OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Fiţi optimişti, chiar de-aţi crăpa!“

Ca şi în anii trecuţi, fiecare dintre cele trei seri a avut un vector tematic în funcţie de care au fost grupaţi scriitorii. Trei seri distincte, fiecare cu farmecul său, căci toţi scriitorii prezenţi au dovedit, dacă mai era nevoie, că sînt cu adevărat nişte fiinţe extraordinare. Astfel, parola primei seri a fost „În casa părinţilor mei“, deoarece în literatura celor patru scriitori invitaţi – Ádám Bodor, Varujan Vosganian, Cristian Teodorescu şi Petru Cimpoeşu – se poate simţi aerul de familiaritate al universurilor descrise, intimitatea ţinînd fie de dimensiunea autobiografică, fie de cea istorică, mai puţin intimă, dar de cele mai multe ori mai agresivă şi mai greu de stăpînit. După prezentările generale ale autorilor de către moderatorul serii, Ovidiu Şimonca, aceştia au citit din cele mai recente romane, lectura fiind continuată cu întrebari şi răspunsuri ce au adus în prim-plan idei substanţiale şi nuanţate despre felul în care marea Istorie se suprapune peste mica istorie, cea personală. S-a vorbit, şi cu seriozitate, dar şi cu mult umor, despre strategiile de care dispune omul pentru a se conserva în faţa agresivităţii din exterior, despre legitimarea inevitabilă şi fundamentală a societăţii prin oamenii ei de cultură, despre relaţia scriitorilor cu cititorii şi ceilalţi literaţi, despre absenţa şi nevoia politicilor culturale coerente, despre susţinerea sau descurajarea scriitorilor de către propriile familii, despre spaţiul privilegiat pe care îl deţine trecutul în discursul literar, în detrimentul viitorului, sau despre starea deplorabilă a pieţei de carte din Romånia şi chiar din Ungaria.

Dar, dincolo de toate aceste probleme „mari“, farmecul serii l-au dat sclipirile din replicile imprevizibile, din amintirile şi din glumele scriitorilor. Am avut în faţa ochilor imaginea unui Petru Cimpoeşu, venit de la Bacău „cu un picior în aer, din cauza trombozei“ şi care îşi protejează mica istorie trăind într-o lume în care nimeni nu citeşte decît articole din ziare, el fiind „singurul scriitor din Bacău“. Ceea ce e bine, crede acesta, căci din cauza „nervilor gingaşi“ de care dispune, s-ar fi putut „pierde“ uşor printre scriitori. De aceea şi-a ales şi o meserie care n-a avut legătură directă cu literatura, aceea de inginer petrolist. Despre „ciudăţenia“ scriitorilor a vorbit şi discretul Ádám Bodor, care preferă să scrie şi să publice, apărînd destul de rar în faţa cititorilor (bucueştenii au fost privilegiaţi ascultîndu-l pe Ádám Bodor). Trebuie spus că Ádám Bodor este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori maghiari (în limba română are traduse romanele Mirosul puşcăriei, Zona sinistra şi Vizita arhiepiscopului), alături de Péter Esterházy, Péter Nádas şi de Imre Kertész, fiind unul dintre preferaţii maghiarilor la cîştigarea Nobelului, pe care s-a întîmplat să-l cîştige, însă, Imre Kertész. Remarca lui Cimpoeşu – „Abia aştept ca Ádám Bodor să ia Nobelul, ca să ne lăudăm că avem al doilea român care ia Nobelul“ – a stîrnit în sală aplauze şi hohote de rîs. Românii parcă au jucat în echipe, de-o parte Vosganian şi Teodorescu, de cealaltă parte Cimpoeşu, care contrapuncta, cu graţie, cu umor fin şi cu ironie inteligentă intervenţiile „adversarilor“. Toţi le-au dezvăluit celor din sală ipostaze mai puţin vizibile ale personalităţii lor, greu de ghicit doar din lectura cărţilor. Pe Vosganian ni l-am putut imagina comunicînd, precum Maitreyi, cu copacii, iar pe Cimpoeşu avînd revelaţia că „literatura este profitabilă“, atunci cînd, copil fiind, s-a înscris într-o brigadă artistică şi a cîştigat un tricou. Seara de literatură s-a încheiat cu citatul din Marin Sorescu oferit de Cimpoeşu (căruia, de altfel, nu-i place Sorescu): „Fiţi optimişti, chiar de-aţi crăpa!“.

„Mărturii despre lumea noastră“

A doua seară a fost numită „Istorii trăite, istorii imaginate“, cei care au vorbit despre firul subţire care desparte sau uneşte realitatea cu plăsmuirea fiind Ovidiu Nimigean, Ognjen Spahiç şi Dan Sociu. Din păcate, scriitorul georgian Zaza Burchuladze, a cărui carte, Infuzie de Kafka, este în curs de apariţie la Editura Cartier, nu a mai putut ajunge la festival din cauza unui accident de circulaţie (nu grav, din fericire) suferit în timp ce se îndrepta spre România.

Dacă Ovidiu Nimigean a însufleţit lectura din foarte apreciatul roman Rădăcină de bucsau cu accentul său moldovenesc, Dan Sociu a citit din Urbancolia, dezvăluindu-le celor prezenţi poveşti amuzante din jurul cărţii. Extrem de interesant a fost firul dintre realitate şi ficţiune descris de scriitorul muntenegrean Ognjen Spahiç, în legătură cu romanul Copiii lui Hansen, care îşi are subiectul legat de ultima leprozerie din Europa, mai precis din România, de la Tichileşti. Primul rînd al unei ştiri citite de autor pe un site a devenit primul rînd dintr-un roman, punct din care imaginaţia este cea care a preluat controlul şi a conturat „un univers închis şi damnat în care îşi petrec viaţa o mînă de oameni proscrişi de familie şi prieteni, din cauza cumplitei lor maladii. Morţi pentru lume, fără o legătură oricît de fragilă cu ea. Leproşii asistă de la distanţă la evenimentele care au zguduit Europa în ultima jumătate a secolului trecut, de la Al Doilea Război Mondial pînă la Revoluţia din 1989“. Discuţiile au scos la iveală posibilitatea ca romanul să fie citit şi ca o metaforă a destrămării urîte a trupului nostru, a modului în care realitatea ne determină spiritul. S-a discutat îndelung despre justificarea ontologică a scrisului, despre motivaţiile ce au determinat transformarea persoanelor reale în personaje de roman (aşa cum s-a întîmplat înRădăcină de bucsau, de pildă), cu păstrarea numelor adevărate, despre frustrări personale defulate în scris sau despre centrele de putere autentice. S-au dat şi definiţii ale literaturii, pentru Ognjen Spahiç, de exemplu, literatura reprezentînd „o polemică între realitate şi ficţiune“. Aşa cum sublinia şi Iulia Popovici (care a moderat dezbaterea împreună cu Constantin Vică), cea de-a doua seară a fost una a „mărturiilor despre lumea noastră, scrise în limbaje diferite“.

Dezrădăcinare, memorie, uitare, iertare

Ultima seară i-a fost dedicată în exclusivitate celebrei scriitoare Dubravka Ugresic, ale cărei cărţi au fost traduse în peste 20 de limbi. Din cauza poziţiei critice pe care a avut-o faţă de naţionalismul ce a condus la războiul din fosta Iugoslavie, scriitoarea a fost ostracizată în viaţa publică, părăsind Croaţia în anul 1993. Partenera sa de dialog a fost Adriana Babeţi, care a reuşit să o surprindă şi să o emoţioneze pe scriitoarea din Croaţia cu cîteva cadouri ce se potriveau de minune cu fragmentul citit din cel mai nou roman tradus la Polirom –Ministerul durerii. Discuţiile s-au concentrat asupra terorii istoriei, asupra exilului, dezrădăcinării, memoriei, uitării, iertării, asupra aspectelor care unesc cele două popoare despărţite de Dunăre, asupra paradoxurilor multiculturalismului. Timp de mai bine de două ore, cei prezenţi au ascultat fascinaţi glasul unei femei puternice, ale cărei poveşti lăsau să se ghicească atît suferinţa unui destin, dar mai ales forţa de a scruta hăul istoriei şi de a pune întrebări al căror răspuns nu a mai fost dat.