Nr. 611 din 10.02.2012

Memoria locurilor
Biblioteca observator cultural
Editorial
Actualitate
In memoriam
Opinii
Document
Informaţii
Politic
Literatură
Eseu
Memorialistică
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2005   |   Noiembrie   |   Numarul 293   |   La Carturesti, in „Compania“ unor prozatori contemporani

La Carturesti, in „Compania“ unor prozatori contemporani

Autor: Florina PIRJOL | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
In cadrul intim al librariei Carturesti, cu ceai si literatura (se potriveste cadrului reclama pe care am citit-o in vitrina unei ceainarii-librarie: „citesti o carte, bei un ceai“!), Editura Compania a organizat vineri, 28 octombrie, orele 17.00, o intilnire cu o parte din prozatorii contemporani pe care i-a publicat in ultimii ani. Intilnirea si-a propus sa fie un dialog neconventional – intre autori si publicul prezent – pe marginea temei „literatura si viata“ („Viata cu, despre sau pentru proza“), insa, cum ne lipseste exercitiul (civilizat, cred eu) al comunicarii cu scriitori in carne si oase, dialogul n-a iesit nici pe departe asa de spumos pe cit „promiteau“ numele invitate.

Amfitrionii, Adina Keneres si Petru Romosan, oamenii din spatele Editurii Compania (care, desi tinara, si-a cistigat intr-un timp record un renume pe piata editoriala romaneasca), au animat discutia prin interventii si „crosete“ (nu-mi vine alt termen) intre replicile invitatilor. Mie, ca simplu cititor, initiativa mi se pare cel putin laudabila si n-are sens sa mai spun ca practica ar trebui sa se generalizeze: e important sa citesti, dar si sa-l lasi pe autor sa coboare din paginile cartii si sa-ti vorbeasca altfel. Adica de-adevaratelea: nu sa-ti dea nu stiu ce chei de lectura, ci pur si simplu sa vorbeasca despre el, despre experienta scrisului sau. Unul din asii din buzunarul industriei publicitatii e miza (mare) pe impactul vizual: what you see is what you get. Iar cititorul trebuie dat jos de pe soclu (admitind ca si scriitorul si-a dat jos aripile si coroana si a coborit si el „in strada“) pentru ca si el e un consumator ca toti ceilalti, pina la urma. Si trebuie momit, convins, cu diverse mijloace. Zis si facut.

Din cei unsprezece scriitori publicati de Editura Compania (il includem aici si pe vesnic tinarul Mircea Nedelciu, nu numai prin volumul inedit Zodia scafandrului, ci si prin reeditarile – binevenite – din Zmeura de cimpie si din proza scurta a acestuia), doar sase au fost vineri la Carturesti si, daca adaugam ca doi dintre ei au facut drum lung pentru a ajunge la aceasta intilnire (din Tulcea – Stefan Caraman si din Bacau – Petru Cimpoesu), ei bine, cu asta incheiem partea cu cadrul&expozitiunea. E vorba, asadar, de urmatorii (ordinea o regleaza, fatalmente... scaunele!): Adrian Lustig, Mihai Giugariu, Adina Keneres (gazda, cum spuneam, prozatoare cunoscuta si ea, dar aici in calitate de editor), Stefan Caraman, Petru Cimpoesu, Adriana Bittel si Vasile Baghiu. Lipsesc fizic, dar sint virtual prezente si prozatoarele Oana Orlea si Alexandra Tirziu.

Adina Keneres subliniaza de la inceput ca cei sase autori reprezinta cazuri foarte diferite si, cu exceptia Adrianei Bittel, filoloaga get-beget, toti au alta profesie decit cea de scriitor (prelungind, nu-i asa, o traditie considerabila in acest sens). Interesant, intr-adevar, mai ales ca domeniile sint diverse: Adrian Lustig marturiseste ca, la origini, e inginer, desi el e cunoscut cel mai bine ca dramaturg, Mihai Giugariu activeaza in domeniul Dreptului, Stefan Caraman e finantist, Petru Cimpoesu, inginer betonist si Vasile Baghiu, asistent medical. Si, evident, urmeaza o discutie despre bani (eterna intrebare: cum supravietuieste un scriitor etc.), si ei o ipostaza a relatiei scrisului cu viata. Adrian Lustig declara ca satisfactiile pe care ti le da scrisul (teatrul in speta, pentru ca el aduna rapid un public mult mai numeros decit literatura) sint mai mari decit cele rezultate din facutul banilor, dar si ca nu trebuie sa „stai la mina criticii sa te confirme“; pe scurt, ideal e sa faci bani din altceva si sa-ti vezi linistit de scris. Petru Cimpoesu continua: „Eu mi-as dori sa stau acasa sa scriu si sa citesc, din acest motiv o invidiez pe Adriana Bittel“.

Si, simpatic, pe acelasi fir: „Imi imaginam ca o sa ajung un scriitor ca Preda, ca o sa am bani, ca vor veni televiziunile la mine, dar n-a fost asa“; „Eu cred ca sint o gramada de oameni in tara asta care ar scrie romane mai bune decit Dostoievski, dar n-au timp s-o faca pentru ca trebuie sa supravietuiasca, sa-si creasca copiii“. Pe ideea ca „literatura nu e cel mai important lucru“ merge si Vasile Baghiu, care povesteste – cu un aer timid-naiv – ca viata l-a facut scriitor: „literatura nu e ceva ce-ti doresti sa faci, e ceva care pur si simplu ti se intimpla“. Aici abia, tema intilnirii e prinsa intr-o rama colorata si vie, in acest „viata m-a facut sa fiu scriitor“, care, stiu ca asta credeti, suna destul de aproape de un slogan publicitar. Si, daca ma gindesc la explozia autofictionala postdecembrista, afirmatia (o marturisire onesta care mie mi-a stirnit simpatia, recunosc; cine vrea sa epateze burghezii n-are decit!) e permutabila.

Stefan Caraman e martial si martian, ca de obicei, si are o problema cu revistele culturale care nu promoveaza literatura prin fapul (elementar) ca nu publica literatura. De acord, desi mai sint citeva care fac acest lucru (Vatra e un exemplu destul de bun, mai e nevoie sa citam si Tomis-ul?). Dramaturgul (publicat insa la Editura Compania in calitatea sa de prozator) are ceva cu cei care fac critica de „indepartare“ – subliniaza domnia sa, ironic – si, dintre ei, cu cei care fac „critica de lobby“. Si da, trag spuza pe revista Observator cultural, de unde e citat „altminteri respectabilul“ Paul Cernat, care indrazneste sa decreteze ca piesa lui Daniel Banulescu – pe care o comenteaza intr-o cronica (Observator cultural, nr. 34) – e „cea mai buna productie dramatica de dupa ’89“. Ii recomandam scriitorului sa reciteasca textul cu pricina, care spune cam asa: „Cine a cistigat razboiul mondial al religiilor? este cea mai memorabila creatie de pina acum a lui Daniel Banulescu“.

Concluzia, formulata apoftegmatic de Stefan Caraman, e ca „daca nu e jucata, o piesa nu exista“. Mi-e greu sa comentez in 500 de semne enormitatea.
Bref, intilnirea – la Carturesti, nu la Paris! – a fost un bun prilej sa ne vedem „la fata“, noi, cei care citim, ei, cei care scriu. Si iata cum viata si literatura s-au intilnit, si nu din intimplare. Mda, punct ochit, punct lovit!

 
 
 
Cele mai citite articole
Primul cincinal de condamnare a comunismului: legenda merge mai departe
Din nou despre şcoală: cîteva lucruri simple
Supravieţuire înainte de alegeri?
AVALON. Modelul prezidenţial
La telefon, Ion Vinea
Cele mai comentate articole
Primul cincinal de condamnare a comunismului: legenda merge mai departe
Exponatul
Din nou despre şcoală: cîteva lucruri simple
Supravieţuire înainte de alegeri?
Caragiale de ieri şi politicienii de azi
Cele mai recente comentarii
Cand "executia simbolica" a tatuclui Base?
Prea multa patima
MEMORIA-I OCHIUL TIMPULUI ( şi nu numai d-lui. Peter Dan)
da, da,
vaz ca,
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Infocarte Uniunea Artistilor Plastici Cartier
 
Elite Art Gallery vreaubilet ro Corporate Image Reteaua literara Institutul Cultural Roman Business Edu Dana Art Gallery
 
International Experimental Engraving Biennial LicArt Senso TV