OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Am la dispozitie in jur de 4.000 de semne pentru aceasta rubrica, dar in saptamina asta pare-se ca nu am fost prea inspirat. Cu ce o umplu?
Pe strada Smirdan (la numarul sapte), se gaseste Kartell Café („cartelul“ din denumire la ce face oare trimitere, ma intreb eu acum), fistichie si trendos-kitschoasa (ok, recunosc, probabil ca daca imi placea serviciul, as fi renuntat la cel din urma epitet), cu un interior in care abunda culorile violente (rosu, violet), cu un mobilier si cu decoratii care-si cauta o personalitate, sugerind un eclectism cautat (si nu neaparat binevenit), prin pseudobarocul formelor sale, alaturi de candelabre interesante si masti carnavalesti pe pereti.

In afara de locatia nimerita, cafeneaua are un avantaj din start: trecind pasager pe strada Smirdan, nu ai cum sa o ratezi – prin culoare si design te izbeste. Iar daca te izbeste, intri. Punct ochit, punct lovit. Duminica seara s-ar putea sa nu gasesti loc decit la bar – in rest, o combinatie interesanta de nouveaux riches de centru, alaturi de membri mindri ai the emerging Romanian middle class, plus tineri si tinere in pas cu trend-ul.

Meniul este imbietor, dar nu va asteptati sa gasiti chiar tot ce se afla inscris acolo. V-ar tenta niste clatite cu kiwi si ciocolata? Ei, nu se poate, explicatia acestei imposibilitati impotmolindu-se voit dupa primele trei cuvinte. Daca nu se poate, nu se poate; se poate in schimb un parfait cu ciocolata si portocale, gustos si atragator, de degustat intr-unul sau in doi. Dupa ora zece seara insa, nu se mai poate comanda ceai, nu se mai poate comanda cafea. Dupa zece seara, Kartell Café devine o cafenea unde nu se mai poate bea cafea. Motivul il reprezinta probabil grija pentru sanatatea clientilor – cafea, stim cu totii de la mama si de la tata, nu se bea la ore tirzii. Eu chiar trebuia sa ma trezesc dis-de-dimineata a doua zi, asa ca, pe aceasta cale, ma declar recunoscator celor, oricine ar fi ei, care au stabilit ca in Kartell Café nu se mai serveste cafea dupa ora zece seara. in plus, nu se mai serveste nici ceai. Pur si simplu.

Serviciul nu este incintator (poate doar la nivel estetic, dar si aici depinde de gust). Cafeaua Kartell este specialitatea casei, dupa cum ii spune numele – cu Bailey’s si espresso si inghetata si spuma de lapte. Zaharul e deja inauntru (dar daca eu beau cafeaua fara zahar?), asa ca inainte sa sorbiti zimbitor (localul e foarte colorat, se presupune ca trebuie sa zimbesti asadar, nu neaparat dragalas, ci mai degraba senzual-imbietor) din bautura, amestecati tacticos si continuati discutia cu partenerul de masa, mai mult sau mai putin serioasa (intrucit intre momentul cind ati dat comanda si cel in care comanda v-a venit, minutele trec fara nici o urma de panica – astfel ca, probabil, va aflati in chiar toiul discutiei). Cafeaua Marocchino, ciocolata alba cu espresso, se remarca prin persistenta celor doua gusturi, fiecare dintre ele de simtit fara efort. in continuare, meniul e generos – dar cum prima iesire nu m-a facut sa simt nevoia sa revin, nu pot spune mai multe despre celelalte cafele si dulciuri si feluri de mincare.

Berea e aproape numai de import, cu exceptia Heineken-ului (la 0.33 – ca pentru oameni finuti). Preturile – piperate, ca pentru o locanta de centru, in care, in timpul saptaminii, au loc probabil tot soiul de intilniri de afaceri. Kartell Café se vrea probabil a fi o cafenea de lux, o cafenea din centrul vechi al Bucurestiului (unde are parte de o concurenta mai mult decit binevenita – ma refer la cafeneaua Rembrandt, tot de pe Smirdan, ori la Market 8, pe Stavropoleos – dar despre acestea, cu alta ocazie). Probabil ca reuseste, fie si partial, fara sa inspire la prea multe insa.
Cafenelele bune sint cele in care-ti vine cheful (de orice). Nu e cazul in Kartell Café.