OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu o frumoasa unanimitate, Consiliul de Securitate al ONU a reactionat ferm la grava amenintare venita din nordul peninsulei coreene. Sanctiuni severe, menite sa determine regimul comunist de la Phenian sa-si abandoneze programul de inarmare atomica. Bombe si rachete. Pentru uz propriu si pentru export – eventual in Iranul Ayatolahilor. Ori in Venezuela lui Chavez. S-a prevazut inclusiv jugularea livrarilor de produse alimentare de lux – caviar, homar, aripioare de rechin, vinuri de colectie, plus un stoc anual de coniac Hennessy VSO in valoare de peste o jumatate de milion de dolari – pentru consumul personal al „Iubitului Conducator“, Kim Jong Il.

Un singur lucru nu face rezolutia Consiliului de Securitate – nu ameninta cu masuri militare. Beijingul si Moscova au considerat ca nu e cazul. in plus, China e de parere ca nu se cuvine nici inspectarea „prea agresiva“ a transporturilor nord-coreene suspecte. Cum ar veni, putem sta linistiti. Situatia e sub control, ratiunea va triumfa.

Deocamdata, principalele exporturi ale Coreei comuniste sint banii falsi („superbancnote“) si drogurile sintetice. Cum si pe unde ies din tara? Cei trei vecini ai RPD Coreeana – China, Rusia si Coreea de Sud – e de presupus ca-si pazesc granitele, nu? Atunci – pe apa, prin aer? Cu ce destinatii? Sa fie vorba de retele de contrabanda puse la punct vreme de decenii, cu complicitati largi, tentaculare? Poate aceleasi retele prin care utilajele necesare producerii de material nuclear pentru bombe au ajuns pe neobservate in Coreea de Nord, via Pakistan? intre timp, oamenii lui Kim Jong Il au livrat si ei rachete in Pakistan, Iran, Siria, Yemen. Desigur, acum, cu noul regim de inspectii, sever dar „nu foarte agresiv“, pericolul exporturilor nucleare si balistice de la Phenian va fi stavilit. Fara Hennessy, homar si aripioare de rechin, evident ca ratiunea va triumfa, dialogul va fi reluat si programul nuclear nord-coreean va fi eliminat. Teroristii islamisti ori diversi lideri nationali cu ambitii globale nu vor primi arme nucleare. Iar Kim bineinteles ca nu va periclita in nici un fel pacea pe plan regional – provocind o cursa a inarmarilor. Coreea de Sud, Japonia si Taiwanul nu se vor simti amenintate de consecintele directe si indirecte ale politicii Phenianului si nu isi vor crea propriile arsenale atomice. Se va negocia, problemele vor fi rezolvate. E limpede ca nu avea nici un rost amenintarea cu forta. Si adevarul e ca nu avea.

- Primul as: Seul
Amenintarile au rost daca sint luate in serios. Or, Kim Jong Il n-are nici un motiv sa o faca. Stie ce careu de asi i-a servit soarta. Primul e Seul, capitala Coreei de Sud. Oras cu peste 11 milioane de locuitori. Situat la mai putin de 50 de kilometri de granita, unde armata nord-coreeana are citeva mii de tunuri cu bataie lunga. Capabile sa atinga orice punct din Seul. incarcaturile nucleare se pot monta usor in obuze. Rachetele pot fi oprite, macar in parte, cu baterii anti-racheta de tip Patriot. Dar impotriva obuzelor nu exista nici o pavaza. O lovitura de tun, citeva milioane de morti. Un atac impotriva Coreei de Nord presupune pregatiri, concentrari de trupe – si evacuarea capitalei sudiste. Lucruri destul de usor de observat – si timp suficient pentru Kim sa stearga orasul de pe harta.

- Al doilea as: „Doctrina Stabilitatii“
Al doilea as e „Doctrina Stabilitatii“ – fir rosu calauzitor ce traverseaza politica mondiala. Traducere: o tiranie dementa, dar stabila, e de preferat instabilitatii. Decit haos, mai bine Lenin, Hitler, Stalin, Mao, Kim Ir Sen, Castro, Saddam, Gaddafi, Khomeini etc. Si asa mor milioane de oameni – in inchisori, in cuptoare si gulaguri ori de foame. Dar e pace. Sau razboi mai mititel, localizat. Iar intr-o lume stabila, tiraniile demente se vor molipsi treptat, neconflictual, de libertate, drepturile omului, prosperitate – si vor deveni democratii. Uite-asa!

in 1945, Kim Ir Sen a fost inscaunat la Phenian de Stalin, care hotarise cu Roosevelt impartirea Coreei. in sud, americanii au organizat alegeri. in nord, Kim a organizat ditamai oastea, cu armament greu sovietic. Americanii le-au oferit sudistilor armament usor si au plecat din Coreea. Presedintele Harry Truman a primit asigurari de la CIA si Departamentul de Stat ca nu exista pericolul vreunui atac comunist. Acesta s-a produs in iunie 1950. Consiliul de Securitate al ONU a decis o riposta militara. URSS s-a abtinut de la vot, iar China era reprezentata pe atunci de Taiwan, nu de comunistii lui Mao. Americanii au adus urgent trupe din Japonia, dar pina in august Coreea de Sud se redusese la o enclava. Generalul Mac Arthur a replicat genial: un desant masiv in spatele liniilor adverse. Pina in octombrie, forta internationala ONU redusese Republica Populara Democrata Coreeana la o fisie ingusta, spre China si URSS. Presedintele Truman a intrebat daca exista pericolul unei interventii chineze – ca sa mai trimita trupe. Departamentul de Stat, CIA si Generalul Mac Arthur au replicat magistral: nu, exclus, Mao si Stalin se urasc. Interventia chineza a venit peste citeva zile – cam 300 de mii de soldati. Plus avioane cu reactie si piloti sovietici.

Mac Arthur a vrut sa dea cu bomba atomica. A fost trecut in rezerva. Se pare, sub escorta armata. in lunile urmatoare, orasul Seul a fost ocupat si eliberat de inca trei ori. Apoi, linia frontului s-a stabilizat la paralela 38. Dupa inca doi ani de razboi de uzura, in iulie 1953, s-a incheiat armistitiul (pacea nu s-a semnat nici azi). Luptele au facut aproape 3 milioane de victime.
Nordul a plonjat rapid in abisuri de mizerie, abrutizare si bestialitate la care nici Stalin nu visase. Sudul a devenit una dintre cele mai puternice economii din lume si dupa decenii de dictatura militara s-a democratizat. Guvernantii de la Seul au adoptat „Politica Soarelui“ – reunificare pasnica, prin dialog si ajutor economic masiv. Kim Ir Sen a incasat ajutoarele si n-a dat nimic la schimb. in plus, avea fondurile trimise de prospera diaspora coreeana din Japonia, pe care a fost lasat sa o controleze. Pe plan intern, a creat o armata de peste un milion de oameni.

Sudul a fost supus la provocari constante. Pacea a fost si este mentinuta doar de prezenta pe granita a 40 de mii de soldati americani. Inspirat, Kim-tatal a introdus doctrina „Juche“ („Totul prin forte proprii“) si a devenit cel mai bun prieten al cunoscutului fost lider est-european Ceausescu Nicolae. Prin ’86, „Marele Conducator“ a demarat programul de inarmare nucleara. Prabusirea blocului sovietic n-a fost comunicata publicului pina spre sfirsitul anilor ‘90. La fel, impuscarea cuplului Nicolae si Elena Ceausescu. „Marele Conducator“ a murit in 1994. A fost declarat „Presedinte Etern“. L-a urmat fiul sau, „Iubitul Conducator“, Kim Jong Il. Primul caz de comunism ereditar. in 1995 a izbucnit in Coreea de Nord foametea. Dupa un deceniu, se estimeaza ca au murit de foame peste doua milioane de oameni. Cam zece la suta din populatie. Important e insa ca tara a ramas stabila. Ca lespedea peste mormint.

- Al treilea as: Amnezia
Al treilea as din mina lui Kim-fiul se numeste, simplu, Amnezie. E o boala de care sufera mai ales politicienii americani de stinga. in 1994, pe vremea presedintelui Clinton, Statele Unite si RPD Coreeana au semnat un Acord-Cadru. Phenianul se angaja sa isi puna la naftalina reactorul de la Yongbyon, care producea material pentru arme atomice. in schimb, SUA, Coreea de Sud si Japonia promiteau ajutoare masive: alimente, carburanti, medicamente. Plus doua reactoare nucleare cu „apa usoara“, care nu pot produce material pentru bombe. Zis si facut. Coreea de Nord a ajuns sa primeasca anual ajutoare de peste 400 de milioane de dolari. Jumatate – din Statele Unite. Hrana nimerea, insa, toata, la partid, armata si securitate. Un evadat din infern povesteste ca la scoala lui s-a anuntat o inspectie ONU. in cantina au aparut mormane de alimente. Elevii erau piele si os, dar li s-a ordonat sa spuna ca in fiecare zi maninca pe saturate. in secunda in care delegatia ONU a parasit scoala, hrana a fost strinsa. Inclusiv farfuriile din care copiii inca mincau. Au fost lasati sa inghita dumicatul din gura. in timpul foametei respective, ministrul american de externe, Madeleine Albright, a vizitat Phenianul, asistind la un traditional spectacol pe stadion, cu tablouri vii. Unul din ele prezenta o racheta nord-coreeana decolind. Democratul William Jefferson Clinton i-a predat stafeta, in ianuarie 2001, republicanului George Walker Bush.

Peste citeva luni, nord-coreenii au admis, cu nonsalanta, ca timp de opt ani isi continuasera in secret programul de inarmare strategica. Pe banii Occidentului si calcind in picioare un snop de tratate. Bush a amenintat cu oprirea ajutoarelor. Kim Jong Il a expulzat inspectorii Agentiei pentru Energie Atomica si a redeschis reactorul de la Yongbyon. Bush a inclus Coreea de Nord in „Axa Raului“. Dar a declarat limpede ca Statele Unite n-au nici o intentie sa atace tara lui Kim si a cerut colaborarea Chinei, Rusiei, Japoniei si Coreei de Sud. Au inceput „negocierile in sase“. Care s-au blocat imediat, prin refuzul Iubitului Conducator de-a face orice concesie. Acum, democratii lui Clinton spun ca Bush e vinovat de inarmarea nucleara a RPD Coreeana. Fiindca n-a stiut cum sa continue „dialogul“. Democratii au toate sansele sa preia controlul asupra Congresului American. Kim Jong Il se poate amuza, urmarind gilceava in direct. El prinde CNN. Restul tarii, nu.

- Al patrulea as:
„interesul poarta fesul“
Al patrulea as se numeste „Interesul poarta fesul“. Fara URSS si China comunista, Coreea de Nord n-ar fi existat. Azi, fara China comunista si Rusia, Coreea de Nord s-ar dezintegra. China, mai ales, n-ar avea decit sa inchida robinetul cu carburanti. E drept, prin Beijing se vorbeste de schimbarea regimului de la Phenian. China are suficiente contacte in Coreea de Nord, iar Rusia suficient know-how in materie de schimbat regimuri. intrebarea e daca li s-ar parea avantajos. Dispare Kim? O problema mai putin pentru Coreea de Sud, Japonia, Occident. Dar mai ales pentru America.

Presupusa stabilitate a dictaturilor asta inseamna: instabilitatea intregii lumi. Spaima. Prilej de santaj. Motiv de confruntare. Mai putine sau mai multe probleme pentru Occident? Ce e mai convenabil pentru cea mai populata tara din lume, mare putere economica emergenta: o dictatura comunista care se inarmeaza pe ruptelea? Si pentru o fosta superputere care a inlocuit comunismul cu „democratia controlata“ si n-a abandonat nostalgiile imperiale?
Varianta interventiei militare pare exclusa. Schimbarea de regim e problematica. Si atunci? Kim Jong Il in continuare pe afis! Chiar cu pretul „nuclearizarii“ Coreei de Sud, Japoniei si Taiwanului? Da. Sint tari democratice, n-ar ataca prin surprindere. Iar un arsenal nuclear costa imens – le-ar frina dezvoltarea economica, le-ar crea mari probleme politice. Dar riscul terorismului islamic cu arme atomice? Ar lovi in primul rind in Israel, America, Europa. in general, Vestul. Pe unii nu i-ar deranja. Are cineva o chinta la trefla?