu irealul sau fantasticul de orice fel. Toate sint, in egala masura, constructe ale risului.

Dar sa vedem faptele: Cérillac, un mic orasel francez, devine peste noapte teatrul unor orori – locuitoarele sale cad victime, rind pe rind, unor aparente atacuri, de fiecare data diferite, care le produce moartea. Doctorul Rouchon si jurnalistul Marro sint cei care incearca sa dezlege teribila enigma. Intreaga scena se scalda in umbrele tipice ale provincialismului, aici evidentiate mai mult ca oricind de trivializarea mortii: moare fata batrina de la mercerie, amanta kinetoterapeutului, secretara-sefa comunista de la primarie si intreg matriarhatul de la farmacie. Deodata, oraselul devine punctul fierbinte al mass-media, diverse personalitati politice folosesc si ele cadrul, la singurul bar local macelarul isi exprima si cu aceasta ocazie eternele platitudini, iar Rouchon isi ingroapa, ca in fiecare noapte, ratiunea, deplingindu-si-o totodata, in timp ce prea dezamagita sa sotie flirteaza, in disperare (erotica) de cauza, cu preotul.
Desproges rezerva, insa, destule surprize: delirul bahic al lui Rouchon il duce catre padure, unde intilneste un ficusian, un locuitor al unei alte planete, mare consumator de produse din cauciuc, dar, din nefericire pentru el, solubil in apa. Se contureaza acum perspectiva (hilara) a unei colonizari extraterestre. Metoda ficusienilor este simpla: modificarea genetica a tintarilor-femele a caror intepatura, printr-o descarcare de o anumita intensitate electrica, declanseaza la femei un sindrom depresiv acut, urmat imediat de impulsul irepresibil al sinuciderii.

Astfel, voluta se incheie si acul sarcasmului pare sa se indrepte din nou spre natura umana insasi. Imaginea masei de femei aruncindu-se de pe zidurile vechiului castel marturiseste poate singura slabiciune a autorului, aceea de a transforma absurdul in poetic.
In rest, nu s-ar putea spune ca exista o miza precisa a tipului de umor pe care il practica Desproges, spumoasele aluzii politice fiind si ele doar confeti, raspindite din cind in cind. Risul sau este singura constructie cu adevarat pretioasa, iar el trebuie sa aiba loc, indiferent care sint ideile-figuranti ce il vor ajuta. Indiferent cine sau ce va fi secerat pentru asta. Este un ris oglindit spre sine, de unde si o senzatie teribila de depersonalizare la toate nivelurile scriiturii: lucrurile, personajele, situatiile par a se decoji de ele insele, cu repeziciune, chiar in timp ce apar si se in(de)plinesc, cu graba si sila cu care femeile se sinucid, nestiind cum sa scape mai repede de propria lor existenta, patrunse, de fapt, de propria nimicnicie. Finalul cartii aproape ca se aude. Este pocnetul sec al capacului unui cufar in care Catherine (singura femeie ramasa in viata din oras) intrase pentru a putea parasi tara si a o lua de la capat. Ultima pereche de tintari o inteapa insa transmitindu-i voluptatea de a termina cu tot.

Sigur ca Desproges este ingenios, taios, imbinind calitatile de ironist si caricaturist cu o acuratete si o concizie a stilului, cu o fermitate a tonului si o excelenta exploatare a paradoxului, care-si selecteaza automat cititorii, cei din categoria „durilor“. Dar e nevoie de atentie la rasfoirea paginilor: oricind poate aparea un cutter care sa-ti secere degetele.