OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Teatrul e o ligă a gentlemenilor, nu e pentru oricine“. „Imaginaţia noastră a fost construită de generaţia marilor maeştri.“ „Am un teatru finanţat în mod privat de stat.“ „Dacă aş eu ministrul Culturii, aş avea o viaţă foarte simplă: primul lucru pe care l-aş face ar fi să desfiinţez Ministerul Culturii.“ „Katyn e o dramă naţională elegantă.“

Spectacolul A fost odată Andrzej Andrzej Andrzej şi Andrzej – marele cîştigător al Festivalului „Divina Comedie“ de la Cracovia şi, prin cei doi autori, dramaturgul Pawel Demirski şi regizoarea Monika Strzepka, al prestigiosului premiu „Paszport Polityki“ (decernat de influenta revistă Polityka) – e o comedie, o farsă burlescă, plină de momente parodice, o satiră despre Polonia de azi, în dimensiunea ei intelectual-artistică a maeştrilor-formatori. E o producţie a unui teatru mic dintr-o zonă industrială, Walbrzych, unde cuplul Demirski-Strzepka şi-au pus în scenă creaţiile recente, şi-şi permite să fie dureros de dur faţă de toate locurile comune (şi dragi) ale vieţii contemporane: neoliberalismul, consumerismul, martiriul naţiunii poloneze.

Andrzej cel din titlu e realizatorul de film Andrzej Wajda, autorul unor filme iconice pentru identitatea de sine a Poloniei de azi, de la Omul de marmură şi Omul de fier la Katyn, imaginile standard legate de mişcarea Solidarităţii şi masacrarea elitei poloneze în al Doilea Război Mondial. Şi nu, nu a plecat, deocamdată, dintre noi. „Legenda“ spune că, la o reprezentaţie varşoviană a unui alt spectacol al celor doi artişti de la Walbrzych, A fost odată un polonez un polonez un polonez şi un diavol, Wajda s-a ridicat şi a plecat înainte de aplauze. De la acest fapt au pornit un text şi o montare centrate în jurul unei închipuite înmormîntări a lui Andrzej Wajda, la care participă o actriţă faimoasă (Krystyna Janda, interpreta din Omul de fier sauDecalogul lui Kieszlowski, proprietara unui teatru privat din Varşovia, numit Polonia), un regizor de film consacrat (Kazimierz Kutz, actualmente senator, autor de pelicule dedicate Sileziei), împreună cu o tînără însoţitoare, un fost preşedinte de Bancă Naţională (Leszek Balcerowicz, autorul relansării economice a Poloniei, (neo)liberal convins), un cameraman/ realizator de film debutant, căruia Wajda i-a comentat negativ lung-metrajul şi speră că „Andrzej“ a lăsat o scrisoare în care îşi cere postum scuze, plus o pereche de intelectuali de provincie (care vin la înmormîntare cu termosul şi îmbrăcaţi frumos), un vînător de autografe şi un pasionat de funeralii ale celebrităţilor. Două tabere, privindu-se în ochi: „maeştrii“, cu tot cu cei care vor să le calce pe urmă, şi poporul „civil“, cei cărora maeştrii le-au clădit realitatea, într-un decor alcătuit în jurul unor scaune de teatru, de catifea roşie.

Cine păstrează „cheile realităţii“

Punctul de plecare e, deci, metaforic: îngroparea simbolică a constructorului unui adevărat piedestal pe care se ridică statuia eroismului şi martiriului polonez. Dar spectacolul începe cu proiecţia memorabilelor cuvinte ale unui consilier din Wuppertal – „Doamnă Bausch, nu meritaţi nici măcar o marcă din cît cheltuim noi cu dvs!“; şi cu un monolog, al actriţei care se întreabă (şi ştie şi răspunsul) ce aşteaptă spectatorul de la teatrul zilelor noastre: sitcomuri călduţe, ca la televizor (toată lumea iubeşte iepuraşii…), fără probleme şi dureri de cap, dar îmbrăcate în flamura catifelată a Artei (cu majusculă), Culturii, Intelectualităţii. Un teatru care să confirme imaginea pe care ştim, aceeaşi trasată de filmele-cult ale ultimelor decenii şi de retorica părintelui autodesemnat al terapiei economice de şoc. Întîlnirea pentru înmormîntarea propriu-zisă e plină de replici spumoase, de un adevărat comic buf, la ciocnirea civilizaţională dintre comunitatea maeştrilor, pătrunsă de „sentimentul de statuie“, şi cea a „civililor“, care-i privesc drept personaje de televizor.

Pe rînd, fiecare personaj apare îmbrăcat în costum de ursuleţ, iar una dintre actriţe (Agnieszka Kwietniewska, cea care-o joacă şi pe Krystyna Janda) începe să fredoneze Balada lui Janek Wisniewski (pe care Janda o cîntă în finalul Omului de fier); Janek Wisniewski e un nume inventat, dar balada spune povestea unui adolescent din Gdynia, ucis de Armată în timpul protestelor din 1970. Ultimele versuri sînt: „Pentru pîine şi libertate, pentru o nouă Polonie/ A căzut Janek Wisniewski“. E un cîntec-cult, e un cîntec despre eroismul polonez, aparţine arhitecturii artificiale denunţate de Demirski şi Strzepka, efectul lui e, însă, copleşitor, şi nu pentru referinţele culturale la care trimite.