OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Făcînd unele cercetări în legătură cu sushi, am aflat că, foarte des, termenul creează confuzii, cum că, atunci cînd cineva spune sushi, acesta se gîndeşte la peşte crud. E adevărat că are legătură şi cu peştele crud, dar ceea ce stă la baza acestui preparat nu este peştele crud, ci orezul aromatizat cu oţet, la care se adaugă şi alte ingrediente: aici intervine peştele crud, dar nu numai, pentru că într-un pacheţel de sushi se pot găsi şi ouă, legume (ridichi japoneze, avocado, castraveţi) sau fructe de mare. Forma sub care se servesc e cunoscută de prin filme: de cele mai multe ori, sînt nişte rulouri din foi de alge, care înfăşoară cîte un amestec din cele pomenite mai sus. Dar, ca să nu ne imaginăm că sushi este doar un rulou în care se adună tot felul de ciudăţenii, crude sau preparate, am făcut o vizită la un restaurant japonez pentru o testare a produsului.

 

Ca să nu mă descurajeze vreun preţ exorbitant, mi-am ales un ghid, care m-a dus la Sushi To Go, un restaurant cu preţuri şi pe măsura unui buzunar studenţesc (o dată pe lună, să zicem), deşi se află lîngă cea mai scumpă piaţă din Bucureşti: Piaţa Dorobanţi. Restaurantul nu îşi propune să impresioneze prin decor, prin obiecte cu specific japonez sau alte accesorii prin care să atragă privirile înfometate de găsirea elementului tradiţional. Arată mai degrabă aşa cum îmi imaginez un fast-food modest din Tokyo: mese şi scaune de fast-food (plastic, metal&co.), frigidere cu bere şi suc la vedere, pereţi vopsiţi într-un verde deschis şi neutru, cîteva tablouri cu desene figurative, la fel de neutre şi ele. Nimic impresionant pînă aici, dar oricum n-am venit ca să admir peisajul, ci ca să mă delectez cu ceva exotic. Şi am primit pe măsură. Am ales ceva pe nume Meniu Maki Kombo. Maki înseamnă „rulou“, al cărui conţinut este „înfăşurat“ în foi de alge marine, şi, astfel, ceea ce am primit s-ar traduce prin rulouri de orez cu somon, cu ton, cu castraveţi şi încă alte două rulouri cu o legumă neidentificată, pe nume kampio. Alături, un strop de wasabi (o pastă picantă, de culoare verde, care seamănă la gust cu hreanul sau cu muştarul, dar este mai iute decît amîndouă la un loc; e de găsit şi prin supermaketuri), asta pentru a simţi pe deplin experienţa de papile gustative în flăcări. Se iau beţişoarele, cu care se prinde un rulou, se aplică un strop de wasabi şi încă unul de sos de soia şi începe aventura. Arome puternice, atît prin senzaţia pe care o lasă ca gust, cît şi ca amintire. Simţi pe rînd gustul fiecărui ingredient, chiar dacă îl recunoşti sau nu; e preparat în aşa fel încît aromele să nu se amestece între ele şi să-ţi lase o impresie vagă. Poate tocmai din cauza asta apare şi senzaţia că te-ai săturat rapid din doar cîteva rulouri mici, cam de 2 cm în circumferinţă.