OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Orgasm-ul lui Vlad Zografi este un monolog, scris cumva, ca un eseu, polemic, pentru Festivalul de la Avignon. A iesit ce a iesit, dincolo de vointa &dorinta autorului – deja consacrat in ultimul deceniu ca unul dintre reprezentantii „noului val“ in dramaturgia romaneasca. Intr-un material promotional, Vlad Zografi ne explica ce e cu acest monolog, ba chiar sugereaza si solutii legate de lumea in care traim. Cu atit mai mult cu cit ne miram intr-o lume, citam, „care face eforturi colosale sa rezolve probleme gresit puse si fara solutie. Daca omul e bolnav trebuie internat (sublinierea ne apartine – Fl. B.). Mai greu e cu societatea. Sau poate cu teatrul“. Nu vrem sa polemizam nici cu dl Vlad Zografi, nici cu continutul-mesaj-analiza oferite de text-ul psihodramei, ci sa punem in valoare calitatile evidente ale spectacolului. Regia: Nona Ciobanu, scenografia: Ana Olteanu. Autorii: Liliana Pana – de la Teatrul Mic, Laurentia Barbu – coregrafa si (foarte buna) dansatoare si last but not least Harry Tavitian, intr-o inedita postura scenica, tot el semnind si partitura muzicala – extrem de importanta in economia spectacolului.

Ca si spatiul de desfasurare, Casa Eliad, sediul Fundatiei „Toaca“, unde scena se continua cu sala – si viceversa –, iar distanta dintre actori si spectatori este anihilata: sintem, si unii si altii, laolalta. Datorita regizoarei – care l-a acrosat pe polivalentul Tavitian cu stranietatile sale sonore – spectacolul capata nu doar carne si singe, ci chiar nerv. Nu trebuie internat nimeni nicaieri, spunem noi alaturi de ceilalti actori pentru ca, oricit de bolnavi am fi, cu putina dragoste si tandrete, sensibilitate si afectiune putem depasi momentele de criza. Oricit de grave si acute ar fi, individuale sau colective. Jocul actorilor este bine strunit pe aceasta idee la care se conjuga fascinatia sonora, jocul de lumini si, nu in ultimul rind, spatiul inchis, chiar etans fata de lumea de afara: spitalul psihiatric este chiar lumea noastra si aici unii cu altii putem gasi o solutie. Cu si fara fardare si masturbare – tema ideatica a lui Zografi. Realizarea Nonei Ciobanu este un raspuns la aceasta provocare a textului zografian: tensiune, multa miscare scenica, dramatism, o buna echilibrare a partilor pentru definirea intregului: ce se alege de noi? Spectatorii sint si ei antrenati in joc, nimeni nu poate ramine indiferent si poate accepta sau refuza chemarea „pasarelelor“ de tot felul. Intre un „cuib de cuci“ si „spatiu concentrationar“, obsesiile sexuale ale individului se pot transforma in drame ale colectivitatii. Sexualitatea – mai ales in secolul 20 –, dupa Freud, Jung si Adler, dar si dupa nazism si comunism, dar si oscilind intre libertatile societatii postindustriale sau rigorile religiilor de tot felul a devenit un subiect de neocolit. Atunci cind nu e o „tema“ poate fi o „obsesie“ – individuala, de grup, de societate. Spectacolul Nonei Ciobanu raspunde acestor grave interogatii propuse de textul lui Vlad Zografi. O certa reusita artistica pentru care realizatorii spectacolului merita nu numai aprecierile noastre, dar si o mediatizare pe masura.