OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pe Pache Protopopescu, la nr. 27, chiar la şosea, cu terasă pe trotuar, e barul „Puţin din tot“. Îmi face mare plăcere să mă duc acolo, de cîte ori reuşesc. Un bar aşa cum ar trebui să fie multe (şi nu prea sînt de acest gen, neostentative, dar cu atmosferă inegalabilă) în „Micul Paris“ – aşa cum sînt în Parisul celălalt, invocat adeseori ca model. Un băruleţ de cartier, îngrijit şi îmbietor, care te întîmpină pe marginea şoselei. În ciuda prafului ridicat de maşini în trafic, ferestrele şi lemnăria terasei sînt strălucitoare şi firma, pe colţ, nu te lasă indiferent: „Puţin din tot“ se dovedeşte, cînd pătrunzi în local, un titlu bine ţintit, care îmbracă un concept. Barul practică o eterogenitate stilistică foarte în vogă astăzi, în controversata postmodernitate, dar nu un melanj care produce confuzie sau n-are nici un chichirez, ci dimpotrivă, unul care trasează cu gust tuşe de culoare pentru un profil şi armonizează o atmosferă. Lucrul nu se întîmplă des, chiar şi în localurile high-class – şi mai ales în cele „de fiţe“, unde sînt şanse mari ca decorurile să nu spună nimic, să fie simplă spoială.

 

În societatea românească „post“ (postrevoluţionară, posttranziţie, postmodernă) mă izbeşte constant ostentaţia – în vestimentaţie, în decoraţiuni, în machiaj: localurile nu fac excepţie, la o adică. Cele cu aer rustic, de pildă, ating, paradoxal, o culme a ostentaţiei, deşi în genul popular. Iată de ce sînt pentru barul de cartier (citadină convinsă fiind), cald şi prietenos, cu oameni care-ţi devin familiari, cu masa ta din colţ sau de la bar, unde bei un cappuccino cum rar mai guşti pe undeva; mici amănunte care ajung să te bucure şi pe care doar tu le cunoşti, pe care le descoperi treptat, fără să le citeşti pe firma de la intrare. Nu e singurul motiv pentru care mă dau în vînt după „Puţin din tot“, după barurile care-şi ascund cochetăria pe străduţe, dar ostentaţia mă deranjează cel mai tare. Îmi vine în minte foarte repede că, în plus de discreţie, sînt omenoase şi îngrijite, sînt un fel de bune confidente. O modă occidentală, de acord, neapărat de copiat: ele cultivă două valori indispensabile, care se atrag şi se resping indecidabil: intimitatea şi convivialitatea. „Puţin din tot“ e pur şi simplu irezistibil şi foarte şic; joacă pe trei cărţi: ambianţa de bistrou parizian, în „Quartier d’été“ – prima secţiune a barului, cum intri pe stînga; ambianţa de cramă, cu butoaie de coniac Alexandrion, Olympus sau de Ouzo – în secţiunea următoare; iar pe dreapta, spre stradă, se reconstituie în miniatură atmosfera de carnaval veneţian, cu inscripţii pe pereţi şi măşti veneţiene în plafon. Cîte puţin, aşadar, din trei tipuri de ambianţă cu puternică rezonanţă culturală: vivacitatea citadină şi convivială a bistroului parizian; artificiul carnavalesc şi pasiunea veneţiană; veselia bahică, populară a cramei. Nu vreau să omit toaletele, la fel de cochet amenajate la subsol, pe verde-albastru, cu oglinzi mari.

 

Aşa e, desigur, şi cu meniul. E generos, multe salate, gustări calde, paste, nu şi pizza; eu una am încercat salatele şi desertul; salata grecească e foarte gustoasă, şi salata cu avocado; merită încercate salata de creveţi cu avocado şi caracatiţa, toate la preţuri în regulă. Cocktailuri cu alcool şi fără, vinuri bune şi şampanie. Martini, lichioruri. Berea se serveşte cu covrigei săraţi din partea casei, cafeaua Manuel cu biscuit, cappuccino are o spumă de lapte inegalabilă – nimicuri ce creează mici voluptăţi şi arată grija pentru client.

 

Nu ştiu dacă patronul este grec, însă meniul – ca şi secţiunea-cramă, ca şi clienţii greci – arată un interes special pentru specialităţile greceşti, interes care nu strică, totuşi, buna proporţie a felurilor de mîncare propuse, eclectice la modul agreabil, ca şi designul barului.