Crizei economice din Ungaria, guvernul
lui Viktor Orbán îi răspunde cu o doză serioasă de
populism, ca să nu-l numim fascism, iar noua Constituţie, intrată
în vigoare la începutul anului, este una dintre dovezile
cele mai elocvente ale acestui fenomen politic. Conform preambulului
la noua lege fundamentală a Ungariei, divinitatea este conjurată
să-i binecuvînteze pe maghiari, exact genul de fantasmagorie
conservatoare care poate merge perfect laolaltă cu varii forme de
naţionalism şi şovinism. Pe lîngă asta, guvernarea de
dreapta a dat tonul unui anticomunism de paradă, cu potenţiale
consecinţe juridice actuale.
În plan economic, măsurile luate
de guvernul Orbán sînt un mişmaş de populisme şi de
încercări de a revitaliza o economie pe butuci, în
numele suveranităţii naţionale şi al independenţei economice. La
prima vedere, suprataxarea băncilor, a companiilor de asigurări şi
a altor domenii dominate în special de capital corporatist
străin i-ar satisface pe indignaţii şi protestatarii de tip
„Occupy“, şi în mare măsură poate fi îndreptăţită.
Orbán nu este însă Robin Hood. Autorităţile maghiare
de după 2010 promovează din plin dezagregarea oricăror forme de
asistenţă socială, criminalizează sărăcia, visează la lagăre
de muncă forţată pentru şomeri, protejează fetusul încă
din momentul concepţiei şi caută să promoveze pe toate căile o
variantă paseistă a culturii şi identităţii maghiare. Spre
exemplu, noii directori ai Teatrului Nou din Budapesta sînt
István Csurka, preşedinte al partidului de extremă dreaptă
Igazság es Élet (Dreptate şi Viaţă), şi György
Dörner, actor apropiat de extremiştii de la Jobbik.
Găsim, practic, în politicile
promovate de FIDESZ elemente de naţionalism liberal, de fascism, de
ceauşism, ba chiar de thatcherism, dacă ne gîndim la opoziţia
faţă de statul social. N-ar fi de mirare să se vorbească în
curînd de orbánism ori de gulaş-liberalism: dacă
gulaş-comunismul practicat sub János Kádár se
referea la o formă mai benignă de autoritarism co-munist, care
introducea elemente de democraţie şi economie de piaţă,
gulaş-liberalismul lui Orbán include elemente de autoritarism
şi de intervenţie masivă a statului în economie.
În faţa unor astfel de derive,
Uniunea Europeană, FMI-ul, SUA au reacţionat şi continuă să
reacţioneze transformîndu-l practic pe Orbán într-un
nou copil-problemă al ordinii merkozyene, chiar dacă din motive şi
de pe poziţii cu totul diferite decît a fost cazul cu Silvio
Berlusconi, pînă de curînd principalul cal de bătaie al
celor implicaţi în afaceri europene. S-ar putea însă ca
premierul maghiar să aibă mai mult potenţial de a se da pe brazdă
decît fostul prim-ministru italian. La urma urmei, după cum au
observat şi alţi comentatori (vezi grupajul „Ungaria încotro?“,
de pe site-ul CriticAtac), există totuşi destule posibilităţi de
coexistenţă între guvernul Orbán şi scopurile UE/FMI:
naţionalismul perorat şi implementat de cel dintîi poate găsi
un modus vivendi cu cerinţele celor din urmă.
O întrebare fundamentală trebuie
să se refere însă la ce poate urma, pe termen mediu, din
toată această recalibrare a naţionalismului maghiar operată sub
guvernarea Orbán. Spre deosebire de cazul românesc, în
care, din 1990 încoace, în establishmentul politic nu a
pătruns nici un partid nou, din exteriorul sistemului actual,
alegerile din 2010 din Ungaria (cele care au propulsat FIDESZ-ul la
putere) au adus în Parlament două formaţiuni noi: pe de-o
parte, neofasciştii de la Jobbik (47 de mandate), iar pe de alta,
verzii de la Lehet Más a Politika (Politica Poate Fi Diferită
– 15 mandate).
Principala opoziţie democrată la
adresa FIDESZ-ului continuă să vină, teoretic, din partea
socialiştilor, dar este foarte probabil ca mulţi dintre cei care au
protestat pe 2 ianuarie sau înainte de Anul Nou împotriva
noii Constituţii, dar şi împotriva altora dintre măsurile
luate de guvernul lui Orbán să fi ieşit în stradă şi
în 2006 protestînd vehement împotriva guvernării
lui Ferenc Gyurcsány, cel care este acum unul dintre
contestatarii de seamă ai actualului prim-ministru. Posibilitatea ca
socialiştii, care oricum s-au rupt de curînd în două,
Gyurcsány înfiinţîndu-şi propriul partid, să
furnizeze o alternativă viabilă şi credibilă la autoritarismul cu
faţă democrată al FIDESZ-ului pare a fi firavă în momentul
de faţă. Într-un articol publicat în presa maghiară şi
preluat pe site-ul CriticAtac, G.M. Tamás afirmă că e nevoie
de o reinstaurare autentică a democraţiei venind din interiorul
societăţii maghiare. Verzii, sindicatele, precum şi alte mişcări
civice pot contribui la coagularea unei opoziţii puternice,
exprimate în numele democraţiei din interior, spre deosebire
de opoziţia care face apel la Europa pentru o aşa-zisă
democratizare impusă, într-un tip de discurs, care este în
acelaşi timp mostră de autoorientalism.
Rămîne însă pericolul ca
nu cumva una dintre forţele politice care vor avea de cîştigat
de pe urma actualei crize maghiare şi a turbulenţelor asociate cu
ea să fie tocmai partidul neofascist Jobbik. Ar fi un paradox:
politica identitară a guvernării Orbán a preluat din temele
şi motivele radicale ale neofasciştilor maghiari, aceştia însă
au rămas formal în opoziţie, astfel că îşi pot duce
radicalizarea mai departe, adunînd capital pe baza
nemulţumirilor faţă de situaţia actuală. Practic, există şi
posibilitatea sumbră ca autoritarismul FIDESZ-ului şi al lui Viktor
Orbán să pregătească terenul pentru o radicalizare din ce
în ce mai mare a unei pături tot mai însemnate din
societatea maghiară, iar Jobbik-ul aşteaptă şi contribuie la
această potenţială radicalizare.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters