OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Romanul Muzici si faze de Ovidiu Verdes apare in urma Concursului de debut al Editurii Univers. Autorul este lector de teoria literaturii la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti. Inclus in manualul de Literatura romana pentru clasa a IX-a, al Editurii Humanitas, un fragment din romanul lui Ovidiu Verdes (aparut in prealabil in revista Dilema) a stirnit in toamna trecuta minia tuturor conservatorilor care au contestat manualele alternative.


AOLEO, NENE: MA-SA! Nu, pe bune: geamu’ de la baie era deschis si i-am auzit motoru’, cred ca era-n capu’ strazii. [...] Poate n-o auzeam mai devreme si aparea brusc, in prag, trebuia sa ma bag pe sub pat sau in dulap. Aiurea, ca se uita putin prin camera, si: Ce-i cu pisoiasii acestia secerati p-acilea? Si pe bietu’ Otto cine mi ti l-a trintit cu curu’-n sus? Ahaaa, tu erai, scirnavie! Si nu-mi facea nimic, doar ma tragea de urechi afara, dupa care ma batea putin cu buzduganu’ peste falci ca i-am necinstit fata... Slava cerului, dom’ne!
...Da, dar, cind sa-mi trag blugii, am dat un fund de perete de era sa vin cu capu’-n oglinda, si dupa aia – nexam, nu reuseam, ca-mi tremurau genunchii ca la balamuc, clonc-clonc, asa faceau rotulele!
Uuuf, in fine! Am dat buzna dincolo, si Hari n-avea treaba, isi trasese doar camasuta aia pe ea, da’ mutunasii – vraiste!
— MAICA-TA, BAI! Imbraca-te repede; da si mie camasa...!
Aiurea; se uita la mine si se strimba, adica ma tin de poante.
— Hai, DOM’NE; n-auzi MOTORU’; ce naiba?
— Pe bune? Da’ ce cauta la ora asta?
— Nu stiu, da’ imbraca-te – ne gaseste macar dincolo, ca lumea! Daca e ceva, zici si tu c-am venit sa te iau in oras...

In fine, mi-am pus camasa, si-a tras si ea o bluza si o fusta, ca incepusera vibratiile, neica... I-auzi: DIMMM!... DIMMM!... DIMMM!...
— Aaa, stiu: si-a uitat o chestie, dimineata. Lasa, du-te-n baie, ca pleaca repede!
— Cum, dom’ne, in baie? Si daca are nevoie…?
— Las’, ca n-are; zici si tu „ocupat“... Chiar, te mai dor alea? Adica, hi-hi, pardon... alergia?
Ia uite, nene, acu’ ma lua la misto; de asta-i ardea ei...
— Nu, serios: asa-i la voi?
— La noi… sint codri verzi, de brad!
— Bine, intra acolo!
— Stai, ma nene – daca e ceva, io cum mai dau ochii dupa aia cu maica-ta?
— Las’, nu cu ea tre’ sa dai tu ochii…
— Stai, dom’ne, putin, ca…!
Aiurea, s-a auzit cheia si m-a impins cu forta... Ooof, duamne! Pe bune, parca eram atunci, cind cu Gründigu’ – daca statea sa caute juma’ de ora chestia aia pe care-o uitase si, la sfirsit, zicea ca se duce la baie sa se aranjeze putin? Serios, daca asta nu-i zicea din prima ca sint si io, ne dadeam de gol ca fraierii...

[...]Help! ...Hari, zi ceva, pliz; fa un zgomot sau vino pin’ la usa si zi-mi: Rezista, iubitule! Sau, dimpotriva: Iesi, c-am belit-o! Orice, nene, numai sa nu vina peste o ora, ca ma gasea terminat pe-aicea.... Ce era, neica, tacerea asta...? Pe bune, auzeam ce vorbesc niste insi de la doi, tot in baie, da’ de dincolo nimic, parca plecasera de-acasa. Deh, nene, ori plecasera de-acasa expre, sa nu le-aud eu, ori, nu stiu, inseamna ca ma-sa o tinea in aer si Hari dadea din picioare, ca voia sa vina la mine. Sau, dimpotriva, ea o tinea pe ma-sa in cravasa, sa nu vina incoace...

Bine, dom’ne, poftim: m-am asezat pe weceu, asa, ca Ginditoru’ de la Hamangia, da’, daca nu aparea in cinci minute, cu ochii pe ceas, ieseam, fie ce-o fi! Pe bune, inseamna ca femeia venise de tot acasa si fleata de Hari nu mai stia cum sa scape de ea. Da, si poate nu mai gaseam pe nimeni, pe nicaieri, ca-n filmele alea... Nu-s’ ce, tinaru’ nostru crapa usurel usa, ciuli o ureche de-aia gigantica, asa ca King Louie din Jungle Book, dar nimic, liniste si pace… Mai stii, neica? isi zise El atunci – poate, de fapt, nu exista nici o Hari, nici o mama lu’ Hari, si nu se intimplase nimic. El nu se stie cum ajunsese aici, din calendar „vendredi“ disparuse cu desavirsire, in catalog, la litera H, adica, pardon, la A, nu exista nimeni cu acest nume, si, de fapt, trecind odata pe-acolo, afla de la un unchies din partea locului ca vechea lui scoala fusese de mult demolata…
Mda, in fine, am auzit-o venind... Cam tirziu, neica, nu stiu daca mai puteam sa ma scol de-aici...
— Cioc-cioc! Mai esti acolo?
Aoleo, era cam palida...!

— Ce faci, bai, ce naiba ai stat atita?
— De ce, ti-a fost urit? Hai la Capsa, la un profiterol; vii?
PARDON...?
— Stai, dom’ne; stai asa, nu ma lua pe mine cu Capsa! S-a prins de ceva?
— De ce sa se prinda? Hai, las’, ca nu-ti face nimic...
— Cum, dom’ne, MIE sa-mi faca? Ia-i zis de la-nceput ca-s si io?
— Da, normal... Hai, dom’ne, CE VREI ACU’? Vii sau nu vii, ca ma si enervezi!?
OOOF, HARI-HARI, SUFLETU’ DIN MINE MI-L MANINCI, HARI!!! Clar, expre m-a trimis la baie, s-o prelucreze ea pe ma-sa inainte, sa nu faca scandal. Deh, ce-am zis io marti ca astea au textele lor? Si acu’ mergeam LA CAPSA, NEICA! – sa dau din colt in colt pe-acolo... Schema e urmatoarea: profiterol, nu-s’ ce, vrajeli, nu zicea nimic pe fata, ca ii pusese Hari conditia, da’ niste priviri de-alea tot imi arunca pe sestache si venea vorba nu stiu cum de niste elevi cam de virsta noastra, draguti amindoi, simpatici, da’ uite ca n-au fost cuminti, si t-t-t! – ea a ajuns c-un plod de git, si el direct in fabrica sau la scoala de corectie…
— Buna, Tinutule, ti-a fost rau? Vii cu noi la Capsa, sa mincam un profiterol?

Asta i-a zis, nene, ca mi-a fost rau? Ooof, ce penibil, Dumnezeule! Bine, am multumit frumos de invitatie, da’, in gindu’ meu: profiterol in nici un caz! Asa, pentru ca avea prea multa piine in galustile alea si prea putina cioco’ si inghe’, plus ca ti se darima cind bagai lingurita. Mie imi place inghetata cu alune si cu langues-de-chat, daca vrei sa stii, sau, poftim, casata. O casata, da, acceptam, ca era si mai ieftina, trei cincizeci, si poate un Pepsi, ca mi se uscase gitleju’. Ba nu, nene, nici o casata, nici un Pepsi: un pahar de apa de la robinet! Aia, da, se poate…
In fine, am coborit, ne-am suit in masina – eu in fata, linga ea – nu-s’ce, nu-s’ ce, da’ nici n-am apucat sa inchid portiera ca lumea, ca a invirtit brusc cheia-n contact si am simtit cum ma-nfund in scaun, parca decolam. Nenica, daca n-as fi vazut-o luni, as fi zis ca expre o face si la prima curba se deschide portiera, ca-n filmele alea cu Al Capone, si ma rostogolesc pe caldarim intr-un nor de nu-s’ ce...! Sau nu, Capsa era de fapt undeva mai spre marginea Bucurestiului; un maidan de-ala suspect, si gagica punea brusc frina, dupa care, he-he-he, isi punea manusile alea ’oate si scotea discret cricu’...
Gata, bine ca am ajuns pe bulevard, ca ma zgiltiia cam nasol si imi venea sa-i zic: Woman, you drive me crazy!

— Ai mai fost la Capsa, Tinutule? Noi, cind era Nini mica, mergeam in fiecare simbata; nu, Nini?
Ha-ha, neica: asta era asa, cica sa facem conversatie, da’ cu zgomotu’ motorului trebuia sa zbiere ca toti dracii... Aaa, si am inteles mesaju’: adica eram noi a zecea, da’ de fapt tot niste plozi sintem...
— Cum sa nu, si pe mine ma ducea bunica-mea, sa mincam inghetata de alune cu langues-de-chat. Si dupa aceea mergeam la film, la Doina...
— Siiigur, si noi mergeam, nu, Hari?
Pauza, Hari a dat din cap si s-a uitat pe geam... Aha, deci acu’ nu-ti mai arde de profiterol... De ce, neica? – ia sa inveselim noi putin atmosfera, ca-n rest, mai vedem noi acolo ce si cum.
— Doaaamne, am zis; ce-am mai plins la „Bambi“, cind moare…(era sa zic „ma-sa lu’ Bambi“) caprioara! Nu, Hari, tu n-ai plins…?
Asa, nene, rizi putin, ce dracu’!?

— Si dupa aia ne uitam la Casa Centrala a Armatei, la vulturii aia suparati. Pacat ca nu mai merge firma aia din beculete pe care transmiteau stiri, ca, dupa film, ne duceam si eu ma holbam ore-ntregi. Am si-o fotografie acasa, in album, cu Mos Gerila, acolo, la Romarta, la coloane…
Pauza... Ooof, zi, dom’ne, si tu ceva despre starea vremii, orice, da’ nu ma lasa numai pe mine; crezi ca eu am chef? Pe bune, ea macar discutase, dar eu am stat si m-am perpelit de nebun. Bine, atunci, poftim, am tacut si io, sa vedem daca-ti convine.
— Stiai ca inainte la Capsa veneau toti marii scriitorii si beau svart?
— Da? Ce-nseamna „svart“?
Stiam, normal, dar ca sa zica si ea ceva…
— Aaa, era o cafea nemaipomenita! Si e frumos acolo; nu-ti plac canapelele si fotoliile alea si plafonu’…?
— Cum sa nu, am vazut ca visiniu’ e culoarea dumneavoastra preferata…
Pauza, cam exageram cu mistou’... Ooof, pe bune, cind ne-am dat jos si am intrat, parca eram niste plozi de-aia scosi duminica pa strase. Bine ca inauntru nu prea era lume; nu erau decit niste mosi care povesteau faze demult apuse si se hlizeau. Ne-am asezat la o masa, pe colt, linga vitrina, si a aparut un chelner cam slinos sa ia comanda.

— Trei profiteroluri si – Pepsi aveti?
Cica n-au; n-au decit oranjada. Auzi, ma, nene: sa n-aiba Pepsi la Capsa! Mama lui Hari s-a uitat la noi, daca vrem oranjada.
— Sigur, am zis, da’ io unu’ as prefera un frappé, nu profiterol...
— Si io, si io! face Hari.
— Vaaai, mama, da’ de ce? Tinutule, stii ce bun e?
— Stiu, multumesc, da’ parca n-am pofta de dulce acum...
Chelnerul a inceput sa dea ochii peste cap, adica mai facem multe nazuri?
— Bine, doua frappé-uri, atunci, o cafea si – vreti oranjada?
— Nu, lasati, io as vrea niste apa minerala...
Hari a zis si ea ca tot apa minerala si lu’ ma-sa i-a cam picat fata. Ooof, ce sa-i faci, dom’ne, da’ lasa acu’; zi ce ai de zis si dupa aia poate mai merg si io cu Hari pe undeva, sa ma plimb.

— Si-asa, deci luni plecati! S-aveti grija, mama, sa va-mbracati bine, ca pe-acolo-i frig… Cum e domnu’ Pop, se simte bine?
Hari a dat din cap. Chiar, nene – o chestie...
— Apropo, Hari, da’ cu treaba ailalta cum a ramas? Ne ia tot el la anu’?
— Bai, nu se stie, cica totusi se pensioneaza...
— Aoleo, pa bune!? Pai si...?
M-am uitat la ea, adica Vlaicu? Cica da, asa se pare....
— Aoleo, face maica-sa, si pe cine o s-aveti?
— Eh, nu conteaza...
— Eee, hai, ziceti-mi si mie! Ha-ha, cine, Ionica?
Da, dom’ne, „Ionica“, da’ nu te mai ride atita, ca nu-i de ris...
— Lasa, mama, ca nu-i asa rau; tu il stii... Lasa, Tinutule, vorbesc io cu el, si-i zic sa-ti motiveze absenta... Da’ nu-l mai sfidati nici voi, ca...
Pardon, ce absenta, nene, care absenta? Aia de marti, de la peteape? Pai, de unde stia de ea? Ma uit la Hari si asta da din umeri... Oaaa, deci vorbise deja cu ala, discutasera despre mine si – nu se poate! Doamne, i-a zis ca io cu Hari asa si pe dincolo?

— Io va multumesc, doamna, da’ pentru mine va rog sa nu vorbiti. Nu vreau sa va pun intr-o situatie… si, oricum, la anu’ cred ca ma mut la B; nu-i nevoie.
Ooof, din lac in put, neica! Poftim, acu’ se uita la mine ca la felu’ pais’pe:
— Eee, io cred ca exagerezi, cum sa te muti la B?
Slava Domnului ca a aparut nenorocitu’ ala de chelner cu frappé-urile si cu apa minerala. Asa, si ne-a cerut plata, cica se schimba tura – foarte bine, nene, ca ori discutam ce ne durea pe noi, ori terminam comedia. Auzi, nene, asta mai lipsea acu’, sa ma ia sub aripa ei ocrotitoare...
Hai, dom’ne, lasa-le naibii de kentane, ca nu-i momentu’ acu’! Pe bune, a scos un pachet nou-nout si mi l-a intins mie sa-l desfac. Ooof, bine, poftim: am servit-o, mi-am luat si eu una, si i-am dat foc de la bricheta.
— Da, dom’ne, incoa’, o tigara!
s…t Aoleo! Am tresarit, ca am simtit o mina peste a mea, pe masa. Poftim, nene, ma-sa avea lacrimi in ochi si se uita la mine... Ce faza, m-am uitat fara sa vreau la mina aia si nu era atit de mare, doar putin mai lata ca a mea.
— Tinut, voi sinteti prieteni, nu-i asa?

— TERMINA, DOM’NE!
Aoleo, acu’ sa te tii...
— Tu tii la Hari cit de cit?
— Da, doamna, sigur, nu va faceti...
— DACA MAI SCOTI O VORBA, IO AM PLECAT...!
Aoleo, s-a sculat in picioare...
— Tinutule, mama, io va vreau binele la amindoi…Io inteleg…
— INTELEGI PA DRACU’! VREI BINELE PA DRACU’!!!
— Stai, dom’ne, unde pleci asa?
Nimic – VLANG! De ce era, dom’ne, asa? Serios, parca special facea sa se duca dracu’ totu’. Bun, poate ma-sa ii promisese ca n-o sa zica nimic, da’, totusi, era ma-sa, avea si ea dreptate, din punctu’ ei de vedere... Ooof, doamne, mai erau multe ore din ziua asta?
— Tinut, sa fiti cuminti, mama, ca-i pacat de voi, sinteti inca mici…
— Lasati, doamna…! Imi pare rau, da’ sa stiti ca…
M-a strins putin de mina, adica nu-i nevoie... Dar se uita fix la mine, adica poate sa conteze, da? Nenica, oricum eram terminat, dar m-au trecut fiori: si cu lacrimi in ochi, privirea aia tot era aiurea, parca se uita de nu stiu unde, de la kilometri...