OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Iarna, cind e ger – ca zilele astea – e minunat sa te duci la (si sa scrii despre) cafenele. Una dintre putinele momeli ca sa iesi la o plimbare pe frig e ca, undeva, te asteapta o cafea buna, la o masa pe colt, in penumbra.
Dar povestea mea e un pic diferita. Duminica, pe seara – era ger serios –, am dat sa intru la Caru’ cu bere, sa-mi astept prietenii. In fata, brazii mai licareau inca, de la sarbatori (o sa mai dureze ceva pina se string instalatiile, normal), iar inauntru – atmosfera de cumetrie: mese lungi, rumoare, dansuri populare cu strigaturi, in fine.

Nu sint locuri fara rezervare, ne pare rau. Am rasuflat usurata, caci, desi locul e vechi si cu traditie, cu o splendida arhitectura interioara (coloane impodobite, picturi pe pereti si pe plafon, cu scene cu boieri, tirgoveti, tarani), nu ma dau in vint dupa atmosfera de petrecere romaneasca, cu lume multa si mincare traditionala. Din cauza clientelei numeroase, chelnerii erau alergati si obositi – asta stiu, fiindca, dupa o ora in alta cafenea, m-am intors, cu prietenii, de unde plecasem. Cred ca pentru straini e atragator sa manince traditional si inedit sa-si arunce ochii, intre doua imbucaturi, la micul grup de dansatori populari, dar eu una cam dau inapoi de la genul asta de cumetrie de amploare.

In fine, dar la prima incercare, neavind rezervare, am iesit de la Caru’ cu bere si am luat-o pe straduta, spre Lipscani, cam nefericita, ca era un frrrig... Of, de ce nu sint si pe la noi baruletele de cartier, aproape de tine, nesimandicoase, dar dragute, fara rezervare?
Am trecut pe linga Biserica Stavropoleos, mica bijuterie, acum bandajata toata si plina de schele (se restaureaza, ca si zona, sper ca frumos). La citiva metri mai sus am dat de Market Café si am intrat. Stiam de local de asta-vara, cind ma atrasesera ferestrele inalte cu draperii elegante si apoi terasa, pe coltul cladirii. Dar nimic nu e mai potrivit cu savurarea unui interior decit gerul de afara si noaptea inaintata.

Dat fiind ca imi asteptam prietenii, in loc sa ma inghesui cu placere la o masuta cu doua scaune, la fereastra, m-am asezat mai central, la o masa dubla, in spatele unor plante decorative. Am stat cu mine la un espresso (prietenii intirziau) cam o ora, vreme in care mi-am rasucit capul in toate partile, am ascultat muzica ambientala (care lasa din cind in cind sa se desfasoare cite o voce ampla), am privit ecranul televizorului proiectat pe peretele din fata mea – MTV fara sonor (dar stiam piesele) – si am tras cu urechea la conversatia de vizavi: era un grup de patru francezi, asezati pe canapea si pe scaune in jurul mesei lungi si joase. Unul dintre ei imi amintea de o veche cunostinta, un roman stabilit de mult la Paris (o fi fost el? parca nu era). Am citit meniul: mm, bun, aveau citeva chestii frantuzesti, precum quiche et sa petite salade (cu diferitele sortimente de quiche, cu ton si rosii, cu somon, cu brinza etc.) si tarte cu fructe, aveau si specialitati italiene, lasagna si paste, aveau, bineinteles, capuccino si cafea, cocktailuri si toate bauturile alcoolice. Se putea bea si un pahar de sampanie veritabila (daca nu-ti permiteai o sticla intreaga).

Barul spicuia, asadar, printre retete cosmopolite, fara sa aiba un profil anume, dar venind cu idei (culinare) tentante si axindu-se pe bautura, desigur. Mi-a placut la Market Café (nu stiu de ce numele asta consumist, poate pentru ca exista ca atare si prin alte parti?), un decor conceput cu rafinament, fara a fi somptuos – draperii pepit, pereti mov pal, un mare vas de ghiveci turcoaz la fereastra, scaune de diferite modele si forme, spre fereastra mese mici, de partea cealalta canapele si mese joase, o oglinda mare, pretioasa – piesa de anticariat, probabil –, un fotoliu belle époque, dar cu tapiterie pop art alb-negru, luminari pe mese si, pe peretele cu oglinda, o instalatie de lumina ca un buchet de tulpini, care isi aveau cumva un corespondent de puncte negre, desenate pe perete si prelungindu-se discret pe plafon. Designul era facut, cu siguranta, de un cunoscator: un amestec de fake-uri si piese autentice in buna proportie. Am plecat dupa cafea, dar trebuie sa revin pentru un quiche thon-tomate.