OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Se lasă noaptea şi în grădină e aproape întuneric. Grădină e mult spus, sînt într-o grădiniţă (nu de copii, o grădină mai mică), stau sub un cireş, pe o băncuţă de lemn, am în faţa mea o masă de răchită şi mă simt ca într-un timp în care nu am trăit, pentru că m-am născut abia în anii ’80. Mai sînt şi alte mese în jur, printre crengile copacilor care se întind în voie, nu deranjează pe nimeni aici, chiar dacă, de cum intri În curte/grădină/grădiniţă, tocmai ele te obligă să mergi un pic cocoşat ca nu cumva să-ţi intre în ochi. În stînga mea, e o căsuţă. Deşi nu-mi plac, folosesc diminutivele ca să exprim exact ce văd. Totul e mic, ca în poveşti pentru copii mici-mici. Căsuţa e albă şi foarte veche. Atît de veche, încît are o verandă, un fel de balcon modern închis şi totul înăuntru e riguros păstrat ca să mă facă să mă simt departe în timp: tocurile uşilor crăpate şi doar revopsite, aproape că le aud cum scîrţîie, un robinet şi un lighean de spălat pe mîini à la bunica, plăcuţe ruginite deasupra uşilor, care anunţă în ce cameră intri, „secretariat“, „contabilitate“, şi preferata mea, plăcuţa pe care scrie „protoiereu“.

Aici locuieşte o pisicuţă prietenoasă, care se plimbă ţanţoşă pe pietrişul din grădină sau se ascunde printre tufe şi îi priveşte pe toţi vizitatorii grădinii. Am aflat că lumea o strigă Calypso. Un nume rar întîlnit în 2008 p. Chr. Sînt la un pas de a-mi pierde definitiv coordonatele temporale, dar mă aduce înapoi în ziua de azi vestimentaţia celorlalţi vizitatori ai „grădinii cu smochini din cartierul armenesc“.

Cum am ajuns aici? Am mers pe Batiştei pînă cînd am traversat intersecţia cu Vasile Lascăr, am cotit dreapta la a doua străduţă şi, la Popa Rusu, 21, nu-ţi vine să crezi ce se ascunde în spatele gardului din fier ruginit. I se spune ceainăria La Metoc, surioara ceainăriei din Cotroceni. Deşi mi-am propus să nu o fac, „strivesc corola de minuni a lumii“ şi caut în DEX să văd ce înseamnă cuvîntul ăsta. Mănăstire mică sau proprietate imobiliară a unei mănăstiri. Acum înţeleg ce căuta protoiereul aici, şi plăcuţa nu mi se mai pare atît de amuzantă. Şi Blaga avea dreptate cînd nu voia să strivească nimic.

În grădina cu smochini, cel mai mult îmi place să beau Tea Shake, un ceai negru cu îngheţată şi mult zahăr brun. Pentru iubitorii de ceaiuri mai pretenţioşi, există toată gama de nume exotice. Şi sonore. Din cele peste o sută de denumiri l-am reţinut pe cel care parcă ţi se şi arată. Ca un clopoţel. Formosa Dong Ding Oolong, ceai taiwanez, care îşi datorează numele locului de origine, muntele Dong Ding din Taiwan. Şi nu uit nici de China Gun Powder, care e violent prin aroma şi gustul foarte puternice. Ca să duci la capăt cum se cuvine un tabiet se recomandă şi accesoriile: turtă dulce, biscuiţi, brioşe, şerbeturi, dulceţuri.

Calypso însă nu te primeşte chiar cînd vrei tu. Orarul de lucru, zilnic, acoperă doar intervalul 17-24 şi e recomandabil să-ţi faci o rezervare dacă ai de gînd să ajungi în fapt de seară. Băncuţele de lemn se ocupă repede şi nu-i aşa că-i minunat că tot mai mulţi oameni se refugiază într-un loc în care poţi să uiţi de toate joburile, deadline-urile, telefoanele pe care le ai de dat şi de tot ce înseamnă atît de stresantul mileniu 3? O să-ţi pară rău că nu-ţi poţi petrece orele 2, 3, 4 ale după-amiezei de duminică aici, dar gîndeşte-te că au şi angajaţii Metocului nevoie de ele şi fii mai îngăduitor.