OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Daca Dumnezeu l-a lasat pe Adam sa dea nume tuturor celor inconjuratoare, inseamna ca acesta era dotat el, asa, edenic, cu un interesant cumul de fantezie si logica originare. Pare-mi-se ca asta se intimpla inainte de povestea cu pierderea coastei, caci, de atunci, pe cit spun unii, cu dintii voluptuos infipti in pulpa marului (ma rog…), Adam &descendentii au uitat sa mai rasfoiasca dictionarul creat din porunca divina. Si asa au aparut alternative de la trei in sus, teatre nationale pe putin sase, si alte „nationale“ de tot felul: televiziuni, tigari, jurnale, echipe de fotbal, asadar vorbitori impecabili, tot unul si unul, de limba nationala. Ca sa zic asa…

Lazar Saineanu, acum vreun secol si ceva, definea natia ca „totalitate a locuitorilor din aceeasi tara, traind sub acelasi guvern“. Larousse-ul, mai incoace, vorbeste despre o „comunitate umana, cel mai adesea instalata pe acelasi teritoriu… cu unitate istorica, lingvistica, religioasa, economica mai mult sau mai putin evidenta“. Pasoptistii se bucurau ca au „teatru national“, in sensul in care auzeau pe scena limba romaneasca si, si mai bine, dramaturgul era si el roman. Iar daca portul era neaos-rural, voluptatea atingea apogeul „noilor crai“, desi, fie vorba intre noi, ei toti la Paris invatasera „cravatei cum sa-i lege nodul“… Atita doar ca de la pasopt a trecut ceva vreme si, macar declarativ-european, s-au mai stins ceva patimi. Desi damfurile national-socialiste bintuie umar la umar cu cele national-comuniste, dovedind, daca mai era nevoie, ca Pascal a avut dreptate si ca extremele se pot intilni si in ditai casa europeana.

Din pacate, institutiei cunoscute sub numele de Teatru National nu i se mai poate spune Teatru Regal, iar adaptarea logica „Teatrul Republican al Romaniei“ ar suna chiar ca dracu’, vorba unui mare lider de partid de buzunar. Modelul „Comèdie Française“, poate cel mai fericit denominativ, ar da mai repede numele tarii, caci scurt se arata drumul de la Comedía Romana la Comédia Romana. Si apoi, ce ar trebui sa sustina o institutie cu asemenea nume? Sa continue intelesul pasoptist? Sa fie o culme a romanismului dind in clocot conform statutelor „rrromanilor verzi“ ai lui Caragiale? Sa fie o institutie de spectacole in care sa se vorbeasca, paritar ori procentual, macar in cele trei limbi de intensa circulatie din arealul statului roman (romana, maghiara si romanes)? Un soi de Etno-TN descriind particularitati din stramosi si, in limita bugetului si a timpului, din mosi, ca de mai incoace cind?… Sa fie un teatru care sa exprime crezul estetic al Guvernului (vezi definitia lui Saineanu) ori al Constitutiei (Larousse-ul adauga si o explicatie despre comunitatile traind sub aceeasi Constitutie)?

Din pacate, Dumnezeu i-a lasat omului dreptul de a da nume, dar nu si obligatia de a le utiliza logic si in cunostinta de cauza. Caci, altfel, lucrurile s-ar simplifica: modelul „teatru national“ este un instrument politic al doctrinei nationale, in vesminte estetic-scenice. Cita vreme aceasta doctrina mai este considerata functionala, si adjuvantele ei vor primi balonul de oxigen necesar, in functie de buget. Caci, in Romania actuala, calificativul „national“ in perimetrul administratiei culturale presupune siguranta bugetarii de stat. Cum s-ar zice, banii vorbesc. Si asa, intre buget si doctrina, ditai calul veteran (ca e el la Cluj ori Craiova, Tirgu-Mures ori Iasi, Timisoara ori Bucuresti) sta sa fie calarit de voinici tineri si nervosi. Ca sa nu omori calul (ca de jaratec nici nu poate fi vorba), nu e decit o solutie: calareti de aceeasi virsta cu el. Ca sa se ingaduie usor la drum. La drum lung, lung, lung… asa de lung ca iti vine sa lasi balta si asa cal, si asa calaret, si asa doctrina, si asa pat al lui Procust in care mereu picioarele fara reuma vor fi pindite de fierastraul cutumei.

Tare ma tem ca acesta e unicul viitor al modelului „teatru national“: un cimitir al elefantilor. Atentie: elefantii au frumusetea lor, iar ecologia, la rindul ei, are rost. Atita ca natura mai are si alte fiinte in afara elefantilor, la fel de frumoase, de importante si de indrituite la existenta.