OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu ştim dacă în acea seară de început de septembrie, într-o locantă de la ţărmul Mării Negre, şeful Statului român a dansat şi acest faimos tango. Făcea furori printre bunicii şi părinţii noştri, înainte de WW2, chiar şi după, şi a rămas pînă şi astăzi unul dintre cele mai cunoscute tangouri din istoria genului. Poate cel mai-cel mai. Există splendide pagini despre tango şi în Borges, şi în Cortázar şi în alte numeroase lucrări literare. Sau imagini minunate în Sunset Boulevard. Ca şi faimoase interpretări-înregistrări, de la Gardel pînă la Micşunica Gheorghiu, care cînta de mama focului prin anii ’60, la restaurantul cazinoului din Constanţa, refăcut după război cu concursul deţinuţilor politici aduşi special de la Canal. Se ştie mai puţin, se uită. Asta e. Morţii cu morţii, viii cu viii. Prietenii ştiu de ce şi pentru cine. Muzica şi dansul fac omul să se simtă bine. Frumoasă-i viaţa, mama ei de viaţă! În concediu, la munte şi pe litoral sau dacă ieşim în oraş cu consoarta sau prietenii. Viaţa e oricum, frumoasă, păi nu? Şi pe uscat şi pe mare, chestia e să ţinem capul sus şi să nu-l ţinem plecat. Bine spus. Bine întors din vorbe şi inimă. Adînc. Cine a vorbit despre „capul sus“? O să precizăm, să nu ne grăbim, mai la vale.

 

Unde batem?

Vinerea trecută, pe 3 septembrie, în anul de graţie 2010, la 12 trecute fix, şase noi miniştri ai Guvernului României, condus de indimenticabilul şi inubliabilul Emil Boc, au poposit la Palatul Prezidenţial Cotroceni. Remanierea Guvernului, mult aşteptată şi trăncănită în fel şi chip, avea în sfîrşit loc. Rapid, şi fără sincope, conform procedurilor legale. Astfel că, printr-o scurtă ceremonie de învestire şi depunere a jurămîntului, noii miniştri aveau să intre în cozonac. Dacă îşi doreau doar pîine, rămâneau unde erau, la locurile lor. Dar aşa, datoria faţă de Neam şi Ţară i-a obligat pe alţi şase membri, mai mult sau mai puţin obscuri, ai partidului de guvernămînt, să accepte onoarea preluării unor portofolii ministeriale.

OK, aferim, dacă e misie, misie să fie, Ţară, Ţară, vrem miniştri, ostaşi avem destui!

Costume negre, cămăşi şi feţe albe, zîmbete de circumstanţă – cam rînjete pe alocuri, nu e bine să stai în faţa şefului şi în spatele calului, ziceau cîndva proprietarii de pămînt şi de cai numiţi ţărani, pînă să intre cu anasîna la colectiv – ceremonia a decurs repede. Şi cu folos. Ţac, pac, jurămînt cu mîna pe Biblie şi Constituţie – altă dandana aici, dar să trecem – şi gata, noul Cabinet Emil Boc nr.1+n era deja oficial numit.

Executarea! Şi şeful Statului român şi-a frecat palmele şi asta a fost tot. Austeritate, ce mai!

Aplauze, felicitări – şeful Statului nu a dat mîna nici cu Emil Boc (prim-ministrul, la urma urmei) nici cu Mircea Geoană (preşedintele Senatului, totuşi), dar nici măcar cu Roberta Anastase (şefa Camerei Deputaţilor, totuşi, România are Parlament bicameral). Înghesuială pe lîngă şefu’, şi cam atît. Încă o zi de viaţă şi muncă din istoria lumii.

Dar iată că Barosanu’ Republicii apărea, în aceeaşi seară, la odihnă şi la distracţie la Pontul Euxin. Hopa!

Austeritate, austeritate, dar mai trebuie omul să se şi relaxeze. Foarte frumos. Distracţie, haleală, că doar n-om duce o viaţă precum Mahatma Gandhi, un şpriţ, muzică, dans şi bună-dispoziţie, cînd ai şi funcţie toată lumea îţi zîmbeşte, orele trec repede. Frumos, ce mai, să se relaxeze şi omul după cele 16 ore de muncă zilnică şi nu săptămînală, cum au leneşii ăia de profesori!

La plecarea spre casă, înainte de a urca în automobil – de data asta pe un loc în spate, asta ce să însemne pentru unul care vrea să conducă tot timpul? –, şeful Statului declară ceea ce menţionam chiar mai la deal. Românii trebuie să înveţe să se protejeze, să se ajute singuri şi să treacă peste criză fără să ţină capul plecat. Precum adevăratul marinar prin furtună. Clar şi limpede.

O tragi-comedie muzicală se derulează sub ochii noştri. Un trist şi amar spectacol de prost-gust. Dincolo de politică şi toate aberaţiile care ne aşteaptă în continuare de la acest nou guvern, aşa-zis remaniat. De data asta provincia a învins Capitala, şi liderii locali ai PDL, cocoţaţi în noile portofolii ministeriale, vor rîde în barba lui Sever Voinescu şi în ochelarii lui Cristi Preda: lăsaţi, băieţi, scrisul şi cititul şi apucaţi-vă de dans! Se dovedeşte mai eficient şi mult mai rentabil pentru o carieră politică.

Muzica, domnilor, muzica!