OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Dintre toate fiintele de pe fata pamintului – scrie Oliver* intr-o proclamatie intitulata Anti-munca – omul este singurul care munceste“, aceasta fiindca el „a pervertit existenta intr-o boala psihica numita munca“ Aflat la polul opus al teoriei marxiste, care afirma ca in procesul de productie oamenii se cunosc si se imprietenesc intre ei, Oliver e de parere ca omul e singurul animal care munceste, abrutizindu-se si instrainindu-se de sine insusi. in opinia sa, munca are o esenta luciferica; impins mereu de fortele necurate, pe masura ce munceste, omul se indeparteaza de adevarata sa menire, el uita si de sine si de Dumnezeu. Acumularea capitalului si orice forma de bogatie excesiva, in opinia lui Oliver, sint semnele unei degenerari, a unei psihoze in masa, ce marcheaza omenirea, abatind-o din drumul sau.

„Dupa parerea mea – sustine el – fiecare animal isi cistiga hrana cea de toate zilele intr-un mod firesc, numai omul traieste intr-o temporalitate unde viitorul ocupa un loc insignifiant sau nu ocupa nici un loc. Obisnuit cu utopia, omul ignora clipa prezenta, consacrindu-si toata energia celei viitoare, de aceea, de cele mai multe ori, bunurile pe care le aduna ii sint nefolositoare. El isi construieste viitorul intr-un mod utopic, uitind sa-si proiecteze in el fiinta sa trecatoare. Viitorul e o notiune pe cit de efemera, pe atit de absurda. Proiectia lui produce haos atit in mentalitatea omului, cit, mai ales, la nivelulul societatii. Tot raul social rezida de aici. Desi traieste intr-un orizont temporal indepartat, intotdeauna de neatins, fiinta umana nu are suficienta imaginatie pentru a-si proiecta in vizuina viitorului un alt trup decit cel prezent, ale carui nevoi nu le satisface pe moment, ci le amina mereu, pentru clipa care va veni...“. intr-un cuvint, negindu-l radical pe Marx si toate curentele materialiste, Oliver, direct sau indirect, trage concluzia ca nu munca l-a creat pe om, ci ca omul a creat munca, inchinindu-se in fata ei ca in fata unui idol.

Lupta animalulului pentru supravietuire este la fel de normala ca orice lege a naturii. Nici vrabia, nici graurul, nici viermele care se tiraste sub pamint nu sint preocupati de viitorul lor. Cind furnicile sau albinele salbatice isi aduna prisosul de hrana pentru vreme de iarna, nu o fac din calcul, ci din instinct. Omul insa vine si perverteste instinctele, facind natura sa „lucreze“ in beneficiul sau. El jefuieste spicul de griu de boabele sale si goleste stupii de fagurii de miere. Si asta doar ca sa-si indestuleze pintecul din ce in ce mai nesatul. Din cauza acestui jaf se nasc si dezechilibrele. Marile pogromuri, conflagratiile, sug cu osirdie radacinile din acest sol. Consecintele actiunii omului asupra naturii din jur sint dezastruoase. „ingrijorarea sa absurda“ pentru viitor contamineaza tot ce-l inconjoara. Tot ce ating miinile sale se transforma in boala. in consecinta, spune Oliver, munca imbolnaveste nu numai omul, ci si pomul, ale carui roade le culege el. Meditind asupra naturii, Oliver totusi trage concluzia ca „nici un animal salbatic nu este bolnav psihic“, cu atit mai putin plantele ce cresc pe cimp, cu exceptia celor semanate de mina robace a omului, care, nu se stie din ce cauza, se imbolnavesc.

Ati vazut vreodata un copac marcat de schizofrenie, vorbind doar cu sine insusi? Nu. Un astfel de copac nu exista in realitate. Ati intilnit vreo salcie care sa se creada Cleopatra? Un stejar care sa-si inchipuie in sinea sa ca e Burebista? Vreun bob de griu care sa-si inchipuie ca e Iisus Cristos? Nu. Astfel de fenomene nu au loc in lumea vegetala. Numai societatea umana ofera un cadru propice unor astfel de manifestari. Ea le ofera si ea le reprima drastic, inchizind bolnavii psihici in cusca... De aceea, domnilor, imi permit sa va intreb: nu cumva aceasta societate a noastra, pe care o ridicam in slavi, sufera de cind e haul de-o maladie grava? E vorba, cumva, tot de schizofrenie? Comportamentul acesta dual, de esenta sado-masochista nu va spune chiar nimic? Nu cumva tocmai aceasta societate – ceea ce va spun nu e o ideee noua – ar trebui imbracata intr-o camasa de forta si inchisa intr-o camera de pluta fara clanta?!
Pe masura convertirii si pervertirii sale, natura devine la fel de egolatra, la fel rapace si la fel de perversa ca si „stapinul“ sau. Se creeaza, de fapt, un lant evolutiv vicios: in procesul muncii, stapinul se transforma in sclav, iar sclavul in stapin.

Rotatia continua a capitalului face insa posibil si procesul invers, astfel ca rolurile se schimba permanent, iar nebunia generala, prin si datorita acumularii, se amplifica, luind proportiile unui cataclism. Vina pentru aceasta „degerescenta“ generala n-o poarta, dupa opinia lui Oliver, nici Marx, nici Engels, nici Smith sau alti teoreticieni ai capitalului, ci insusi sfintul apostol Pavel, care in predicile sale a rastalmacit, apelind la o sofistica indoielnica, utilitarista in esenta ei, invatatura lui Hristos. „Priviti la pasarile cerului – a spus Iisus – ele nu seamana si nici nu secera si nici nu string nimic in grinare si totusi Tatal vostru cel ceresc le hraneste. Priviti la crinii care cresc...“. Apostolul Pavel a adaugat la spusele lui Iisus un simplu „dar“. Si acest „dar“ a schimbat destinul umanitatii. „Da“, a spus Pavel, „asa este. Pasarile nici nu seamana si nici nu aduna nimic in grinare, dar dati-va seama cit de mult munceste pasarea cerului si cine stie cit de mult zboara ea pina cind gaseste vreo graunta. Dati-va seama cit de mult muncesc crinii de cimp ca sa-si intinda radacinile...“.

„De unde stie Pavel – se intreaba Oliver – ce simte pasarea cerului? A intrat el – fie macar pentru o clipa – in pielea ei? in afara de aceasta, zborul e o eliberare, o bucurie, nicidecum o coercitie. Cind zboara, pasarea munceste?“
Oliver a cautat sa puna in practica preceptele lui Iisus: zile intregi a umblat pe cimp, strabatind zeci de kilometri, hranindu-se cu flori si fructe salbatice, culese din tufisuri. Dupa aceasta experienta, traita pe viu, el a tras concluzia ca pasarea nu munceste. Si nici crinii de cimp, cind isi intind radacinile sub pamint... Nici salcia, nici brusturele, nici vita-de-vie... Muncitorul insa depune un efort considerabil tragind la saiba sau la strung, ca si taranul cind minuieste sapa, grebla sau lopata. Oare munca aceasta disperata nu-i un semn al nebuniei sale?
Apostolul Pavel si-a desfasurat misiunea intr-un alt context decit Mintuitorul. Plasind vorbele lui Iisus inaintea cuvintelor sale, el a lasat sa se inteleaga ca ele vin de la Dumnezeu. Sfintul apostol Pavel – conchide Oliver – umplea sufletul omului cu spiritul Mintuitorului, apoi il cobora in „realitatea cruda“ (Oliver foloseste cuvintul „abjecta“), creindu-i senzatia ca munca ar fi de esenta divina. in realitate, dupa cum reiese si din Vechiul Testament, munca nu e binecuvintare, ci un blestem. „La munca, golanilor!“ – acesta considera Oliver ca e adevaratul mesaj al invataturilor apostolului Pavel, mesaj care „prin utilizarea mestesugita a vorbelor lui Iisus“ a pervertit „mentalitatea istorica a lumii“, transformind munca intr-o psihoza colectiva...

Oliver spune ca munca e o prostie si o nebunie. „in lumea aceasta in care traim“, scrie el, indemnindu-ne sa deschidem internetul si sa ne convingem ca afirmatiile sale nu sint simple vorbe aruncate-n vint, „un om e capabil sa-si manince propriile sale excremente“, pretinzind ca face asta ca sa-si cistige piinea cea de toate zilele, deci prin munca. „Si acum va intreb – exclama Oliver – cine este mai nebun: bolnavul psihic care, intr-un moment de ratacire, face inconstient acest gest sau cel ce se afla sub obiectivul camerei de filmat si actioneaza in stare de perfecta luciditate?“. Prostituata, continua Oliver, e mai bolnava psihic, pentru ca isi vinde propriul sau trup, iar muncitorul e si mai bolnav decit prostituata, pentru ca toata libertatea si vointa sa o transfera uneltelor.
Vrabia, zice Oliver, nu-si face hambare cu griu fiindca in gusa ei nu incap mai mult de zece boabe. Daca un om aduna mai mult decit poate consuma intr-o viata, atunci el e intr-adevar un bolnav incurabil. De aceea, spune Oliver, un miliardar e mai periculos decit orice nebun. Ca sa nu vorbim de politicieni. Nebunul aflat in criza poate lovi citiva oameni, un miliardar sau un om politic poate distruge sute, zeci sau mii de vieti. Si atunci de ce e legat in camasa de forta unul si celalalt lasat in libertate?

Si oare nu are dreptate Oliver?
Oare cine-i mai bolnav – Oliver, care serveste drept obiect de studiu unor cursanti, sau cursantii insisi, care au facut din Oliver un obiect de studiu? Ca sa nu mai vorbim de impozantul rector care si-a tapetat cabinetul cu propriile sale portrete (in numar de optzeci), tocmai ca sa demonstreze si celorlalti ca e un om robace si foarte priceput a stoarce munca din creierul sau si-al altora!? Dar oare nu e la fel de bolnav si pictorul V, care vinind un francut, ii face acum cel de-al miilea portret, neglijindu-l pe Oliver?

–––––––––––––––
* Intrebat de redactie „da’ cine-i Oliver asta?“, scriitorul Nichita Danilov ne-a raspuns: „Exista in realitate. intr-o forma aproape pura. Mediteaza mult, avind in juru-i multe creiere luminate care vor sa-l aduca pe calea cea buna...“.