OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Atunci cind a primit Premiul Nobel pentru Literatura, in 1981, Elias Canetti a mentionat trei orase care i-au marcat existenta: Viena, Londra si Zürich. Se prea poate ca locuitorii din Ruse sa fi fost dezamagiti de faptul ca scriitorul evreu, cetatean al lumii nascut in Imperiul Otoman, pe vremea cind orasul se numea Rusciuk, nu a pomenit si urbea aflata atunci in Bulgaria comunista. Tot asa cum, dat fiind ca e vorba de anii ’80, e posibil ca ei sa fi avut alte probleme pe cap, printre care poluarea provocata de combinatul Verachim din Giurgiu, de partea cealalta a Dunarii.

Astazi, la aproape doua decenii de la nobelizarea lui Canetti si inceputul activitatii Verachim, in Ruse exista o Societate Canetti, iar Verachim Giurgiu a intrat in lichidare. Podul Prieteniei, construit pe vremea amicitiei romano-bulgare de natura socialista exista in continuare, doar ca acum, in capitalism, prietenia se plateste, de unde si aparitia asa-numitei „taxe de pod“. Dar, daca vreti sa ajungeti la Ruse (iar recomandarea mea este aceea de a va face drum pina acolo), este totusi de preferat varianta automobilului (daca nu personal, atunci puteti lua microbuze din Bucuresti, din fata hotelului Horoscop de la Piata Unirii), dat fiind ca la granita romano-bulgara, granita din interiorul Uniunii Europene, trenul cu vagoanele sale janghinoase asteapta si asteapta si asteapta...

Cu masina ajungeti deci probabil din Bucuresti la Ruse mai repede decit la Sinaia. Si, cu siguranta, Ruse este altfel decit v-ati astepta (de fapt si de drept i-a placut si lui Canetti, chit ca n-a spus asta si in fata Academiei din Stockholm), ii lipseste caracterul mohorit si prafuit al oraselelor de provincie din jurul Bucurestiului, precum Giurgiu ori Calarasi ori Slobozia, e mai zimbitor si mai interesant, tocmai bun pentru un loisir scurt, de citeva ore.
In Ruse se gasesc cladiri darapanate si terenuri virane. Taxiuri Dacia Logan si doar doua tipuri de tigari Vogue, mai scumpe decit in tara. Restaurante in care salata se maninca inainte de felul principal de mincare. O moschee. Biserici care nu puteau fi construite mai inalte decit moscheile, astfel ca au fost construite adinc in pamint, iar ca sa intri in ele cobori si cobori si cobori. Un hotel comunist, mare si urit si neprimitor. Hoteluri micute si atragatoare. Un muzeu etnografic gazduit intr-o frumoasa cladire de secol XIX, despre care se spune ca a fost daruita de catre indragostitul guvernator Midhat Pasha sotiei consulului prusac. Un muzeu al orasului in care nu intra nimeni si in care iarna e mult prea frig. Un amestec de stiluri arhitecturale de la sfirsitul secolului XIX: „bonjuristii“ bulgari se intorceau acasa de prin Franta, de prin Germania, de prin Anglia, de prin Elvetia si construiau asa cum vazusera si ei acolo, in Europa...

Casa natala a lui Elias Canetti, aflata in litigiu intre mostenitorii lui Canetti si statul bulgar si care, cum-necum, a devenit un spatiu pentru tot soiul de manifestari culturale si artistice alternative (concerte punk, expozitii...). Restaurante in care asculti manele bulgaresti si manele romanesti si turbofolk sirbesc, cintat de Ceca, sotia lui Arkan, fostul lider paramilitar sirb. Cafenele linistite. Cluburi ramase in urma cu playlist-ul, incit ajungi sa asculti Coco Jambo. Tineri noaptea pe strada. Oameni care dau din cap a „da“ cind vor sa spuna „nu“ si a „nu“ cind vor sa spuna „da“ si a „nu“ cind vor sa spuna „nu“ ori a „da“ cind vor sa spuna „da“ pentru ca isi dau seama ca esti strain, dar nu-si dau seama ca tu deja te asteptai ca ei sa dea din cap a „nu“ cind vor sa spuna „da“ si invers si de fapt nu mai pricepi nimic si zimbesti. Un Panteon al Eroilor Renasterii Nationale in care sint inmormintati 39 de bulgari faimosi, printre care si Liuben Karavelov, care a locuit un timp in Bucuresti, pe Mosilor Vechi, de trecerea sa pe la noi amintind o placuta pe o casa care sta sa cada intr-o zona cu multe case cu bulina rosie, plina de curve si de saracie, in centru, pe linia lui 21, pina in Hristo Botev, alt revolutionar bulgar care a stat pe la noi si care da astazi, printre altele, numele unei strazi in centrul Bucurestiului si al unui liceu in centrul orasului Ruse.

Ca sa fim sinceri pina la capat, trebuie spus ca Elias Canetti pomeneste de Ruse (de Rusciuk, de fapt). In Limba salvata, afirma ca era un oras minunat pentru un copil, iar intr-o zi, acolo se puteau auzi sapte sau opt limbi diferite. Dar astazi, ca in atitea alte locuri din Europa Centrala si de Est, si in Ruse multiculturalismul reprezinta mai degraba o traditie cautata, reinventata.
Vara, mi s-a spus, croazierele pe Dunare, de la Viena in jos, opresc si la Ruse. Citi bucuresteni sint tentati sa faca o scurta excursie de citeva ore pina la Ruse nu stiu, dar snobismul nu e mereu sanatos. Nu stiu exact cum se zice loisir in bulgara, dar daca loisir inseamna o sedere de citeva ore intr-un oras linistit de pe partea cealalta a Dunarii, Ruse e orasul acela. Poate si Vidinul la o adica, dar Podul Prieteniei dintre Calafat si Vidin nu a fost inca ridicat.