OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De citva timp incoace, fara ca vreo veste sa strabata pina in paginile presei (nici macar in Observatorul cultural!), apele s-au cam tulburat in zona Uniunii Artistilor Plastici. In decembrie trecut a avut loc o destul de tensionata reuniune nationala a UAP, in cadrul careia s-a discutat despre destinul breslei in perioada urmatoare. Au existat voci care au cerut federalizarea Uniunii. Pasi intr-acolo se facusera deja prin inregistrarea separata, ca persoane juridice autonome, a citorva filiale. Pina la urma, artistii reuniti in sedinta (conform unei norme de reprezentare a tuturor membrilor UAP) au decis sa mentina Uniunea in formula actuala. Exista – insa – o serie de probleme, de dificultati, de nemultumiri legate de statutul juridic al organizatiei de breasla a artistilor plastici, de administrarea patrimoniului sau, de utilizarea fondurilor pe care le ruleaza. Cu citiva ani in urma s-au mai inregistrat episoade contestatare care i-au avut ca protagonisti pe Lia si Dan PERJOVSCHI si un grup de tineri studenti ai Academiei de Arta, revoltati impotriva vechiului establishment din domeniu. In toate „uniunile de creatie“ perpetuate din epoca regimului comunist au aparut de-a lungul anilor ’90 asemenea probleme provocate de dificultatile adaptarii la noua piata culturala postcomunista a unor structuri institutionale „unice pe ramura“, gindite ca forme centraliste de control al Partidului Comunist asupra artistilor. Textul pe care cunoscuta artista Marilena PREDA SANC ni l-a oferit spre publicare este si el expresia unei nemultumiri fata de functionarea UAP. Despre destinul acestei Uniuni si a tuturor celorlalte ar merita sa se discute mai mult, sa se poarte dezbateri autentice…


Fac parte dintre cei care dupa 1990 au sustinut ideea necesitatii continuarii existentei Uniunii Artistilor Plastici din Romania. Destule voci o considerau un sistem de tip comunist, centralizat, ce trebuia dezmembrat sau desfiintat. Continui sa cred ca uniunile de creatie pot avea un rol pozitiv intr-o societate democratica dar…

Dupa revolutie, intr-o bulibaseala generalizata, UAP-ul a reusit sa-si micsoreze patrimoniul simtitor, pierzind ateliere, galerii, case de creatie si bani in cantitati deloc neglijabile. Artisti mai mult sau mai putin artisti au condus Uniunea alaturi de functionari mai mult sau mai putin profesionisti, cu totii coplesiti de o vrajba continua, au transformat UAP-ul intr-o gaura neagra, entitate fizica frecvent intilnita in economia de tranzit a Romaniei.
Astazi remarcam cu usurinta: galerii de arta lipsite de identitate, galeristi fara pregatire artistica si manageriala, artisti valorosi fara ateliere in timp ce altii si le subinchiriaza sau nu le platesc, dezinteres fata de tineri, o proasta sustinere a revistei Arta si a initiativei de arhivare filmica (dintre putinele lucruri de interes din UAP), un combinat deprofesionalizat si lasat in paragina…

De curind am aflat de cele 3 miliarde 2 sute milioane lei date Uniunii de catre Guvernul Romaniei, inainte de alegeri, cu binecuvintarea Ministerului Culturii. Urmeaza marile „binefaceri“: sint achitate datoriile UAP-ului rezultate ca urmare a unei conduceri manageriale coerent de proaste, calitate ce a culminat cu neplata CAS-ului achitat in fapt la zi de catre artisti. Se ia totodata hotarirea sa beneficieze si artistii. Care?… cei cu datorii, adica cei care nu si-au platit datoriile la atelierele de creatie in ultimii ani. Total imoral si un mod de a-i convinge pe artisti sa devina datornici de meserie pe viitor.
Imediat dupa revolutie, artistii datornici (unii motivati ca activitate artistica, cei mai multi nu) au fost rasplatiti intr-un mod asemanator. Si atunci, si acum, artistii care si-au platit datoriile reprezinta prostii, caci desteptii asteapta sa vina noi guverne sa le plateasca datoriile. Oare cu astfel de mentalitati tipic comuniste vrem noi sa construim o societate democrata?

Stim cu totii ca ceea ce ne-a facut atit de cenusii si de prea putin luati in seama de restul lumii este tocmai distrugerea unei scari de valori. Cu totii eram „cei mai destepti, cei mai frumosi, cei mai artisti“ si nu intelegeam de ce lazile cu lucrari de „cei mai“ nici macar nu erau deschise prin alte parti ale lumii. Dar sa revenim la cele 3 miliarde. Oare Guvernul Romaniei si Ministerul Culturii cind dau acesti bani urmaresc si ce se intimpla cu ei?… Oare nu ar fi fost normal ca sumele de bani sa fie dirijate spre programe bine definite cu responsabili numiti: programe de protectie sociala a artistilor in virsta cu pensii mici, a celor bolnavi, cu probleme reale de existenta, programe de incurajare si sustinere a activitatii tinerilor artisti si a creatiei de valoare, renovarea sistemului de galerii si alcatuirea unui program expozitional, profesionist, relationat specific fiecarei galerii ca sa schimbam imaginea de bulimie si taraba amatoristica ce amprenteaza activitatea UAP-ului astazi?
De ce continuam sa amestecam lucrurile?… Sint artisti cu probleme financiare. Trebuiesc gasite metode viabile spre a fi ajutati. Nu cred ca este o solutie stergerea datoriilor in schimbul unei lucrari, in fapt un fel de achizitie mascata jalnic. Oare vom scapa vreodata de un anume nivel de gindire egalitarist, bazat pe o enorma mediocritate?
Consider nociva atitudinea confuza, iresponsabila a conducerii UAP vis-à-vis de problema sociala si creatie de valoare.

Patrimoniul culturii nationale nu poate fi inmultit fortat cu non-valoare doar ca sa avem justificari pe hirtie a neputintei, dezinteresului nostru fata de adevarata valoare. Sa speram ca viitorul muzeu de arta contemporana nu va cuprinde colectia de datornici.
O uniune de creatie a artistilor profesionisti din domeniul artelor vizuale trebuie sa functioneze ca o organizatie cu valori sindicale, responsabila, capabila sa-si administreze patrimoniul, care sa asigure prin programe sociale protectia membrilor sai, sa contribuie la realizarea unui statut al artistului profesionist in Romania care sa faciliteze libera circulatie a artistului si a creatiei sale in lume etc.
Nu putem continua fara o politica culturala normala bazata pe valoare.
Avem nevoie de o strategie coerenta aplicabila conditiilor reale si totodata contextual integrata cerintelor culturii europene in care nu ne avem inca locul meritat. Si daca reflectam putin intelegem si de ce.