OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Totuşi, Cross-Section a fost/ e un showcase atipic, concoctat anul acesta, în premieră, de Anna Lengyel, responsabila cu relaţiile internaţionale de la Teatrul Örkény din Budapesta. În 2011, a reunit trei teatre – Naţionalul, Katona şi Örkény –, fiecare prezentînd trei spectacole, o lectură şi organizînd o întîlnire cu respectivii directori. Alegerea n-a fost aleatorie: Naţionalul (Nemzeti Színház) şi directorul lui artistic, Robert Alföldi, sînt ţintele preferate ale partidului de extremă dreaptă Jobbik, care a organizat campanii de denigrare şi micromanifestaţii în faţa teatrului (lucru pentru care au avut nevoie de hartă: Nemzeti Színház a fost construit, în 2001, departe de centru, pe lîngă ieşirea spre autostradă). Cel mai reputat teatru de artă din Ungaria, „Katona József“, are una dintre cele mai mari (dacă nu cea mai mare) subvenţii pe bilet vîndut (7.000 de forinţi, cam 25 de euro, mai puţin decît marile teatre româneşti) şi e în pericol să n-o mai aibă, noul partid de guvernămînt privilegiind instituţiile comerciale de spectacol. Desprins din Teatrul Madách (acum cu un repertoriu bulevardier), Teatrul Örkény are, şi el, o subvenţie pe spectator considerabilă şi e specializat în dramaturgie nouă şi experiment (deşi are o singură sală, cam mare – 400 de locuri – pentru specificul în cauză), ceea ce înseamnă că se poate conforma cu greu cerinţelor de încasări şi repertoriu ale Fidesz.

 

Pentru că, de fapt, asta e şi miza, şi problema: repertoriul (şi adiacentul stil de spectacole). Modelul de artă teatrală pe care şi-l doreşte Guvernul Orbán e, în exemplul dat de rectorul Universităţii de Artă Teatrală de la Budapesta, foarte titratul regizor Tamás Ascher, aşa-numitul Teatru Evanghelic din Ungaria: un teatru care apelează la această artă pentru propovăduirea moralei biblice, a vieţii tradiţionale şi a valorilor istorice ale naţiunii maghiare, în formule de spectacol unanim receptabile şi fără pretenţii artistice. Sigur că, dintr-o astfel de perspectivă, e greu de digerat faptul că ditamai Teatrul Naţional comisionează texte (pornind de la cele Zece Porunci) ca Sărbătoare maghiară, a cărui temă, tabu, este atitudinea naţiunii ungare în momentul alipirii Transilvaniei, în urma Pactului de la Viena. Sau că însuşi directorul acestei instituţii montează Scene de vînătoare în Bavaria Inferioară de Martin Speer, piesă al cărei subiect este linşarea morală a unui homosexual într-o minusculă comunitate pervertită. Sau că la Katona se pune în scenă cea mai nouă (după 25 de ani) piesă a lui Peter Nádas. Şi că, în general, Petöfi are mai puţine şanse decît degeneratul rus Cehov.

 

Spuneam că acest Cross-Section e un showcase foarte special: mai degrabă decît să „vîndă“ spectacole ale teatrelor maghiare implicate, scopul reunirii la Budapesta a unui număr impresionant de critici de teatru, directori de festivaluri şi alţi specialişti a fost să atragă atenţia asupra a ceea ce e de pierdut în raidurile Fidesz pentru omogenizare naţională. Încă o dată, reacţia internaţională e singurul scut în faţa agresiunilor politice. Asta, în contextul în care, încă de anul trecut, toate clădirile publice trebuie să afişeze un fel de proclamaţie guvernamentală, format 50 cm X 70 cm, care începe cu propoziţia: „După 46 de ani de ocupaţie şi 20 de ani de tranziţie confuză, Ungaria şi-a recîştigat dreptul şi puterea autodeterminării“, pilonii noii societăţi maghiare fiind munca (sună cunoscut, nu?), familia, casa, sănătatea şi ordinea. Mai nou, teatrele independente, care beneficiau de finanţare de la buget proporţională (10%) cu cea a teatrelor publice, sînt ameninţate cu eliminarea contribuţiei de stat, iar o serie de directori au părăsit instituţiile pe care le conduceau într-o manieră care indică presiuni politice. Întregul sistem introdus de Fidesz se bazează pe astfel de intimidări – aşa se face că inamicul public numărul 1, Robert Alföldi, n-a primit, de fapt, nici o informare oficială despre relaţiile lui profesionale cu autorităţile finanţatoare, doar „informări“ faţă-n faţă, de la manifestanţii Jobbik, sau în presă.

Într-o frumoasă zi de noiembrie, 200 de personalităţi culturale s-au trezit trecute pe o listă, sub eticheta de „homosexual“, „socialist“, „rom“ şi, mai ales, „evreu“ (apărută pe Metapedia, lista se numea „Evrei în viaţa publică maghiară“). Printre aceste nume era nu doar Alföldi, ci şi realizatorul de film János Szász şi filozoful Ágnes Heller, discipolă a lui György Lukács, profesoară la New School din New York şi deţinătoare a unei Medalii Goethe în 2010. De curînd, oficiosul Partidului Fidesz, Magyar Nemzet (Naţiunea maghiară), a identificat un grup de cinci filozofi vinovaţi de a fi liberali şi evrei, printre care şi Heller (al cărei tată a murit în Holocaust), în timp ce în Magyar Hírlap (Ziarul maghiar), publicaţie de extremă dreapta, Zsolt Bayer, un ziarist membru fondator al Fidesz, a semnat un articol în care îşi mărturiseşte deschis regretul că nu toţi evreii au fost ucişi în 1919-1920 (în timpul Terorii Albe, guvernarea comunistă a lui Bela Kuhn). Concomitent, pe 8 ianuarie, prim-ministrul Viktor Orbán anunţa că cei cinci filozofi în cauză sînt anchetaţi pentru „fraudarea“ a două milioane de dolari, reprezentînd granturi şi finanţări pentru cercetare acordate de Guvernul Gyurcsány în cadrul aşa-numitului Plan Széchenyi (pentru cei care ştiu cine a fost nobilul István Széchenyi, fondatorul Academiei Maghiare de Ştiinţe şi cel după care a fost numit faimosul Pod cu Lanţuri din Budapesta, ironia e deplină). Două săptămîni mai tîrziu, în ciuda protestelor Academiei şi ale comunităţii internaţionale, Guvernul a anunţat că a extins ancheta şi asupra unor istorici.

 

Dar viaţa e complexă în Ungaria. Pe 25 ianuarie, acelaşi Viktor Orbán s-a întîlnit, în calitate de premier al ţării care deţine, în prezent, preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, cu dr. Moshe Kantor, preşedintele Congresului Evreiesc European, căruia i-a povestit că noua lege a presei, considerată, în Europa, a îngrădi dreptul la liberă exprimare, are drept scop combaterea propagandei de extremă dreapta (adică tocmai cea a partidului aliat Fidesz). Orbán a împărtăşit pe deplin temerile lui Kantor referitoare la recrudescenţa antisemitismului – ştia prea bine despre ce e vorba. În Ungaria, conform unui studiu sociologic, doar 4% dintre cetăţenii între 18 şi 30 de ani ştiu ce înseamnă cuvîntul „Holocaust“ (la ultimele alegeri, din această categorie de vîrstă, 25% au votat cu Jobbik), iar 70% din populaţie crede că evreii controlează finanţele mondiale.